Cunoaşterea, trăirea şi mărturisirea credinţei creştine (51)
Demers documentar realizat de pr. dr. Cristian Boloş
Dumnezeu-Tatǎl iubeşte atât de mult lumea, încât ni-L dǎruieşte pe Însuşi Fiul Sǎu (Ioan III; 16-17), spre a ne împǎrtǎşi cu El şi a ne mântui prin El. Sfânta Liturghie este Taina Jertfei de pe Golgota şi a împǎrtǎşirii noastre cu Hristos-Dumnezeu, este slujba, prin excelenţǎ, în cadrul cǎreia noi Îi aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revǎrsate asupra omenirii de la începutul creaţiei şi pânǎ în prezent, mulţumindu-I, în mod special, pentru venirea Unuia-Nǎscut Fiului Sǎu în lume, prin întruparea din Fecioara Maria, şi pentru instituirea şi predarea Tainei Dumnezeieştii Euharistii (de altfel, cuvântul “euharistie” înseamnǎ “mulţumire”).
În cele ce urmeazǎ, ne vom opri puţin asupra tâlcuirii pǎrţii centrale a Liturghiei, a miezului ei, a inimii ei, vorbind despre prefacerea Darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos. Dupǎ cântarea serafimilor (“Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot…”), preotul rosteşte cuvintele Mântuitorului de la Cina cea de Tainǎ (“Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea pǎcatelor. Beţi dintru Acesta toţi, Acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, Care pentru voi şi pentru mulţi se varsǎ spre iertarea pǎcatelor”). Însǎ, nu prin aceste cuvinte se sfinţesc Darurile de pâine şi vin şi se prefac în Trupul şi Sângele Domnului. Aceste sublime cuvinte fac parte din rugǎciunea Sfintei Jertfe, pe care preotul o citeşte în tainǎ, istorisind chipul în care Mântuitorul a instituit, la Cina cea de Tainǎ, Sfânta Împǎrtǎşanie (Euharistia). Prin rostirea lor, preotul ridicǎ puţin glasul, spre a ne aduce aminte de cuvintele Domnului de la Cinǎ, apoi continuǎ rugǎciunea în tainǎ, cerând de la Dumnezeu sǎ-L trimitǎ pe Duhul Sfânt, prefǎcând Darurile în Trupul şi Sângele Domnului. Dupǎ aceastǎ rugǎciune, numitǎ “epiclezǎ”, fǎcutǎ cu binecuvântare (cruciş) de trei ori a Agneţului de pe Sfântul Disc şi a vinului din Sfântul Potir, pâinea Agneţului devine şi este (nu închipuie) Trupul Domnului, iar vinul se preface în şi este (nu închipuie) Sângele Lui, precum El ne-a încredinţat.
Existǎ o cântare a cântǎrilor şi o sǎrbǎtoare a sǎrbǎtorilor. Tot aşa, existǎ o “Tainǎ a Tainelor”, care este “dumnezeiasca prefacere a pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului”. De aceea, în timp ce strana cântǎ: “Pe Tine Te lǎudǎm, pe Tine Te binecuvântǎm, Ţie Îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugǎm Ţie, Dumnezeului nostru”, credincioşii îşi pleacǎ fruntea cu evlavie pânǎ la pǎmânt, îngenunchind, iar preotul, în Sfântul Altar, Îl invocǎ/cheamǎ pe Duhul Sfânt-Dumnezeu. La cele trei binecuvântǎri, rostite de cǎtre preot (asupra pâinii, asupra vinului şi asupra ambelor), paraclisierul sunǎ clopoţelul (în unele pǎrţi trǎgându-se chiar clopotul mare al bisericii), ca sǎ audǎ toatǎ lumea cǎ acum are loc “dumnezeiasca prefacere a Darurilor”, rugându-se toţi cu “strângere de inimǎ”. Acesta este momentul cel mai înǎlţǎtor, cel mai important şi mai “înfricoşǎtor” al întregii Liturghii, fiindcǎ acum are loc aducerea Jertfei celei fǎrǎ de sânge. Dupǎ ce preotul rosteşte cuvintele: “Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate” (moment în care preotul ridicǎ puţin Sfântul Disc şi Sfântul Potir, care conţin Cinstitele Daruri, imitând gestul Mântuitorului de la Cina cea de Tainǎ, Care a luat pâinea în sfintele şi preacuratele Sale mâini), când la stranǎ se cântǎ: “Pe Tine Te lǎudǎm…”, Duhul Sfânt Se pogoarǎ şi, prin lucrare nevǎzutǎ şi neînţeleasǎ de minte, sfinţeşte şi preface pâinea şi vinul în Sfântul Trup şi în Sfântul Sânge. Prin exprimarea: “Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate”, opineazǎ Sfântul Nicolae Cabasila, “este ca şi cum preotul I-ar spune Pǎrintelui Ceresc: <<Ţie Ţi-aducem acea Jertfǎ (în chip nesângeros), pe care Unul-Nǎscut, Fiul Tǎu, Ţi-a adus-o Ţie (în chip sângeros), lui Dumnezeu şi Tatǎl. Şi oferind-o, Îţi mulţumim, pentru cǎ şi Acela, oferind-o, Ţi-a mulţumit. Nimic din al nostru nu adǎugǎm la aceastǎ Jertfǎ a Darurilor. Pentru cǎ nu sunt faptele noastre aceste Daruri, ci lucrǎrile Tale. Nici acest mod de slujire nu este nǎscocirea noastrǎ, ci Tu ne-ai învǎţat şi ne-ai mişcat sǎ slujim în acest fel. De aceea, toate câte Îţi aducem sunt în întregime de la Tine>>”.
