Ne apropiem de data de 30 septembrie, ziua în care se împlinesc 230 de ani de la premiera singspiel-ului în două acte şi cinci tablouri ”FLAUTUL FERMECAT”, o incursiune în lumea mitotogică, cu valențe și secvențe care sunt universal valabile și-n lumea a-i/morală a zilelor noastre.
Am început acum două săptămâni, un studiu de filozofie muzicală a celebrului singspiel, continuând acest demers cu provocarea lansată de “avocatul diavolului” angajat de rațiunea colectivă a societății contemporane”, spre a ne provoca prin întrebările: mai este util să-l re/cunoaștem pe Mozart, Copilul Minune al Clasicismului Muzical Vienez ... ne mai tentează valoarea într-o lume a non/valorilor, majoritatea violente și posesive, care se impun parcă la bursa realității post contemporane?
Îndrăznesc să răspund încă odată ”DA”, cu toată posibilitatea pe care ”stânca sisifică” a acestui ideal mă va determina poate ... să obosesc sub greutatea – i nemiloasă. Haideți să – l cunoaștem pe Papageno, un personaj ghiduș (jumătate om – jumătate pasăre ) care ne va încânta prin simplitate, dar și printr-o complexitate nevoită, atribute speciale ale unuia dintre cele mai încântătoare personaje mozartiene. Interpretarea vocală a rolului Partitura rolului Papageno din opera Flautul Fermecat, poate fi caracterizată din punct de vedere vocal ca una a contrastelor timbrului, în raport cu momentul dramaturgic al piesei, un rol care necesită o bună mobilitate şi flexibilitate a vocii şi o foarte bună coordonare între toţi factorii fiziologici – mentali – sufleteşti de care actorul liric dispune.
Dacă în actul I, momentul nr. 5, în liedul Der Vogel fänger bin ich ja, partitura necesită o voce cu un timbru deschis, sigur, voios, cu un tempo dinamic, grăbit, în acelaşi timbru vocal situându-se şi duetul cu Pamina din momentul nr. 21 Schnelle Füße, rascher Mut din actul I şi duetul de final cu Papagena Papageno – Pagagena de la finalul actului II ... în altă direcţie, timbrul vocal se îngroaşă, devine nesigur, tragic – plângăcios în cursul actului II în aria Ein Mädchen oder Weibchen, pentru ca în aria de la finalul actului II Papagena! Papagena! Papagena! să devină disperat, furios, nerăbdător.
O altă caracteristică vocală al personajului Papageno, de data asta calmă, încrezătoare, romantică, în care se îmbină vocea de piept prelungă dar şi rezervată, cu semi-vocea în staccato şi cu rezolvare iar în voce de piept, o întâlnim în duetul Papageno – Pamina de la momentul nr. 16 al actului I Bei Männern, welche Liebe fühlen.
Interpretarea relaţională – personală a rolului În planul relaţionării personajului Papageno cu celelalte personaje din operă, avem şi aici mai multe stări opuse de tratare a personajului.
Dacă în actul I, în liedul Der Vogel fänger bin ich ja, Papageno este plin de interes mercantilist în a – şi vinde marfa cât mai rentabil ... şi relaţionează cu cei din jur cu sentimentul că îi poate duce pe toţi de nas, în duetele cu Pamina din actul I Bei Männern, welche Liebe fühlen şi Schnelle Füße, rascher Mut, personajul manifestă o uşoară atitudine de solidaritate în atingerea scopului comun, de prietenie şi simpatie vis-a-vis de personalitatea Paminei şi a lui Tamino şi din dorinţa de a-şi termina odată chinul căutării perechii înaripate.
În aria din actul II Ein Mädchen oder Weibchen, Papageno devine ursuz şi fuge de compania celor din jur ca să – şi „ oblojească rănile singurătăţii „ pentru ca în aria Papagena! Papagena! Papagena! de la finalul actului II să ajungă în starea de a bate pe toată lumea şi-n acelaşi timp să cerşească ajutorul tuturor, chinuit de disperarea sinuciderii, pe care nu are curajul s-o împlinească.
Trece subit în momentul următor al duetului Papageno – Pagagena, la bucuria, surprinderea şi exaltarea omului care şi-a văzut împlinite în mod neaşteptat toate visele şi care ajunge să accepte şi chiar să iubească pe toată lumea din jur.
Un personaj labil, cu o doză mărită de șmecherie ... dar sincer în adâncurile sufletului, Papageno poate reprezenta tendința unei părți a societății contemporane, care și-ar dori o schimbare structurală social-politică și economică ( care ar apropia-o din ce în ce mai mult de identitatea ontologică UMANĂ ), dar nu are curajul de a se schimba ea însăși, un personaj care seamănă ca și structură psihologică cu gunoierul Alfie Doollittle din My Fair Lady ... sau cu ...
Dar mă opresc pentru a vă stârni încă odată curiozitatea estetică, morală, culturală, spirituală, etc. necesare pentru o nouă întâlnire cititor - autor ... o curiozitate care să ne împingă pe noi contemporanii spre cunoaștere, pentru a nu rămâne în urma prezentului ... dar trăindu-l cât mai frumos, să ne hotărâm CLIPA prin decizia cunoașterii și a educației. Până data viitoare ... să fim noi înșine.
Valeriu Ioan
