Am început în episodul trecut să vă provoc iubiți cititori, la un dialog privind gestionarea timpului interior, într-o perioadă de pandemie, exemplificând criza COVID 19 cu urmările ei, asupra artiștilor, asupra performerilor în general, cu toate lipsurile și frustrările ei, situație care a adus și beneficii care, din punctul meu de vedere, merită consemnate.
Cu ce ne-am ales, noi ca artiști din această perioadă? În primul rând a crescut capacitatea de vizualizare în spațiu a mișcărilor, elementelor scenografice și partenerilor de joc. Imaginația s-a dezvoltat și ea într-un ritm vertiginos, aducând după sine memorizarea și înțelegerea eficientă, de lungă durată a textului spectacular, dar și accentuarea laturii practice și inovative a personalității tinerilor artiști. Am învățat că putem fi împreună chiar dacă nu ne aflăm în aceiași încăpere, și am început să apreciem mult mai mult semnificația acestui ”împreună”. Spațiul intim,dar totodată claustrofob al ecranului de calculator, ne-a ajutat (culmea!) să ne cunoaștem altfel între noi, ne-a îndemnat spre confesiune și a readus în prim plan valoarea lui ” a asculta”. Ce să vezi? Ne-a făcut să devenim o echipă inimoasă, indestructibilă. Peste toate acestea, am învățat să prețuim altfel timpul, să folosim fiecare clipă, să o gustăm până la capăt, să ne bucurăm de ea, atât în viața personală cât și în cea profesională. Ne-am dat seama că perfecționarea individuală duce la economisirea substanțială a timpului de lucru în scenă și ajută la creșterea în calitate și eficiență a muncii de echipă.Și am mai învățat să avem încredere unii în alții, să putem să ne bazăm pe ceilalți, să nu refuzăm umărul care ni se oferă drept sprijin.
Generația de artiști care a trecut cu brio prin această pandemie, are șanse reale să se dezvolte extraordinar în perioada următoare, tocmai datorită acestor provocări. În cazul prelungirii perioadei de restricții, autoritățile responsabile de acest domeniu ar putea implementa niște programe cu finanțare europeană, care să includă artiștii și sfera lor de activitate. Aceste programe ar putea viza educația copiilor și a tinerilor din mediul rural sau din medii defavorizate, promovarea unor proiecte sociale și umanitare, dezvoltarea laturii psihoterapeutice a artelor utilizabilă în centre de minori, cămine de bătrâni, instituții corective ale statului, etc.Idei pot fi nenumărate, trebuie doar ca cineva să dorească să se gândească la ele. În urma acestor proiecte, beneficiul societății ar fi semnificativ, iar numărul artiștilor talentați care și-ar căuta o carieră în afara țării, ar scădea considerabil.
Într-adevăr, partea financiară a problemei a fost una dură. Foarte mulți artiști și performeri au suferit lipsuri materiale considerabile, care în mod evident le-a afectat viața de zi cu zi. Oportunitățile de câștig pe care le aveau înainte reducându-se aproape de zero, sentimentul de inutilitate care a ajuns la cote amețitoare, au generat întrebarea cheie: este acesta drumul pe care vreau să-l urmez întreaga viață? Iată un moment de cumpănă care a dus la o ”selecție” drastică în mediul artistic (și nu numai). Unii au renunțat și s-au reorientat, alții au mers mai departe, chiar dacă nu știau ce la poate oferi ziua de mâine.Aceștia din urmă, s-au angajat în call centre, în IT, delivery sau curierat, ca să-și poată asigura existența, reușind astfel să rămână fideli și apropiați profesiunii lor de credință. Justețea alegerii lor a fost confirmată, prin premii la concursuri și festivaluri on line, prin participări cu succes la audiții și casting-uri, prin spectacole de excepție realizate toate atipic, dar fabulos, în această perioadă.
Problemele emoționale și cele psihologice, au fost de asemenea, un punct fierbinte în lumea artiștilor afectați de pandemie. Aici nu a existat nici un sprijin, nici o formă instituționalizată sau reglementată care să ajute în vreun fel. Fiecare a trebuit să se descurce pe cont propriu, apelând la prieteni, la familie, la un psiholog, etc. Singurătatea este o stilemă actuală, pe care de cele mai multe ori o renegăm, o respingem. Lipsa de activitate, dispariția noastră ca centru al atenției celorlalți, ne poate aduce în pragul disperării, ne poate dărâma lumea. Autoexcluderea, pare în asemenea momente, singura soluție. Nu pandemia i-a izolat pe unii artiști, ci ei înșiși au făcut-o. Pe de altă parte, știm cu toții că serviciile de consiliere psihologică sunt foarte sumare în instituțiile de învățământ. Ei bine, în instituțiile culturale, ele sunt inexistente. Pandemie sau nu, complexitatea parcursului artistic presupune indiscutabil un stres psihic și emoțional foarte crescut, la fel ca și susceptibilitatea apariției unor instabilități, care, deși în mod obișnuit nepatologice, pot afecta viața psihică și emoțională a artistului. În lipsă de altceva, acesta s-a”consolat” doar cu puținii lideri, care și-au sacrificat viața personală, pentru a asculta, încuraja, găsi și pune în practică soluții, ce au dus la echilibrul și dorința de a merge mai departe a numeroși artiști, aflați în impas în această perioadă.
E adevărat că nimic nu se poate compara cu spectacolul live. Acolo sunt emoțiile adevărate, comunicarea cu publicul, satisfacția aplauzelor și a energiei cathartice de la finalul reprezentației. Acestea nu pot fi compensate niciodată, nici chiar de sute de like-uri sau mii de vizualizări. Ai renunța la toate, fără să stai pe gânduri, pentru câteva zeci de oameni, care te aplaudă în picioare minute în șir, sau pentru cei douăzeci care vin după spectacol în spatele cortinei și te îmbrățișează cu emoție și lacrimi în ochi.Dar, deși e greu de crezut, artiștii cei mai sensibili, care au resimțit profund această lipsă, au fost poate și cei mai puternici. Ei s-au regrupat, gândindu-se că în această perioadă trebuiau să își țină publicul aproape, trebuiau să își îmbunătățească mereu și mereu imaginea, să vină cu lucruri noi și speciale care să domolească dorul fanilor. Aceștia au avut mult de lucru în pandemie. Au fost foarte ocupați și nu prea au avut timp de depresii. Pandemia le-a fost cel mai bun și devotat agent de marketing.
Publicul a învățat și el o lecție de umanitate impresionantă: empatia și solidaritatea față de artiști, respectul și atitudinea civică față de actul artistic.
De aceea mă întreb: am pierdut sau am câștigat?
Ina Hudea
