Bixad, micul colț de rai de la poalele Munților Oașului binecuvântat de-a lungul timpului cu atâtea comori spirituale, a fost dăruit de Dumnezeu și cu o comoară ascunsă în adâncurile pământului: apele sale minerale.
Puterea vindecătoare a apelor de aici era deja cunoscută în sec. al XVIII-lea, dar abia secolul următor a fost cel care i-a adus cu adevărat celebritatea. Prin eforturile contelui Gyula Szent-Iványi, proprietarul domeniului băilor, Bixadul a devenit un veritabil centru al turismului balnear european.
Băile curative de aici au devenit celebre în întreaga monarhie, iar apa minerală îmbuteliată la Bixad a fost transportată şi comercializată în toată Europa.
Renumitul medic balneolog austriac prof. Ludovic Tognio, într-un studiu dedicat stațiunilor termale din Ungaria clasa în 1841 Băile Bixad pe primul loc dintre 200 de stațiuni, fapt ce i-a atras denumirea de „Karlsbad-ul din Ungaria”.
Apa minerală de aici este o apă clorurată sulfuroasă, recomandată atât pentru băi curative, cât şi pentru uz intern: digestive (gastrita), colon, hepato-biliare (afecțiuni cronice ale ficatului), metabolice, de nutriție (anemie, debilitate), ginecologice. În plus, mediul ambiant puternic ozonat e deosebit de benefic pentru cure externe: afecțiuni compensate ale aparatului cardio-vascular.
Importanţa localităţii a fost dovedită şi de faptul că linia feroviară, terminată în 1906 pentru a stabili legătura Oaşului spre Satu Mare s-a construit până în Bixad.
Dezvoltarea vertiginoasă a stațiunii e atestată elocvent de afluxul de turiști înregistrat în epocă: la mijlocul sec. XIX numărul de vizitatori era de doar 15-20 de familii pe sezon (vara), în 1900 numărul de vizitatori a fost de aproximativ 350 de persoane, pentru ca, după inaugurarea căii ferate din anul 1906, numărul de vizitatori să ajungă la peste 1.200 de persoane într-un sezon.
La începutul sec. XX, Băile Bixad se întindeau pe un parc de câteva zeci de hectare parțial împădurite, oferind un număr total de 160 de camere în cele 7 vile existente: Berta, Anna, Moricz, Maria, Turul, Orient și Alföld (Câmpia), dotate și echipate conform celor mai moderne cerințe din industria turistică a vremii. Băile beneficiau de trei surse de ape minerale: izvorul Clara, izvorul Ștefan și izvorul Andrei, cu proprietăți terapeutice diferite și cu temperatura constantă între 15-16° C.
Zbuciumatul secol al XX-lea a transformat total viaţa localităţii. Comunitatea însemnată de izraeliţi de aici a fost deportată şi practic desfiinţată, iar mănăstirea localităţii a fost transferată bisericii ortodoxe în 1948, anul în care religia greco-catolică a fost pusă înafara legii. După numai şase ani a fost închisă, clădirea fiind utilizată prima dată ca şi centru de recreere al sindicatului minier şi ulterior ca şi preventoriu pentru copii. În primăvara anului 1989 a redevenit mănăstire, deschizându-şi porţile pentru călugării ortodocşi. Activitatea balneară a dispărut însă definitiv, băile au fost desfiinţate, în locul centrului balnear de odinioară astăzi funcţionează un centru pneumofiziologic. Clădirile vechi se află într-o stare destul de degradată, numai copacii seculare ai parcului mai păstrează câte ceva din atmosfera unei staţiuni balneare care se putea compara cu cele mai vestite băi din Europa.
Nicolae Ghisan
