Când aud de experimentele aplicate pe om, fie ele de natură: medicală, familială, socială, pedagogică, politică, psihologică, juridică, etc., m-apucă un fel de revoltă interioară nestăpânită. Experimentele umane n-ar trebui să aibă la bază modele economice împrumutate de la străini. Nu poţi să faci experimente „după ureche”, care nu corespund condiţiilor economice şi sociale din ţara noastră. Mai auzim adeseori expresiile: „Noi am încercat să aplicăm în mod experimental modelul…”; „Cred că modelul aplicat de… ar fi fost mai bun!”. Modelul în sine, oricare ar fi el, mă duce cu gândul la un experiment. A împrumuta anumite idei dintr-un anumit model, pe care le considerăm compatibile cu problemele noastre româneşti, implică un mare risc. Putem fi consideraţi pe de-o parte plagiatori de idei, iar pe de altă parte există riscul de a fi induşi în eroare de succesul unui model de sistem, care este incompatibil cu realităţile noastre. Există la noi un proverb: „Nu sări calul până nu spui ho!” Poate se mişcă neastâmpăratul cal al schimbărilor forţate şi cazi într-o baltă sau în mocirla regretelor. Elaborarea unui model de acţiune trebuie să conţină: originalitate, profesionalism, studii ştiinţifice, studii de impact, studii de prefezabilitate, prognoze, sondaje de opinie etc. Cum e posibil să aplici un „model împrumutat”, elaborat superficial, iar după aceea să constaţi că efectele în plan social sunt catastrofale? Este incredibil... Cum anumiţi „factori decidenţi” asistă, cu indiferenţă, la aceste consecinţele negative, care puteau fi previzibile? Culmea este că unii oameni mari din stat, nu învaţă nimic din aceste experimente pentru că sunt ocupaţi de perspectivele lor profitabile.
Elaborarea unor sisteme pentru comunităţile noastre trebuie să înmagazineze în ele potenţialul şi aspiraţiile oamenilor. Ne-am săturat de „modele împrumutate” adaptate superficial la condiţiile din ţara noastră, pe considerentul că, poate-poate, vom vedea „luminiţa de la capătul tunelului!”. Elaborarea detaşată a unor analize nu trebuie să ţină seama de influenţele străine, care doresc să-i abată pe oameni de la luarea unei decizii corecte, de succes. Proiecţia unor modele străine ca viitoare experimente; confecţionarea unor miraje; discreditarea unor idei bune sau a unui grup de oameni profesionişti; promovarea unor promisiuni nefondate; înstrăinarea şi „incitarea la scandal” - nu fac altceva decât să îndepărteze atenţia specialiştilor şi a omului de rând de la elaborarea unei perspective concrete, viabile şi durabile. Nu sub formă de experiment!
Am şi eu o vorbă, pe care o repet de câte ori este nevoie: „Noi râdem cu ei, iar ei râd de noi!”, pentru că ne consideră, iertată-mi fie îndrăzneala, proşti, creduli şi uşor de manipulat. Este de-a dreptul neproductiv, dacă vom considera că noi înşine nu suntem în stare să gândim independent, neinfluenţaţi un sistem autentic românesc. Cum v-aţi simţi dacă vecinul ar veni în familia dv. să vă dea ordine, pe considerentul că el are un model familial experimental mai bun? Cum aţi apărea dv. în faţa copiilor, a familiei în general? Pe ce vă bazaţi? Acceptaţi, numai dintr-o „ambiţie prost înţeleasă”, să vă coordoneze altcineva: proprietatea privată, bugetul, investiţiile, educaţia şi sănătatea familiei? Iată şi alte întrebări, care vin să spulbere ideea potrivit căreia modelele experimentale, readaptate în mod superficial şi empiric, nu sunt eficiente şi au în spate interese economice incredibile. Poate se va produce adevărata „schimbare la faţă” a României! Nu se ştie? „Nu se ştie ca pământul, din ce parte bate vântul!”.
O comunicare normală, inteligentă şi calmă, poate să degenereze când intervine: infatuarea, orgoliul, dorinţa de a domina interlocutorul cu idei neargumentate, lipsa de cultură, prostia, isteria, depresia sau paranoia. Chiar dacă cel care comunică este mai bine documentat decât interlocutorul său, acesta face eforturi pentru a dezamorsa, prin intermediul explicaţiilor, o anumită stare conflictuală şi oferă soluţia rezolvării ei. La celălalt capăt al comunicării, avem de-a face cu o minte debusolată acaparată de modelele experimentale. Oricât de mari ar fi zbaterile emiţătorului de a conştientiza persoana contaminată de tot felul de modele..., de la „capătul celălalt al firului”, toate eforturile sunt zadarnice, dacă aceasta nu ştie să decodeze bunele intenții realiste. Tonul calm şi respectuos se transformă încet-încet în „ploaie torenţială”, semn că emiţătorul şi-a pierdut răbdarea să mai explice şi să argumenteze, cu bună credinţă, pledoaria sa necesară rezolvării unei „ecuaţii” de viaţă, care are ca temă modele experimentale impuse de forțele unor interese imperative...
Dumitru Țimerman
