A trecut încă o săptămână peste viețile pline de frământări și de lupte de toate felurile, peste miliardele de bătăi de inimă ale celor aproximativ 7 900 000 000 de suflete vii iar această Planetă numită Pământ, pe care noi, voi, ei, ele o locuim ... a fost și este martora de multe ori fără glas a bucuriilor și durerilor, ne/realizărilor, planurilor mai mult sau mai puțin ne/împlinite.
Am trăit de asemenea și ziua de 30 septembrie 2021, ziua în care s-au împlinit 230 de ani de la premiera piesei fantastice în două acte şi cinci tablouri ”FLAUTUL FERMECAT”, ultima operă compusă înainte de trecerea în eternitate a marelui compozitor vienez Wolfgang Amadeus Mozart.
Câți dintre noi i-am cunoscut câte ceva din monumentala viață și operă? Câți dintre noi am rezonat și ne-am descoperit laturi in/umane, in/estetice sau a/i/morale, urmărind pe parcursul existenței opere superbe ca: ”Nunta lui Figaro”, ”Don Giovanni”, ”La clemenza di Titto”, La finta giardiniera” etc.? Pe câți dintre noi ne-a descoperit opera mozartiană?
Dar să revenim la ”FLAUTUL FERMECAT”, fantasticul singspiel în două acte şi cinci tablouri inspirat după un basm popular german, la cererea şi după libretul scris de prietenul şi actorul J. Emmanuel Schikaneder, proprietar al unui teatru în prag de faliment; a avut premiera la Theatre auf der Weiden din Viena la data de 30 septembrie 1971, a cărui acţiune se petrece în Egipt lângă templul lui Issis şi lui Ossiris, cu un libret care subliniază teme eroice-morale importante cum ar fi: lupta dintre bine şi rău (Tamino, Pamina Sarastro reprezentând binele, în conflict ideatic cu Monostatos şi Regina Nopţii, ca reprezentanţi ai răului); puterea sacrificiului de sine care învinge toate dificultăţile; simbioza dintre om şi natura înconjurătoare; puterea prieteniei şi solidarităţii dintre oameni; fragilitatea firii umane gata să abandoneze orice ideal înalt în faţa luptei şi sacrificiului, dar dispusă de a se lăsa ajutată atingându-şi în cele din urmă scopul (Papageno).
... Papageno, personajul pe care îl vom analiza și în acest episod, este labil cu o doză mărită de șmecherie dar care sincer în adâncurile sufletului poate reprezenta tendința unei părți a societății contemporane, care și-ar dori o schimbare structurală social-politică și economică, dar care nu are curajul de a se schimba ea însăși, un personaj care seamănă ca și structură psihologică cu gunoierul Alfie Doollittle din My Fair Lady ... sau cu ...
Studiu psihologic - comparativ de rol Papageno – Leporello
Leporello, slujitorul lui Don Giovanni din opera cu acelaşi nume de Mozart. Leporello (bas buff), aparţine ca şi Papageno aceleiaşi categorii sociale de hiperdependenţi sociali „înrobiţi” în jugul vreunei stăpâniri de care nu se pot elibera.
Dacă Leporello este exploatat de Don Giovanni până la umilirea şi anihilarea totală a voinţei nici Papageno nu are curaj să se debaraseze de viaţa şi de firea coruptă de chefuri şi partide aventuroase pe care o duce, fiind în stare să abandoneze la un moment dat itinerariul de sacrificiu pornit împreună cu prinţul Tamino pentru câştigarea şi întâlnirea fiinţei potrivite.
Spre deosebire de Leporello care este tras de Don Giovanni la ruina totală a vieţii, sufletul naiv de păsărar al lui Papageno îl determină să asculte de Tamino, varianta moral – pozitivă mozartiană, antagonică lui Don Giovanni, în slujba căruia intră, fapt pentru care ajunge în cele din urmă să – şi vadă aleasa, pe Papagena; această ascultare întorcând sorţii de partea sa.
Prin aceste personaje Mozart a descris în mod sublim profilul psihologic a societăţii feudale în decădere înlocuită treptat de ideile unei societăţi noi, în ascensiune; care idei au luminat multă vreme arta şi cultura europeană.
Studiu psihologic – comparativ de rol Papageno – Tamino
„Colegi de scenariu”, Papageno şi Tamino sunt două personaje complexe, atât prin asemănări şi deosebiri, ca personalităţi uman - distincte, dar şi cu scopuri comune în acelaşi timp, cât şi din punct de vedere al tratării partiturii vocale şi a relaţiilor cu celelalte personaje.
Din punct de vedere uman, Papageno se împotmoleşte în hăţişurile vieţii prin gândire şi pălăvrăgeală imediată, dezordonată şi câteodată mincinoasă, care-i slăbeşte voinţa în momente cruciale ale vieţii, în comparaţie cu Tamino care îşi confirmă prin vorbă şi faptă statutul de prinţ şi care nu numai că reuşeşte să cunoască adevărul despre adevărata identitate a lui Sarastro şi a Reginei Nopţii şi reuşeşte în mod eroic să treacă prin încercările iubirii pentru Pamina, dar are un ascendent puternic şi asupra lui Papageno în momentele de criză prin care ei trebuie să treacă.
Ca notă comună a celor doi eroi, am putea sublinia curăţia sufletească şi dorinţa de a-şi schimba viaţa, cu manifestări diferite dar cu unică finalitate ca parte virtuoasă, dar şi clipele de slăbiciune în urmarea încercărilor, dar peste care trec victorioşi.
În ceea ce priveşte tratarea partiturii vocale şi relaţia cu celelalte personaje, rolul Papageno sugerează un timbru vocal buff, aparent superficial, distrat, cu folosirea exagerată a sunetului (în mască), alternată cu timbrul dramatic, de piept, de la sfârşitul operei; cu o relaţie fluşturatică cu celelalte personaje, naivă şi-n acelaşi timp interesată, în timp ce rolul Tamino sugerează timbrul lirico – dramatic, cu folosirea frecventă a sunetelor „ de cap „ şi prin impunerea modelului personal de sinceritate, prietenie şi iubire adevărată în faţa tuturor, model care va reuşi să determine derularea întregii opere în bine şi să conducă la un final fericit.
Până data viitoare ... să fim noi înșine.
Valeriu Ioan
