Se apropie sărbătorile de iarnă...În fiecare an, această perioadă dă un alt sens vieții noastre cotidiene. Finalizarea proiectelor, goana prin magazine, primenirea caselor, cadourile, bucatele alese... toate acestea culminând cu magia sfântă a Nașterii Domnului. Atunci, când ne vom liniști și ne vom așeza la masă alături de cei dragi, vom colinda cântece cu har și ne vom bucura de iubire. Așa e tradiția! Ne e dragă această tradiție, oriunde în lume am îmbrățișa-o. Fiecare om a învățat-o din copilărie și o duce mai departe cât poate el mai frumos...
La sat respirăm aroma focului cu lemne și a cozonacului, culorile vii ale costumelor și obiceiurilor din vremea străbunicilor. Ne bucurăm de țipetele copiilor îmbujorați și de clinchetul săniilor cu zurgălăi. Alături, marile orașe se îmbracă într-o forfotă sclipitoare de lumini, piețele nu mai încap de atâția Moși Crăciun, serbările și spectacolele de toate felurile se înghesuie una peste alta, precum figurinele de turtă dulce care așteaptă să împodobească bradul. Este și momentul în care marile instituții de operă și balet din lume programează Spărgătorul de nuci al lui Ceaikovski și Boema lui Puccini. An de an, publicul merge cu entuziasm și nerăbdare să revadă aceste spectacole. Nu ar fi depline sărbătorile dacă ele ar lipsi.
Nu vreau să neglijez fascinanta poveste dansată pe muzica lui Ceaikovski, care încântă cu fiecare reprezentație milioane de copii, părinți și bunici, dar gândurile mele se apleacă azi, mai profund, asupra scenelor din viața boemă a lui Mimi, Rodolfo, Marcello, Musetta, Schaunard și Colline pe care Puccini, Illica și Giacosa le-au picturalizat cu o sensibilitate supremă pentru melomanii din toate timpurile.
Dacă frunzărim puțin programele stagiunilor teatrelor importante, vedem imediat că Boema se va juca la : Boston Lyric Opera (26 decembrie), Teatro Massimo Palermo (4, 5, 6, 7, 9, 10 decembrie), Teatro Real de Madrid (12, 13, 16, 18, 20, 23 decembrie), Metropolitan Opera House (26, 29 noiembrie, 3 decembrie), Opera de Stat din Ungaria (16, 19, 21, 23, 25 decembrie), Teatrul Bolshoi Moscova ( 23, 24, 25 decembrie), Opera Națională Română București ( 21 noiembrie, 29 decembrie), Opera Națională Română Cluj (5 decembrie), Opera Națională Română Timișoara (14 decembrie) și acestea sunt doar câteva din numeroasele producții pe care le găsim menționate pe site-ul Operabase.
Din 1896, de la premieră și până astăzi, au existat mii de puneri în scenă ale acestei opere. Surprinzător, față de alte titluri la fel de celebre, Boema lui Puccini a avut parte, cu puține excepții, de viziuni regizorale extrem de apropiate celei aparținând creatorilor ei, cea mai celebră fiind, în opinia mea, cea a lui Zeffirelli din anul 1965. Dintre puținele variante care s-au îndepărtat cel mai mult de tradiție, le-aș menționa doar pe cele mai ilustrative: Parisul modern al regizorului Àlex Ollé, ambianța suprarealistă a producției din 2012 din cadrul Festivalului de la Salzburg, având-o în distribuție pe remarcabila Anna Netrebko (viziunea regizorală modernă aparținându-i lui Damiano Michieletto), și poate cea mai controversată – premiera din 2017 a Operei Naționale pariziene, în regia lui Claus Guth, care duce povestea într-un viitor îndepărtat - o navă spațială, un cosmos înghețat în care speranța, iubirea și dragostea devin noțiuni frontaliere înspre transcendență.
În producția Operei Naționale clujene, a cărei regie artistică o semnez, am ales să îmbrățișez cu toată forța partitura pucciniană. Am sorbit cu nesaț fiecare indicație, pauză sau nuanță pe care am găsit-o acolo, încercând să rămân cât mai aproape de autenticitatea și relevanța uluitoare a muzicii și a libretului. Am intenționat să las zbor liber sentimentelor și trăirilor personajelor, fără a le îngreuna cu suprasarcini paralele poveștii originale. Din punct de vedere vizual, împreună cu scenograful Mihai Vălu, am luat ca sursă de inspirație ilustrațiile după desenele lui Carlo Chiostri (1863-1939) din Scènes de la vie de bohème de Henry Murger, lucrare care a stat, de altfel, la baza libretului operei. Cu ajutorul eclerajului și bazându-mă total pe dramaturgia pucciniană, am realizat pe parcursul acțiunii, câteva instantanee în sepia, ca într-un album vechi de fotografii, care surprind clipe de viață, gesturi și emoții, momente de bucurie sau tristețe, încremenite în timp. Răsfoirea lor produce nostalgie, potențează și cheamă din amintiri desfășurarea poveștii, ducând publicul din ipostaza de privitor în aceea de rememorator al propriei tinereți.
Acest spectacol ne aduce de fiecare dată în suflete printre fulgii de zăpadă, glume și cugetări filozofice la căldura efemeră a unei sobițe într-o mansardă sărăcăcioasă, idealuri și vise, flacăra stinsă a unei lumânări, șoapte de iubire... și, în final, lacrima unei sfâșietoare despărțiri. Este o poveste tristă de iarnă. De ce am vrea să o revedem mereu? Sărbătorile sunt despre bucurie, nu?...
Îmi aduc aminte, brusc, de o altă poveste tristă de iarnă – Fetița cu chibrituri a lui Hans Christian Andersen. Bunica ne-o citea an de an în preajma Crăciunului, și de fiecare dată plângeam la final, deși știam deja foarte bine care va fi acesta. Poate n-am înțeles clar în copilărie rostul ei, dar cred că am simțit, încă de atunci, dorința de a fi mai buni cu cei din jur, nevoia de a împărtăși sărbătoarea cu toți ceilalți, de a ne apleca cu dărnicie și drag asupra celor singuri și mai puțin norocoși decât noi.
La fel și cu Boema. Petrecem Crăciunul în fiecare an împreună cu personajele pe care le cunoaștem și în care ne recunoaștem, râdem, ne îndrăgostim, și suferim deodată cu ele. Plecăm acasă după spectacol fredonând în gând Che gelida manina... O adiere din Donde lieta ne atinge sufletul câteva ore mai târziu... Îi dăm un telefon persoanei iubite cerându-i iertare pentru cearta noastră stupidă de zilele trecute, sau o sunăm pe mama, căci n-am mai avut timp de două luni să vorbim cu ea. Ne gândim cu o febrilă concentrare că am putea face mult mai mult pentru cei din jurul nostru... Cred că despre asta trebuie să fie sărbătorile... Vă invit cu drag să retrăiți această experiență, duminică, 5 decembrie, ora 18.30, la Opera Națională Română din Cluj-Napoca!
Ina Hudea
