Rămânem și astăzi în același periplu de macro şi micro metamorfoze a străzii londoneze de la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-o atmosferă descrisă superb de compozitorul american de origine vieneză Frederick Loewe și de libretistul Alan Jay Lerner în capodopera ”My fair lady”, azi continuându-ne analiza prin studierea caracteristicilor vocal - scenice şi psihologic - relaţionale ale personajelor principale.
Astfel, în muzicalul ”My fair lady” sunt prezente ca şi caracteristici vocale generale îmbinarea recitativului şi declamaţiei cu interpretarea în still „bell canto” a melodiilor.
Putem sesiza folosirea recitativului şi a declamaţiei, îmbinate cu părţi de vocalitate pură în partiturile rolului profesorului Higgins din piesele, Why, can’t the english, I’m a ordinary man, A hymn to him şi I’ve grown accustomed to her face, având în faţă un personaj complex care îmbină vocea de piept cu cea de cap, cu o mişcare scenică în aparenţă uşor de interpretat; în realitate prin mobilitatea interioară necesitând un studiu amănunţit de rol pentru corelarea vocii cu mişcarea.
În partitura lui Alfie P. Doolittle prin cele trei superbe intervenţii muzicale, Whith a little bit of luck, Reprize, Get me to the church on time, personajul își folosește în mod generos vocea de piept cântată, îmbinată cu declamaţia pe o tonalitate superioară printr-un timbru puternic şi hotărât, totul desfăşurându-se pe o mişcare scenică interioară şi exterioară dinamic – dansantă şi angajantă, ceea ce face din rol o adevărată piatră de încercare pentru actori.
Freddy Eynsfort – Hill este tipul îndrăgostitului la prima vedere „care-şi uită capul în nori”, On the street where you live şi în care partitura pare că „pluteşte” într-un „balon de săpun” gata să se spargă, interpretul executându-şi rolul într-un timbru aparent instabil tonal, dar cu toate acestea bine determinat ceea ce face ca relaţia dintre voce-mişcarea scenică interioară – exterioară să devină greu de aplicat.
În ceea ce priveşte personajul principal Eliza Doolittle, avem de-a face cu un rol complex care interpretează atât piese de factură vocal – cantabilă îmbinate cu recitativ şi declamaţie, The rains in Spain, Just you wait, Show me, Without you, prin îmbinarea vocii de piept cu cea de cap, a vocii pline cu staccatto-ul interpretativ, într-o mişcare scenică dinamică atât în interior cât şi-n exterior, dar şi arii ale căror partituri exclusiv muzical – cantabile, de factură romantică sunt adevărate capodopere ale genului, Wouldn’t it be loverly, I could have danced all night, în care partitura vocală este bogată în muzicalitate, fără dulcegării sonore dar abundentă în pasaje de o înaltă emoţie artistică, printr-o mişcare scenică calmă dar şi angajantă care îmbină spectatorul la meditaţia unei alte lumi.
Ne oprim aici cu prezentarea caracteristicilor vocal-interpretative ale personajelor din musicalul ”My fair lady”, urmând ca în episoadele următoare să studiem portretele psihologice şi relaţionale ale personajelor ... și pentru că am intrat în Săptămâna Iubirii prin excelență, în care Isus Hristos - Fiul lui Dumnezeu – Dumnezeu adevărat și Om adevărat își va duce până la capăt lucrarea de iubire și de mântuire a omului căzut în păcat, fie ca această Jertfă minunată să ne întărească voința și credința de a adera cu toată viața, prin propriile suferinți și moarte la Învierea cea Fericită a celor mântuiți. PAȘTE FERICIT!
Valeriu Ioan
