Ne apropiem de capătul unui drum fascinant ... dar și periculos în profunzime, cu posibilitatea de redeșteptare lăuntrică, musicalul ”My Fair Lady” umplând de-a lungul timpurilor, în grade și trăiri diferite, săli de spectacole sau de cinema, formând mentalități și conștiințe ... în raport de starea educativ – morală a publicului în care a rezonat.
Azi vom analiza trei valori estetice ale filosofiei antice: frumosul – dreptatea – adevărul, precum şi antonimele lor: urâtul – nedreptatea – minciuna, elemente ce se întrepătrund în mod magistral, atât prin clar-obscurul a/temporal cât şi prin tentele cromatice ce răzbat peste timpuri, relevantă şi sublimă fiind maieutica prin care cei doi autori ... Friederick Loeve – Alan Jay Lerner ... ne conduc peste vremuri la concluzia că sărăcia sau bogăţia cultural – morală a unei naţiuni nu se fondează neapărat pe acţiunile de la bancă ale membrilor ei, ci pe valorile culturale şi spirituale care o conduc ... aşa cum existenţa sau lipsa culturii dintr-o ţară nu se pot măsura prin gradul de bunăstare a unei pături sociale sau alta, ci se afirmă prin gradul de conştiinţă a membrilor.
Lumea Ideilor întâlnită în ”My Fair Lady” ... readuce în actualitate dualitatea sfințeniei - păcătoșeniei individului, de această dualitate nescăpând nici săracul, nici bogatul.
În această lume, indivizii sunt împovăraţi de neputinţa evadării dintr-o viaţă privită ca o „sisifică închisoare” ... în care ”nefericiții” se simt închişi ... de unde nu pot evada ... o lume care îi condiţionează prin stereotipuri proprii.
Interesant este modul în care individul priveşte sincretismul triadei valorice ... realitatea frumosului este determinată de felul în care el ... EGO – ul ... vede adevărul şi face dreptatea, aceste interpretări „strigându-şi” dreptul la existenţă pe o „veşnică stradă” a unei lumi mondene şi neliniştite.
Pentru profesorul Higgins, frumosul general pare determinat în mod deosebit de respectarea folosirii corecte a limbii şi tradiţiilor culturale engleze. El consideră orice încălcare a acestei datorii ca un act de nedreptate socială, o mare minciună şi un abuz ... cetăţeanul fiind obligat să respecte întocmai valorile cultural-istorice construite de-a lungul timpului.
Domnul profesor ajunge ca în anumite momente ”să se joace” de-a denaturarea dreptăţii şi libertăţii celor din jur, rămânând un posac neînţeles care vrea să-şi ascundă urâţenia defectelor şi slăbiciunilor proprii sub masca unei intoleranţe academice şi narcisiste ... libertatea şi demnitatea umană justificându-se ... sau nu ... în măsura în care omul respectă anumite convenţii etico-umane-culturale acceptate de toată societatea, respectate de cât mai puţini indivizi şi practicate de şi mai puţini ... în căutarea unei utopii foarte greu de împlinit în lumea pământeană.
Cu toată vulgaritatea aparent specifică, Higgins nu dă înapoi în faţa semieşecurilor florăresei Eliza, se străduieşte din răsputeri s-o ajute ... în finalizarea proiectului, cu riscul de a fi aparent brutal.
Relaţiile cu aceasta alternează între mitocănie şi altruism, între duritate şi gingăşie, un amestec contradictoriu care o ajută în cele din urmă pe Eliza să pronunţe în mod corect draconicele exerciţii de fonetică şi să-şi schimbe viaţa, duritatea dascălului având rolul de „înarmare cu hotărâre şi voinţă” pe drumul însuşirii „paşaportului către o altă lume”, gingăşia netezind în mod miraculos drumul către perfecţiune şi schimbare.
Aceleași atitudini, Henry Higgins le are și faţă de gunoierul Alfred P. Doolittle, momentul întâlnirii dintre cei doi ... „pigmentat” de elemente tragico-comice ... fiind cel care completează laşităţile şi slăbiciunile savantului profesor în a denunţa natura coruptă a lumii înconjurătoare.
Interesantă se anunță și schimbarea de „ritm dramaturgic”, pe care „inculta” de florăreasă Eliza şi „nespălatul” gunoier Alfie ... o aduc în faţa istoriei, în acest caz urâtul exterior putând iradia tente de frumuseţe şi de puritate în esenţă, vindecând în parte şi transformând în frumos bolnave suflete nedefinite ... prin frica de sinceritate.
Avem de-a face cu două lumi distincte, dar care intră într-un continuu conflict evitând să se întrepătrundă.
Pe de o parte, „lumea bună” formată din indivizi sătui şi automulţumiţi de starea lor, dar cu multe probleme de comunicare în interiorul şi-n afara sistemului, o lume tristă şi închisă în propriul egoism şi consumism, formată din indivizi îmbogăţiţi de pe spinarea altora, de multe ori prin minciună, corupţie şi exploatarea omului de către om ... şi o lume „a proletariatului” din ghetouri şi din casele pline de igrasie, pe de altă parte, care ”colcăie” prin pieţe pline de praf şi noroi, cu străzi înguste şi fără canalizare ... fără speranţa şi siguranţa zilei de mâine ... cu acele familii sărace şi fără locuri de muncă înghesuite în cămăruţe insalubre ... de unde se aud zilnic scâncete de copii flămânzi şi goi ... două lumi care se intersectează, dar care evită să se atingă.
În cea de a doua lume putem observa solidaritatea suferinţei în faţa provocărilor vieţii ... în faţa mizeriei umane. Toţi membrii sunt uniţi într-o luptă de schimbare a realităţii sociale, unde frumosul are o conotaţie proprie ... reprezintă de cele mai multe ori rezistenţa în faţa urâtului cotidian. Omul sărac face haz de necaz ca să poată supravieţui nevoilor ... iar săracii au puterea să-şi caute dreptatea cu propriile mijloace, ştiind că nu au nimic de pierdut, adevărul crud al realităţii forţându-i să înveţe să supravieţuiască. Pentru ei ... Eliza şi Alfred Doolittle reprezintă modele de reuşită în viaţă şi dovezi ale faptului că şi ei pot spera şi chiar avea în viaţă o „schimbare de macaz” ... participând cu bucurie la toate aspiraţiile şi victoriile celor doi.
EPILOG Trăim într-o lume plină de provocări şi de contradicţii, o lume dualistă ... și dacă secolul XIX a adus în faţa lumii moderne probleme interne şi externe de identitate social-morală, economicul şi materialul având un aport substanţial în stabilirea diferenţelor dintre oameni, diferenţele sociale s-au adâncit în mod serios în prima jumătate a secolului XX, creionând crize economice, recesiuni şi două războaie mondiale ... pentru ca în plin Mileniul al III-lea să întâlnim probleme de identitate, de intoleranţă şi sărăcie moral-etică.
Astăzi, mai mult ca oricând, problemele omului contemporan se adâncesc şi se generalizează ... lumea devine o imensă stradă în care se strigă: unii după ajutor ... alţii împotriva lui, unii de durere ... alţii de beţie; în ţipătul general auzindu-se din când în când şoaptele celor care se roagă la Dumnezeu şi pentru unii şi pentru alţii.
A venit vremea în care trebuie să ne facem linişte pe străzi şi curăţenie în casa sufletului, pentru a ne putea „sădi” o lume de flori mai bună ... bazată pe înţelegere şi prietenie, după exemplul minunatei lumi din MY FAIR LADY.
Valeriu Ioan
