Ziua Veteranilor de război, marcată solemn la Satu Mare

Ziua Veteranilor de război, marcată solemn la Satu Mare

România și-a sărbătorit ieri veteranii de război, în semn de aducere aminte și recunoștință pentru toți militarii români care în vremurile cele mai grele ale istoriei au luptat pentru independența, suveranitatea, integritatea teritorială și interesele țării.

Cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, Instituția Prefectului împreună cu Garnizoana Satu Mare au organizat o ceremonie restrânsă, adaptată situației speciale, la Cimitirul Eroilor din municipiul Satu Mare.

După primirea persoanei oficiale, a prefectului județului Satu Mare și a slujbei religioase de pomenire au fost depuse pentru cinstirea memoriei eroilor două coroane de flori, una din partea autorităților administrației guvernamentale și județene și una din partea structurilor Ministerelor Afacerilor Interne și a Apărării Naționale.

În alocuțiunea sa, prefectul Altfatter Tamas a transmis prețuirea și recunoștința față de faptele de vitejie și de valorile pe care veteranii noștri le-au apărat și a evocat destinele veteranilor, adevărate lecții de patriotism și spirit de sacrificiu pentru noi și generațiile viitoare, dar și omagiul pentru jertfele celor căzuți în luptă.

”Dorim să ne bucurăm cât mai mult timp de înțelepciunea lor și să continuăm să învățăm din puterea lor de a merge mai departe. Veteranilor în viață le urez multă sănătate și le transmit întreaga noastră recunoștință!”

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble