JURNAL DE BORD- COMPLEXUL TURISTIC ”PRESIDENT” DINCOLO DE COVID 19 (FOT0 / VIDEO)

JURNAL DE BORD-   COMPLEXUL TURISTIC ”PRESIDENT” DINCOLO DE COVID 19 (FOT0 / VIDEO)
||||||||||

Ne aflăm în sfârșit … la aproape o săptămână după relaxarea mult promisă de autorități și visată de noi toți timp de mai mult de două luni de stare de urgență și de alertă în România, bucurându-ne în sfârșit de perspectiva vederii luminiței de la sfârșitul tunelului, care se pare că devine o lumină din ce în ce mai mare. După două luni de blocaj sanitar și economic, iată că sectorul HORECA (HOTELURI – RESTAURANTE – CAFENELE), dar și domeniul turistic au primit în sfârșit primele aprobări de redresare.

S-au deschis terasele, zonele de recreere și plajele și-au reluat activitatea și ne apropiem de perioada concediilor din timpul verii.

Unde vom putea merge în această vară pentru relaxare … când se va da liber funcționării stațiunilor balneoclimaterice sau de odihnă … care sunt măsurile luate la această oră de operatorii din turism pentru redeschiderea în condiții oprime a sezonului … iată câteva din întrebările la care o să încercăm să aflăm răspunsuri în acest video editorial, în dialog cu domnul Dumitru Fechete, manager general al Complexului Turistic ”PRESIDENT” Hotels & Resort din Băile Felix, unul dintre cele mai importante și mari complexuri turistice și de agrement din Ardeal și nu numai.

Urmăriți un material în exclusivitate numai pe Gazeta de Nord Vest.

Vizionare plăcută!

Valeriu IOAN

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble