După săvârşirea slujbei Proscomidiei, preotul rosteşte de trei ori, cu mâinile ridicate, rugăciunea de invocare/chemare a Sfântului Duh, “Împărate ceresc…”, deoarece cu puterea Sfântului Duh-Dumnezeu se săvârşesc actele care au loc la Sfânta Liturghie, deci şi Sfânta Jertfă.
Partea de la începutul Sfintei Liturghii se numeşte “Liturghia celor chemaţi” sau “Liturghia catehumenilor”. Ea începe cu “binecuvântarea mare” rostită de către preot: “Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”. De aici înţelegem, spune părintele Florian Nechita, că, prin participarea la această sfântă slujbă, noi suntem deja în Împărăţia lui Dumnezeu, Unul în fiinţă şi întreit în Persoane. La Sfânta Liturghie, noi pregustăm Raiul. De altfel, Raiul va fi o nesfârşită Liturghie, o neîncetată sărbătoare. În timpul rostirii formulei de binecuvântare, preotul face, cu Sfânta Evanghelie, semnul Sfintei Cruci peste Sfântul Antimis. Sfânta Evanghelie, care tot timpul se află pe Sfânta Masă, Îl închipuie pe Însuşi Domnul Hristos, fiindcă în ea sunt cuprinse Legea, viaţa, cuvintele şi învăţăturile Sale. Semnul Sfintei Cruci este făcut de către preot spre a arăta că slujba care începe se săvârşeşte în amintirea şi actualizarea Jerftei de pe Cruce a Mântuitorului, Care prin Cruce şi prin Evanghelie a întemeiat Împărăţia Sa pe pământ. “Liturghia celor chemaţi” sau “Liturghia catehumenilor” se încheie prin cuvintele: “Cei chemaţi, ieşiţi…”. Catehumenii erau, în primele secole ale creştinismului, cei care se pregăteau să fie primiţi în sânul Bisericii prin Taina Sfântului Botez (candidaţii la Botez). Aceştia, la cuvintele “cei chemaţi, ieşiţi”, ieşeau în mod propriu din biserică, acest fapt însemnând sfârşitul lumii şi despărţirea celor drepţi de cei păcătoşi la Judecata de Apoi. La “Liturghia credincioşilor”, ei (creştinii credincioşi) se împărtăşesc şi se unesc cu Domnul Iisus Hristos, ceea ce închipuie gustarea fericirii depline în veşnicie. Părţile cele mai importante din Liturghia catehumenilor sunt: ectenia mare, cântarea antifoanelor, ieşirea cu Sfânta Evanghelie şi citirile din Sfânta Scriptură. Această parte se mai numeşte “Liturghia cuvântului”, pentru că ea cuprinde partea învăţătorească, în vechime acum rostindu-se şi predica (cuvântul de învăţătură), nu la finalul Sfintei Liturghii. “Ectenia mare” este un şir de cereri către Dumnezeu pentru trebuinţele, nevoile credincioşilor, la care răspundem cu evlavie şi încredere: “Doamne, miluieşte!” Sfântul Nicolae Cabasila consemnează: “Care este prima cerere a preotului? Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre. Zicând <<pace>>, nu înţelege doar pacea dintre noi, atunci când nu ţinem minte răul unul împotriva altuia, ci şi pacea dinlăuntrul nostru, când inima nu ne osândeşte cu nimic. Desigur, de virtutea păcii avem nevoie întotdeauna, dar, în special, la ceasul rugăciunii, pentru că fără aceasta nimeni nu poate să se roage corect şi să se bucure de vreun bine în rugăciunea lui. În continuare, ne rugăm pentru Biserică, stat şi cârmuitori, pentru toţi oamenii, în general. Şi nu ne rugăm doar pentru ceea ce interesează sufletul, ci şi pentru nevoile materiale, <<pentru bună întocmirea văzduhului, îmbelşugarea roadelor pământului>>, fiindcă Dumnezeu este cauza şi dătătorul tuturor şi doar spre Acesta trebuie să avem îndreptate privirile noastre… A cere mila lui Dumnezeu este acelaşi lucru cu a cere Împărăţia Lui. De aceea, credincioşii se regăsesc în această rugăciune - <<Doamne, miluieşte!” - , pentru că ea le cuprinde pe toate”.
“Antifoanele”, în număr de trei, sunt cântările sau imnele de laudă care se cântă în stranele bisericii în cinstea Mântuitorului Iisus Hristos. Ele se referă la timpul de dinaintea întrupării Fiului lui Dumnezeu şi la profeţiile despre venirea şi întruparea Lui. Ultimul antifon, cântarea “Fericirilor”, ne duce cu gândul la prima cuvântare a lui Hristos, “Predica de pe Munte” (Matei, cap. V-VII), prin care El Îşi începe lucrarea de mântuire a neamului omenesc. “Deschiderea uşilor împărăteşti” (de la mijlocul iconostasului) înseamnă ieşirea Mântuitorului din viaţa Sa necunoscută sau ascunsă şi arătarea Lui în lume. “Ieşirea preotului cu Evanghelia” (Vohodul mic) închipuie arătarea Domnului în lume, spre a vesti Sfânta Evanghelie. Lumina (lumânarea) purtată în sfeşnic, înaintea Sfintei Evanghelii, îl reprezintă pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, şi pe toţi proorocii Vechiului Testament, care au pregătit calea Mântuitorului: “Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui” (Marcu I; 2-3). În continuare, preotul înalţă Evanghelia, o arată credincioşilor şi, după ce intră cu ea în Sfântul Altar, o aşează pe Sfânta Masă. Înălţarea Sfintei Evanghelii simbolizează arătarea Domnului, momentul în care Acesta a început să Se arate mulţimilor. Deci, prin Evanghelie Se arată Însuşi Hristos.
În timpul cântării “Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos…” şi a imnului “Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!” (“cântarea întreit sfântă”, care constituie cântarea îngerilor, Isaia VI; 3, prin care propovăduim adevărul că, prin venirea lui Hristos, îngerii şi oamenii s-au unit şi alcătuiesc o Biserică), preotul rosteşte diferite rugăciuni, în taină. Cuvintele “Înţelepciune, drepţi!” şi “Să luăm aminte!” ne îndeamnă să fim cu luare aminte la citirea pericopei (fragmentului) din Sfânta Evanghelie, ascultând-o în picioare. “Preotul, zice Sfântul Nicolae Cabasila, porunceşte tuturor să nu stea în nepăsare, ci să aibă mintea aţinţită la cele care vor urma, amintindu-le credincioşilor de înţelepciunea cu care trebuie să ia parte la Sfânta Liturghie. Aceasta se referă la gândurile bune pe care le au cei bogaţi în credinţă şi străini de orice lucru omenesc. Într-adevăr, trebuie să urmărim Liturghia cu gânduri cuviincioase…, să ne concentrăm mintea, care continuu uită şi este trasă spre griji deşarte. De asemenea, expresia <<drepţi>> conţine un îndemn, de a sta înaintea lui Dumnezeu pregătiţi, cu evlavie şi zel mult. Şi primul semn al zelului nostru este poziţia dreaptă a trupului nostru”. “Tâmâierea”, în timpul citirii de către strană a “Apostolului” (a fragmentului din Sfânta Scriptură a Noului Testament, din cărţile/epistolele Sfinţilor Apostoli), simbolizează mireasma învăţăturii Evangheliei, care umple toată biserica. Citirea “Apostolului” înseamnă alegerea şi trimiterea Sfinţilor Apostoli la propovăduire, iar rostirea “Evangheliei” închipuie pe Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos predicând oamenilor cuvântul lui Dumnezeu. Dacă la Vohodul mic, Sfânta Evanghelie (cartea) era închisă, simbolizând cei 30 de ani ai lui Iisus dinainte de Botezul Său din Iordan, în care Acesta a tăcut, citirea din Apostol şi Evanghelie ne arată descoperirea Lui deplină prin cele pe care le-a învăţat/propovăduit public şi a poruncit Apostolilor să propovăduiască. Închiderea uşilor împărăteşti ale Sfântului Altar după citirea Evangheliei înseamnă sfârşitul celor pământeşti şi intrarea drepţilor la ospăţul de nuntă al lui Hristos, după Judecata Universală.
În finalul „Liturghiei catehumenilor”, preotul rosteşte „ectenia cererilor stăruitoare”, în care se cuprind trebuinţele şi dorinţele credincioşilor, „ectenia pentru morţi” şi „ectenia pentru catehumeni” (deschiderea Sfântului Antimis simbolizează săparea mormântului în care urmează, mai târziu, să fie îngropat trupul Mântuitorului). „Cei chemaţi” sunt catehumenii care, până în acest moment, au ascultat învăţătura creştină, dar nefiind botezaţi nu pot rămâne în biserică în continuarea slujbei. Cântarea „Fericirilor”, „ieşirea cu Sfânta Evanghelie” şi citirea „Apostolului” şi a „Evangheliei” ne aduc aminte de învăţăturile Domnului, de ascultarea şi urmarea lor. Astfel, „Liturghia catehumenilor” ne arată modul în care se predică Evanghelia în Biserică de-a lungul veacurilor, fără întrerupere. Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată!
Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti. 2.“Catehism creştin ortodox”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1990, pp. 149-150. 3.“Catehism ortodox”, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 86-87. 4. Sfântul Nicolae Cabasila, “Explicarea Sfintei Liturghii”, trad. din limba greacă de Pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2016, pp. 20-27. 5. Pr. Prof. Florian Nechita, “Tâlcuirea Sfintei Liturghii”, tipărită cu binecuvântarea P.S. Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 2006, pp.22-32.
Preot dr. Cristian Boloş
