Vestea neașteptată a despărțirii de lumea pământeană a președintelui UZPR, Doru Dinu Glăvan a fost incredibilă, plină de emoții și rememorări de-o clipă efemeră. Mesajul colegilor jurnaliști l-am primit cu gândul la memorabilele acțiuni jurnalistice inițiate de un Om inteligent, cu suflet mare, iubitor al breslei jurnalismului românesc ,,Doru Dinu Glăvan, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), cunoscută personalitate a presei românești, s-a stins din viață la Reșița, în urma unor complicații generate de infectarea cu COVID-19. În vârstă de 75 de ani, Doru Dinu Glăvan a intrat în presă de foarte tânăr – a început să publice la vârsta de 14 ani, iar la vârsta de 18 ani ajunge colaborator în presa locală și regională. În 1965, la 19 ani, devine corespondent al foarte răspânditului ziar „Sportul popular”, cunoscut mai târziu sub numele de „Gazeta sporturilor”. În curând, este angajat cronicar sportiv al postului național de radio, continuând să publice și în presa scrisă. Calitățile sale de reporter sunt unanim recunoscute și apreciate, motiv pentru care Radio București l-a trimis să transmită și să comenteze Jocurile Balcanice, Campionatele și Cupele Mondiale de atletism, natație și gimnastică, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sarajevo. Transmite în România, cu mult profesionalism, din Europa, Asia și Australia. Din inițiativa sa a luat ființă, în 1995, la Reșița, Fundația Radio Caraș-Severin. După un an, la 8 august 1996, Radio România Reșița capătă statut oficial de post public local al Societății Române de Radioteleviziune și emite pentru prima dată în eter. În decurs de câțiva ani, sub conducerea directorului Doru Dinu Glăvan, Radio Reșița ajunge cel mai important post regional de radio, cu cea mai mare audiență, acoperind nu numai întregul teritoriu al județului Caraș-Severin și părți importante din județele limitrofe, ci și teritoriile locuite de români în Voivodina și pe Valea Timocului. Doru Dinu Glăvan, care și-a câștigat aprecierea unanimă atât a radio-ascultătorilor, cât și a specialiștilor din domeniu, era la al treilea mandat de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, organizație pe care a propulsat-o până la statutul de cea mai mare din țară, pentru care a reușit să obțină statutul de „Uniune de creație de utilitate publică” și căreia i-a dedicat activitatea sa neobosită, până în ultima clipă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.
Din cartea colegei noastre de breaslă, “DEMNITATE, DEVOȚIUNE, GENEROZITATE”, care a apărut anul acesta la împlinirea a 75 de ani, a președintelui UZPR, DORU DINU GLĂVAN, am selectat câteva considerații de referință a unor jurnaliști profesioniști. Prin intermediul lor veți putea desluși personalitatea remarcabilă a unui jurnalist veritabil, care a fost implicat zi și noapte în reconstrucția, extinderea și modernizarea UZPR: ,, Sunt oameni pe care îi întâlnești prima dată, încerci sentimentul că-i știi dintotdeauna. Sunt oameni providențiali pe care-i descoperi astfel, oarecum, în chip miraculos, sălășuit în adâncul ființei. Oameni frumoși, buni și altruiști. Oameni pe care ți-i dăruiești în apropiere, din prezența cărora vrei să te bucuri în mod deplin, către care privești ca la un potir în care s-a pogorât Duhul cel Sfânt. Oameni pe care ți-i alegi ca modele demne de urmat...”- Cornel Paiu. ,, Sub mandatul lui Doru Dinu Glăvan au apărut multe filiale ale UZPR-ului, în toate marile centre culturale din țară, pe merit, pentru că în fiecare dintre aceste centre sunt multe publicații la care lucrează, cu dăruire și discreție, mulți jurnaliști cu talent...El, Doru Dinu Glăvan, a știut să construiască și să consolideze, prin truda sa și a colaboratorilor săi, o instituție necesară în zilele noastre, să o repună în lumina rampei făcând-o să strălucească în conștiința românilor...”- Emilian Marcu.
,, Două lucruri m-au frapat la Doru Dinu Glăvan. Unul în ziua în care l-am cunoscut: puterea de a evalua un om dintr-o privire. Celălalt de-a lungul anilor: capacitatea de a transforma un nucleu într-un organism complex...Doru Dinu Glăvan a confirmat, de-a lungul anilor, ceea ce am gândit despre președintele UZPR în ziua în care ne-am strâns mâna pentru prima oară – a știut cu precizie de bisturiu să coaguleze toate energiile din jur pentru Uniunea din care și-a făcut credință, drum, viziune...”- Roxana Istudor. ,, Poate că cel mai important lucru pe care l-am învățat de la tatăl meu este să fiu cinstită cu mine și cu oamenii din jurul meu, să încerc să mă pun mereu în locul celorlalți și să ajut de câte ori pot fără să cer nimic în schimb. Am crescut cu crezul insuflat de tatăl meu iubire de țară, dragostea de oameni și frica de Dumnezeu..”.- Oana Glăvan. ,, Cu o ținută atletică, extrem de implicat în organizare, politicos, decent în spațiul public, aș spune fermecător, președintele UZPR m-a impresionat din prima clipă. Începusem să comunicăm fără părtinire despre orice subiect ce implica rolul presei în societatea românească. Firesc, UZPR avea să devină curând și familia mea, iar Doru Dinu Glăvan un vivace și neobosit partener de dialog...Minunat Om, reputat jurnalist, îndrăzneț lider, spirit întreprinzător, manager abil...”- Daniela Gîfu. ,, A fost acolo când, adolescentă fiind și sportivă de performanță, urmăream competiții de nivel național și internațional. El era una din vocile inconfundabile ale radioului național, fie că era vorba de atletism, gimnastică sau înot. Perseverent, ambițios, iubit de unii contestat de alții, Doru Dinu Glăvan este pentru mine, părinte spiritual și prieten adevărat. Acel prieten de-o viață de care cânt: Minunată-i prietenia/Cel mai scump și drag cuvânt/ O-nțeleg numai aceia/ Care-n viață știu a fi/ Omenoși cu oamenii…”- Camelia Duca.
,, În toată viața lui profesională, din tinerețe și până la bătrânețe, Doru Dinu Glăvan și-a iubit, respectat și slujit semenii. El a dat altora ceea ce Dumnezeu i-a dat numai lui. De aici mulțimea de prieteni, de oameni care prin ani i-au arătat respectul și gratitudinea lor pentru talentul, seriozitatea cu care a pus piatră de temelie la propria lui creștere pe plan personal și profesional...” -Theodor Damian. ,, Nimeni nu a făcut pentru breasla ziariștilor ceea ce a făcut Doru Dinu Glăvan. Modest, onest și muncitor, trudnic ca la prima tinerețe...”- Nicolae Băciuț. Colegii din Filiala UZPR ANTON DAVIDESCU Satu Mare-Sălaj adresează condoleanțe familiei îndoliate. Fie ca bunul Dumnezu să-i așeze sufletul în Grădinile nemuritoare ale Raiului.
Dumitru Ţimerman




















