Biserica, lăcaş de închinare (4)

Cum se cuvine să ne comportăm în sfânta biserică, în casa şi în faţa lui Dumnezeu?
Răspunzând la această întrebare, “Catehismul creştin ortodox” ne îndeamnă: “Creştine, eşti dator să ştii cum trebuie să petreci în biserică, în <<casa Dumnezeului Celui viu>> (I Timotei III; 5). Păşeşte uşor, fără zgomot, cu evlavie şi te închină cu smerenie în faţa sfintelor icoane. Lasă afară toată grija cea lumească. Cugetă la Dumnezeu: sus să avem inimile! Nu sta prea mult în faţa icoanelor; lasă loc şi altora. Aşează-te la locul cuvenit: bărbaţii la dreapta sau în faţă, iar femeile la stânga sau în spate. Dacă a început slujba, închină-te la icoane la final. Lasă libere scaunele pentru cei bătrâni, osteniţi şi bolnavi. Păstrează liniştea în jurul tău. Nu vorbi, nu râde, nu privi iscoditor împrejur, ci fii atent la rugăciune, la rânduiala slujbei, la citiri şi la predică. Sârguieşte-te să fii la biserică de la începutul slujbei şi nu pleca din biserică în timpul ei, spre a nu tulbura liniştea altora, asemănându-te lui Iuda vânzătorul, care a ieşit de la Cina cea de Taină. Alungă de la tine toată ura şi vrăjmăşia (<<Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău>>, Matei V; 23-24. <<Vreau, deci, ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire>>, I Timotei II; 8). Dă-ţi seama că eşti în casa lui Dumnezeu, de care se cuvine <<să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău şi spălându-ne trupul în apă curată, să ţinem mărturisirea nădejdii cu neclintire, pentru că credincios este Cel ce a făgăduit, şi să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, fără să părăsim Biserica noasră…>> (Evrei X; 22-25). De asemenea, se cuvine să venim la biserică îmbrăcaţi în haine curate, de sărbătoare, ştiind că ne întâlnim cu Părintele ceresc”.
În calitatea noastră de creştini, de mădulare ale Bisericii, ale Trupului lui Hristos, dacă putem, e bine să aducem în sfântul lăcaş următoarele daruri: 1. lumânări, care reprezintă semnul dăruirii sau al arderii de tot, semnul jertfei şi al luminii lui Hristos (“În ziua întâi a săptămânii, duminică, adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii. Iar în camera de sus, unde erau adunaţi, erau multe lumini-lumânări aprinse”, Faptele Apostolilor XX; 7-8); 2. tămâie şi smirnă, care constituie semnele rugăciunii, ale jertfei şi ale iubirii lui Dumnezeu (“Şi intrând în casă, magii de la Răsărit, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă”, Matei II; 11); 3. untdelemn pentru candele şi pentru ungere, acesta fiind semnul înţelepciunii (pilda fecioarelor, Matei XXV; 1-13), al binecuvântării şi al milei dumnezeieşti (pilda samarineanului milostiv, Luca X; 25-37); 4. prinoase din roadele pământului, mai ales precuri şi vin pentru Sfânta Liturghie, care, la timpul potrivit, se vor preschimba în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos; 5. pomelnic cu numele celor vii şi ale celor adormiţi din familie; 6. contribuţia anuală benevolă pentru întreţinerea bisericii; 7. orice alte fapte de milostenie (care reprezintă “aripile rugăciunii”), obiecte, lucruri şi veşminte necesare cultului religios şi împodobirii bisericii (cărţi de slujbă, cruci, icoane, prapori, veşminte bisericeşti, sfeşnice, candele, candelabre/policandre etc.), potrivit cuvintelor din Sfânta Liturghie: “Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate”.
Izvoarele de lumină ale mântuirii (rugăciunile, cântările şi citirile, însoţite de toată rânduiala, tipicul sfintelor slujbe) sunt cuprinse în următoarele cărţi bisericeşti: 1. Sfânta Evanghelie (cartea care cuprinde viaţa, învăţăturile şi faptele Domnului Iisus Hristos); 2. Apostolul (cartea în care sunt alese şi împărţite, ca şi în Sfânta Evanghelie, pentru toate zilele din an, părţi/pericope din Epistolele şi Faptele Sfinţilor Apostoli); 3. Liturghierul (cartea preotului, în care avem rânduiala Vecerniei, a Utreniei şi a Sfintei Liturghii); 4. Octoihul (cartea celor 8 glasuri, din care se cântă pe parcursul anului bisericesc); 5. Triodul (cartea cântărilor bisericeşti de la Duminica vameşului şi fariseului până la Învierea Domnului, adică zece săptămâni); 6. Penticostarul (cartea care cuprinde cântările de bucurie de la Paşti până la Duminica tuturor Sfinţilor, prima duminică de după Rusalii); 7. Mineele (12 cărţi pentru cele 12 luni ale anului, cuprinzând rugăciunile, vieţile şi cântările în cinstea Sfinţilor pomeniţi în fiecare zi); 8. Psaltirea (cartea Psalmilor, din care se citeşte la diferite slujbe); 9. Ceaslovul (cartea Ceasurilor şi cântărilor celor Şapte Laude); 10. Molitfelnicul (cartea care cuprinde rânduiala Sfintelor Taine, a Ierurgiilor, precum şi rugăciuni pentru diferite trebuinţe).
Printre darurile sufleteşti, pe care le aduce creştinul la biserică, se numără şi cântarea, însoţită de rugăciune. Pentru buna organizare a cântării în biserică sunt rânduiţi cântăreţi pregătiţi în acest sens, cântări şi rugăciuni consfinţite de veacuri, în care sunt cuprinse învăţăturile sfinte şi adevărurile mântuitoare ale Evangheliei. Cântările ne ridică inimile la cer şi ne umplu de viaţă, de lumină, de bucurie şi de sărbătoare, mai ales când le intonează întreaga obşte a credincioşilor din biserică. Părinţii Bisericii au rânduit canoane care ne învaţă cum să cântăm, adică “lin, dulce, cu evlavie şi cu smerenie, fără trufie sau făţărnicie şi fără a sili firea la răcnire” (Canonul 75 Trulan). Aceste reguli sunt cuprinse de către Sfântul Apostol Pavel în cuvintele: “Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre, mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu şi Tatăl” (Efeseni V; 19-20); “Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti. Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl” (Coloseni III; 16-17). De asemenea, Sfântul Apostol Iacov ne îndeamnă: “Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi” (Iacov V; 13).
În afară de biserică (casa lui Dumnezeu, locul sfânt şi sfinţitor, prin excelenţă, în care se seamănă cuvântul Evangheliei în sufletele oamenilor, împărtăşindu-li-se harul Sfintelor Taine), mai avem şi alte locuri sfinţite în cadrul parohiei, în care se săvârşesc anumite slujbe, cum ar fi: 1. paraclisele sau capelele (lăcaşuri mai mici de rugăciune); 2. clopotniţele (zidiri separate de corpul bisericii, în care sunt aşezate clopotele); 3. cimitirele (locuinţele celor adormiţi până la obşteasca înviere şi Judecata de Apoi); 4. troiţele sau crucile/răstignirile aşezate în locuri de popas, în ţarini şi la răspântii de drumuri, spre a ne aminti de pătimirile Domnului Iisus Hristos); 5. pentru rugăciunile personale, făcute în singurătate, poate fi loc de închinare orice casă curată şi orice locşor liniştit.
Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată!
Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti. 2.“Catehism creştin ortodox”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1990, pp. 113-116.