Cunoaşterea, trăirea şi mărturisirea credinţei creştine (52) Sfânta Liturghie (8). Finalul Sfintei Liturghii

De binefacerile, pe care ni le-a dat Jertfa Mielului pe Crucea Golgotei pentru toţi creştinii, ne împărtăşim în Sfânta Euharistie. Pregătirea pentru această cutremurătoare şi dumnezeiască împărtăşire o facem, în Sfânta Liturghie, de la cântarea axionului (“Cuvine-se cu adevărat…”) şi până la priceasnă. După aducerea Jertfei, urmează pregătirea pentru împărtăşirea cu Sfintele Daruri, prin ectenia (o înşiruire de cereri) în care ne rugăm lui Dumnezeu să primească Darurile aduse şi să ne trimită harul Preasfântului Său Duh şi prin Rugăciunea Domnească “Tatăl nostru…” Rostirea rugăciunii “Tatăl nostru”, spune pr. prof. Florian Nechita, cu puţin timp înainte de împărtăşire, înseamnă că acum “credincioşii se simt destul de pregătiţi şi vrednici să se socotească fii ai lui Dumnezeu, să-L cheme <<Tată>> şi să-L roage să ne dea nu numai <<pâinea noastră cea de toate zilele>>, ci şi <<pâinea cea cerească>>, adică Trupul lui Hristos, din Care cel ce va gusta va fi viu în veci (Ioan VI; 48-58)”. Exprimarea: “Să luăm aminte! Sfintele Sfinţilor!” ne transmite mesajul că Sfintele Daruri de dau numai celor pregătiţi, curaţi (sfinţi), vrednici de primirea lor, celor care luptă, din răsputeri, să ajungă la desăvârşirea virtuţii. Acestei chemări, strana şi credincioşii îi răspund prin cuvintele: “Unul (singur e) Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl”. Aceste cuvinte ne arată că “nimeni nu are sfinţenia de la sine; ea nu este reuşita virtuţii omeneşti, ci toţi o primesc de la Hristos. Acesta este unicul şi singurul Sfânt” (Sfântul Nicolae Cabasila). Înălţarea Sfântului Trup deasupra Discului (în chipul Crucii), înainte de frângerea lui, simbolizează atât ridicarea Domnului pe Cruce, cât şi Învierea Lui (scularea Domnului din mormânt). Urmează frângerea, împărţirea Sfântului Trup al Domnului (Agneţul) în patru părţi. Partea cu literele IS (“Iisus”) se pune în Sfântul Potir, cu partea HS (“Hristos”) se împărtăşesc preoţii, iar părţile a treia (NI) şi a patra (KA), adică “biruieşte” (“Iisus Hristos biruieşte”), se aşează în Sfântul Potir pentru împărtăşirea credincioşilor, pregătiţi, în prealabil, prin post, rugăciune şi Spovedanie. Înainte de aceasta, preotul toarnă în Potir puţină apă fierbinte, care închipuie “căldura credinţei” cu care se cuvine să ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie, de Hristos, şi “căldura Sfântului Duh”, care ne arată că în Potir este Sângele viu şi cald ce a curs din rănile Domnului. Potrivit Sfântului Nicolae Cabasila, turnarea apei fierbinţi în Sfântul Potir “arată pogorârea Duhului Sfânt în Biserică. Această apă fierbinte, deoarece este şi apă şi foc înlăuntrul fierberii, Îl vădeşte pe Duhul Sfânt, <<apa cea vie>>, aşa cum a numit-o Domnul, Care, sub chipul luminii, S-a pogorât peste Apostoli în ziua Cincizecimii”. Preoţii se împărtăşesc în timpul pricesnei, a cântării împărtăşirii (a chinonicului), moment în care Sfânta Masă devine masa de la Cina cea de Taină, iar credincioşii după chemarea rostită de preot: “Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!” Ca atare, în afară de unele cazuri excepţionale, locul împărtăşirii cu Sfintele Taine (Trupul şi Sângele Domnului) este în cadrul Sfintei Liturghii. Prin împărtăşire, dobândim iertarea păcatelor şi viaţa veşnică. Sfânta Împărtăşanie pătrunde în sufletul nostru, în trupul nostru, în întreaga noastră fiinţă, realizând unirea noastră cu Hristos: “Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El” (I Corinteni VI; 17), cerând din partea noastră: “curăţia sufletului, credinţa în Dumnezeu, iubirea faţă de El, dragostea arzătoare şi jinduirea după Sfânta Împărtăşanie. Acestea aduc sfinţirea şi astfel trebuie să ne împărtăşim. Pentru că mulţi sunt cei care vin la Sfintele Taine şi nu numai că nu se folosesc deloc, dar pleacă împovăraţi cu păcate nenumărate. După împărtăşire, credincioşii se roagă să rămână înlăuntrul lor sfinţenia pe care au primit-o, să nu plece harul, nici să piardă darurile”, zice Sfântul Nicolae Cabasila. Referitor la actele liturgice menţionate anterior, pr. prof. Florian Nechita consemnează: “Frângerea Sfântului Agneţ în patru este cea mai plastică imagine a răstignirii şi a morţii Mântuitorului pe Cruce. Ea aminteşte şi de frângerea pâinii la Cina cea de Taină. După frângere, Sfântul Trup se aşează în patru părţi pe Sfântul Disc, aşa cum Domnul a fost răstignit în forma crucii, iar partea cu IS, în care s-a făcut împungerea cu suliţa şi din care a curs sânge, se pune în Potir. Reunirea Sfântului Trup cu Sfântul Sânge reprezintă Învierea Domnului. Apa caldă binecuvântată, pe care preotul o toarnă în Sfântul Potir, simbolizează apa care a curs din coastă, iar faptul că e caldă dă senzaţia că Sângele este viu. Căldura, în general, este semnul vieţii. Turnarea apei calde în Potir reprezintă, mai expresiv, Învierea Domnului”. Prin împărtăşirea preoţilor şi a credincioşilor cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, scopul mântuitor şi sfinţitor al Sfintei Liturghii este împlinit. Părticelele (miridele) de pe Sfântul Disc pentru Maica Domnului, Sfinţi şi credincioşi (vii şi adormiţi) sunt adunate şi aşezate, cu grijă, de către preot, în Sfântul Potir (acest act exprimând unirea tuturor membrilor Bisericii triumfătoare, adică credincioşii care au trecut la cele veşnice, şi ai Bisericii luptătoare, a celor care mai sunt încă în viaţă, cu capul Bisericii, care este Hristos, Sângele Sfânt, în care sunt turnate miridele/părticelele, spălând păcatele celor pentru care s-au adus aceste miride, ca şi când ei ar fi la picioarele Crucii: “Sângele lui Iisus ne curăţeşte pe noi de orice păcat”, I Ioan I; 7) după care se face “binecuvântarea tuturor credincioşilor cu Sfântul Potir” (binecuvântarea euharistică, înălţarea Sfântului Potir şi arătarea lui în văzul credincioşilor simbolizând arătările Mântuitorului de după Înviere), prin cuvintele: “Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta!” Ultima arătare a Sfântului Potir şi ducerea lui la proscomidiar ne duc cu gândul la ultima arătare a Domnului pe Muntele Măslinilor, înălţarea Lui la cer şi şederea de-a dreapta Tatălui, Sfânta Masă reprezentând “scaunul slavei lui Dumnezeu”. După o scurtă ectenie de mulţumire (“…cu vrednicie să mulţumim Domnului…”) şi după “rugăciunea amvonului” (“Cel Ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează, Doamne, şi sfinţeşti pe cei ce nădăjduiesc întru Tine…”), din mijlocul bisericii, credincioşii Îl preamăresc pe Dumnezeu, Care este Dătătorul tuturor bunurilor: “Fie numele Domnului binecuvântat, de acum şi până în veac!” (Psalmul 112; 2). Sfânta Liturghie se încheie cu “binecuvântarea credincioşilor” (“Binecuvântarea Domnului peste voi cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor”) şi cu rugăciunea ca Hristos-Dumnezeu să ne miluiască şi să ne mântuiască pe toţi, pentru mijlocirile Maicii Sale şi ale tuturor Sfinţilor. Potrivirea sau consumarea de către preot a Sfintelor Daruri rămase în Potir preînchipuie gustarea fericirii depline la masa cerească, pe care Mântuitorul a făgăduit că o va lua împreună cu cei drepţi întru Împărăţia Sa. Sfânta Liturghie, de altfel, este o prefigurare, o pregustare a bunătăţilor spirituale, pregătite celor vrednici în Împărăţia lui Dumnezeu. Cel mai mare dar, pe care Hristos-Dumnezeu îl oferă credincioşilor la Sfânta Liturghie este “Sfânta Împărtăşire cu El”, cu Trupul Lui şi cu Sângele Lui. Pentru cei care nu s-au împărtăşit cu El la Sfânta Liturghie, dar au participat la slujbă, “semne ale darului” sunt “anafura” şi “ungerea cu untdelemn sfinţit”. Anafura reprezintă bucăţele din prescurile întrebuinţate la proscomidie, binecuvântate la Sfânta Liturghie, care se împart credincioşilor la final, în amintirea “agapelor” (meselor frăţeşti) primilor creştini, care aveau loc după Sfânta Liturghie. Anafura se ia, ca şi Sfânta Împărtăşanie, “pe nemâncate”. Anafura se taie, în chip deosebit, din prescura care o închipuie pe Maica Domnului, motiv pentru care se binecuvintează atunci când se pomeneşte Maica Sfântă, în timpul cântării “Cuvine-se cu adevărat…” Împărţirea anafurei credincioşilor ne duce cu gândul la rămânerea Maicii Domnului pe pământ în mijlocul primei comunităţi creştine, după înălţarea Fiului ei. Unii credincioşi sărută mâna dreaptă a preotului, fiindcă această mână a atins Preasfântul Trup al lui Hristos; de acolo a primit sfinţirea, pe care o dăruieşte celor care o sărută. Ungerea cu untdelemn sfinţit constituie pecetluirea cu darurile dobândite prin Sfânta Liturghie, închipuind pogorârea Sfântului Duh peste Biserică şi peste membrii ei. Rămânerea întru Hristos, zice pr. prof. Florian Nechita, o putem realiza doar în Biserică, prin Sfânta Liturghie. În concluzie, de la început şi până la sfârşit, în Sfânta Liturghie se cuprind istoria şi planul mântuirii, cu viaţa, învăţătura, lucrarea şi Jertfa Domnului, puse în slujba şi în scopul mântuirii oamenilor, slujbă săvârşită de către Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină. Sfânta Liturghie este centrul/miezul cultului creştin, slujba cea mai înaltă, prin care preamărim pe Dumnezeu, Taina Sfântă şi Jertfa Domnului, prin care ne sfinţim sufletele, împăcându-ne şi unindu-ne unii cu alţii şi cu Dumnezeu, mulţumindu-I pentru toate. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată! Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti. 2.“Catehism creştin ortodox”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1990, pp. 153-155. 3.“Catehism ortodox”, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 89. 4. Sfântul Nicolae Cabasila, “Explicarea Sfintei Liturghii”, trad. din limba greacă de Pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2016, pp. 36-43. 5. Pr. Prof. Florian Nechita, “Tâlcuirea Sfintei Liturghii”, tipărită cu binecuvântarea P.S. Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Baia Mare, 2006, pp. 40-48.