Cele şapte Laude reprezintă slujbe bisericeşti care se săvârşesc în toate zilele, la anumite ore, potrivit psalmistului: “De şapte ori pe zi Te-am lăudat (Doamne) pentru judecăţile dreptăţii Tale” (Psalmul 118; 164). Şapte este numărul darurilor Sfântului Duh (“duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe, duhul temerii de Dumnezeu”, Isaia XI; 2-3). Şapte este numărul Sfintelor Taine (Botez, Mirungere, Spovedanie, Împărtăşanie, Maslu, Cununie, Preoţie). Şapte e numărul care îmbrăţişează toate desăvârşirile, conform Fericitului Augustin.
Cele şapte Laude sunt:
1. Miezonoptica. Este o slujbă de priveghere, după pilda fecioarelor înţelepte: “La miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui! Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor… Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Matei XXV; 1-13). Sfântul Apostol Pavel ne spune că atunci când mergea spre Damasc a văzut, la amiază, o lumină mare din cer, “mai puternică decât strălucirea soarelui, strălucind împrejurul” lui, lumină care a împrăştiat întunericul din mintea şi din inima lui (Faptele Apostolilor XXVI; 13). Pentru această lumină ne rugăm şi noi, ziua şi noaptea.
Miezonoptica este o rugăciune cu o rânduială deosebită, alcătuită pentru miezul nopţii, cuprinzând psalmi, rugăciuni, cântări şi ectenii pentru toţi credincioşii, vii şi morţi. Această Laudă ne aduce aminte de sfinţii îngeri care Îl laudă neîncetat pe Dumnezeu (“Serafimii stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau şi strigau unul către altul, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!”, Isaia VI; 2-3), de Domnul Iisus Hristos, Care petrecea nopţi întregi în rugăciune (“Şi în zilele acelea, Iisus a ieşit la munte ca să Se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu”, Luca VI; 12), de apostolii Pavel şi Sila care, “la miezul nopţii, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temniţă îi ascultau” (Faptele Apostolilor XVI; 25) şi de a doua venire a Domnului întru slavă, despre care ne vorbeşte cântarea: “Iată, Mirele vine la miezul nopţii şi fericită e sluga pe care o va afla priveghind… Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de Împărăţie să te încui…”
2. Utrenia cu Ceasul întâi. Ceasul întâi corespunde orei 6.00 dimineaţa. Utrenia este o slujbă de dimineaţă, prin care se aduce mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat lumina credinţei: “Dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele”, îngerul a vestit femeilor purtătoare de mir (mironosiţelor), care veneau la mormânt să ungă trupul lui Iisus cu miresme, Învierea Domnului: “Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus” (Marcu XVI; 1-8). După cum soarele dimineţii împrăştie în lume nenumărate raze de lumină, tot aşa Soarele dreptăţii, Soarele adevărului, Domnul Iisus Hristos, prin venirea Sa în lume, risipeşte negura întunericului şi revarsă, în sufletele noastre, razele de lumină şi de căldură ale Evangheliei mântuirii. Utrenia închipuie începutul creştinismului şi al Bisericii, aducându-ne aminte de bucuria Naşterii şi a Învierii Mântuitorului. Citirea psalmilor de dimineaţă mângâie şi luminează sufletul omului, insuflându-i nădejdea mântuirii. Prin Iisus Hristos a răsărit oamenilor lumina adevărului şi bucuria mântuirii. De aceea, cântăm cu inima curată: “Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. Citirea Sfintei Evanghelii, rugăciunile şi toate cântările Utreniei nu fac altceva decât să preamărească Învierea Domnului şi să ne înfăţişeze vieţile pilduitoare ale Sfinţilor şi Născătoarei de Dumnezeu.
Ceasul întâi se face, de regulă, după Utrenie, cuprinzând psalmi, rugăciuni şi cântări de dimineaţă, care se încheie cu cererea ca Hristos să lumineze şi să sfinţească pe toţi oamenii, însemnând peste noi lumina feţei Sale dumnezeieşti.
3. Ceasul al treilea corespunde orei 9.00 de azi, reprezentând ora la care S-a pogorât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli, în Ierusalim (“al treilea ceas din zi”), la cincizeci de zile după Învierea Domnului Iisus Hristos (Faptele Apostolilor II; 15), potrivit rugăciunii: “Doamne, Cel Ce pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, L-ai trimis Apostolilor Tăi, pe Acesta, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie”.
4. Ceasul al şaselea (ora 12.00 de azi, oră la care a fost răstignit Mântuitorul pe Cruce). Această rânduială ne aminteşte de Pătimirile Domnului: “Iar în ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea” (Matei XXVII; 45). În aceste momente, ne rugăm şi cântăm: “Cela Ce în ceasul al şaselea, pe cruce ai pironit păcatul, cel cu îndrăzneală făcut de Adam în Rai, şi zapisul greşelilor noastre rupe-l, Hristoase Dumnezeule, şi ne mântuieşte pe noi”. Tot în ceasul al şaselea, Sfântul Apostol Petru a avut vedenia prin care i s-a descoperit primirea păgânilor în creştinism: “Iar a doua zi, pe când ei mergeau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiş, să se roage pe la ceasul al şaselea… şi a căzut în extaz şi a văzut cerul deschis…” (Faptele Apostolilor X; 9-48).
5. Ceasul al nouălea (ora 15.00, oră la care a murit Iisus pentru mântuirea noastră: “Iar în ceasul al nouălea, a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?... Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul”, Matei XXVII; 47-50). Este ceasul marii Jertfe şi al răscumpărării neamului omenesc din robia păcatului, a diavolului şi a morţii, este momentul supremei iubiri a lui Dumnezeu faţă de om, clipe în care ne rugăm fierbinte: “Cela ce în ceasul al nouălea, pentru noi cu trupul moarte ai gustat, omoară cugetul trupului nostru, Hristoase Dumnezeule, şi ne mântuieşte pe noi”. Tot “la ceasul al nouălea”, apostolii Petru şi Ioan, care “se suiau la templu pentru rugăciune” (Faptele Apostolilor III; 1), au vindecat un olog, propovăduind mulţimii Evanghelia Împărăţiei.
În legătură cu Ceasurile, avem şi Obedniţa, slujbă alcătuită din rugăciuni şi cântări (unele de la Sfânta Liturghie), care se citesc în biserică sau acasă, atunci când nu se face Sfânta Liturghie ori când creştinul nu poate participa la aceasta.
Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată!
Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti. 2.“Catehism creştin ortodox”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1990, pp. 116-122. 3.“Catehism ortodox”, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 93-94.
Preot dr. Cristian Boloş
