Cred că este foarte important să ne amintim despre o stare, o însușire, un sentiment, un concept chiar despre ... CEVA, de care vorbim atât de rar ... sau poate ... deloc. Gingășia. Cum vă sună? Ciudat, nu? Acum că îl rostiți ... parcă devine vizibil, cald, catifelat. Este amintirea mângâierii blânde a mamei. Prima recunoaștere a acestei senzaţii, pe care o vom purta mereu cu noi. Toată viața.
Apoi, desigur ... vă vin în minte lacrimile de drag și bunătate ale bunicilor, atunci când vacanțele luau sfârşit și vă grăbeați să-i părăsiți pentru un alt an. Erau atât de gingașe… Nu va trece mult și veți reauzi ... de undeva de departe, prima declarație de dragoste a colegului timid, cu ochelari și pistrui, din prima bancă ... PURĂ, în șoaptă, cu puține cuvinte. Mai mult emoții ... Licărește și acum undeva în penumbra sufletului vostru ...
Urmează grația de lujer și visele adolescenței, tuburător de gingașe; unele neîmplinite, altele efervescente, îndrăznețe ... uneori triste și aparent neînțelese, dar cel mai adesea, fantastice și de neegalat!
Dar grija? Grija și duioșia de părinte, de prieten, de oameni, nu este și ea nespus de gingașă? Suferință și iubire, întuneric și lumină deodată, credință și speranță … toate sunt învăluite de o gingășie aparte, delicată dar fermă ... precum zorii zilei primăvara.
De ce uită oamenii de gingășie? De ce sunt mulţi tineri care nici măcar nu o cunosc? Sunt multe lucruri rele, urâte și brutale care ne invadează lumea și viața. Dar dacă noi, cei puțini, care ne amintim de ea ... am împărtăși-o cu ceilalți, poate am reuşi să o aducem în modă ... și n-ar fi rău deloc. Ironiile și răutatea s-ar îmblânzi, invidia și superficialitatea ar dispărea ... egoismul, minciuna, singurătatea, toate s-ar risipi ca un abur dus de vânt!? Desigur am putea fi mai buni; am putea fi mai aproape și mai sensibili față de durerea sau bucuria celor de lângă noi.
Nu e greu să facem asta, trebuie doar să luăm exemplul florilor. Trăiesc pentru a dărui frumusețe, delicatețe, parfum, bucurie.
Trebuie doar să ne îmbătăm din când în când de râsetele inocente ale copiilor ... să simțim mânuța lor trandafirie care o prinde cu încredere pe a noastră, pentru a ne smulge din realitate, trăgându-ne în lumea lor ... în care nimic nu e imposibil.
Mai putem privi fluturii: VIAȚĂ - ZBOR de o zi ... GRAȚIE – LINIȘTE de aripi colorate.
Putem spune în gând și o rugăciune. ... care va opri un timp gândul nostru fugar, neliniștile și întrebările ... și va aduce o pace senină în inima noastră.
Dar mai simplu este însă ... să privim în jurul nostru cu ochii sufletului. Așa vom putea învăţa, din nou, toate acestea.
Nu uitați să deschideți mereu fereastra către gingășie. Veți găsi acolo magia de nedescris a începutului fără sfârşit!
Ina Hudea