Din acest moment, “Cinstitele Daruri” devin “Sfintele Daruri”. Acum, Hristos, zice pr. prof. Florian Nechita, este prezent real în Biserica Sa, iar slujba noastrǎ devine actualizarea Jertfei de pe Golgota. În Trupul Domnului se preface doar Agneţul; celelalte pǎrticele de pe Disc doar se sfinţesc şi se împǎrtǎşesc din sfinţenia Sfântului Trup, motiv pentru care, la rostirea: “Sfintele Sfinţilor”, se înalţǎ doar Agneţul şi nu Discul cu toate miridele (pǎrticelele soase, la Proscomidie, din prescurǎ). Prin urmare, Sfintele Daruri nu mai sunt simboluri, ca înainte de sfinţire, nu mai sunt icoane ale firii omeneşti a lui Iisus Hristos, ci acum sunt Însuşi Sfântul Trup (Care a primit jigniri, pǎlmuiri, scuipǎri, rǎni, fiere, rǎstignire, Care S-a nǎscut din Fecioara Maria, Care a fost îngropat, Care a înviat a treia zi, S-a înǎlţat la ceruri şi a şezut de-a dreapta Tatǎlui) şi Însuşi Sfântul Sânge (Care S-a scurs când a fost strǎpuns Trupul) ale Domnului Hristos, pe care le avem cu noi, sub chipul pâinii şi al vinului euharistice. Noi credem cu tǎrie cǎ “aşa este, scrie Sfântul Nicolae Cabasila, pentru cǎ Însuşi Domnul a zis: <<Acesta este Trupul Meu…>> şi <<Acesta este Sângele Meu…>>, poruncind Apostolilor şi Bisericii întregi: <<aceasta sǎ faceţi spre/întru pomenirea Mea>>. Nu le-ar fi poruncit sǎ repete aceastǎ Tainǎ, dacǎ nu le dǎdea puterea sǎ o şi sǎvârşeascǎ. Şi care este puterea? Duhul Sfânt. Acesta este Cel Care, prin mâna şi limba preotului, slujeşte Sfintele Taine. Liturghisitorul este slujitorul harului Sfântului Duh, fǎrǎ sǎ ofere nimic de la sine. De aceea, nici n-are importanţǎ dacǎ se întâmplǎ sǎ fie el însuşi plin de pǎcate. Un asemenea lucru nu împiedicǎ aducerea Darurilor, care întotdeauna sunt bineplǎcute lui Dumnezeu. Precum un medicament preparat de un om, care n-are legǎturǎ cu ştiinţa medicalǎ, nu-şi pierde puterea vindecǎtoare, ci este de ajuns doar sǎ fie preparat dupǎ îndrumǎrile medicului. Dupǎ ce împlineşte Jertfa, preotul având în faţa lui chezǎşia, dumnezeiasca iubire de oameni, adicǎ pe Mielul lui Dumnezeu, Hristos, mulţumeşte şi se roagǎ (în genunchi)”.
Dupǎ ce s-a rugat pentru cei care se vor împǎrtǎşi cu Sfintele Daruri, preotul îi pomeneşte pe toţi Sfinţii şi, mai ales, pe Preasfânta Maicǎ, pe Nǎscǎtoarea de Dumnezeu, pe Pururea Fecioarǎ Maria, care “depǎşeşte orice sfinţenie”, prin mijlocirea cǎreia S-a întrupat Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, ca ei sǎ mijloceascǎ pentru noi, sǎ dobândim viaţa veşnicǎ. Preotul se roagǎ pentru toţi credincioşii (vii şi adormiţi), deoarece aceştia nu au ajuns încǎ la desǎvârşire, având mare nevoie de rugǎciune. În acele momente, toţi cei prezenţi la Sfânta Liturghie se ridicǎ în picioare, cântând cu însufleţire “Axionul” (“Cuvine-se cu adevǎrat sǎ te fericim pe tine, Nǎscǎtoare de Dumnezeu, pe cea pururea fericitǎ şi preanevinovatǎ şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstitǎ decât heruvimii şi mai mǎritǎ fǎrǎ de asemǎnare decât serafimii, care fǎrǎ stricǎciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai nǎscut, pe tine, cea cu adevǎrat, Nǎscǎtoare de Dumnezeu, te mǎrim”). Deschiderea uşilor împǎrǎteşti ale Sfântului Altar şi a dverei (perdelei) înseamnǎ deschiderea cerurilor şi a milostivirii lui Dumnezeu faţǎ de noi, prin Jertfa Fiului Sǎu, iar cǎdirea se face în cinstea Sfintelor Daruri şi a Maicii Domnului, pe care o pomenim acum, preotul binecuvântând, totodatǎ, anafura, care se va împǎrţi credincioşilor la finalul Sfintei Liturghii.
Acum se încheie partea principalǎ a Sfintei Liturghii, afirmǎ pr. prof. Florian Nechita, “cea care stǎ în legǎturǎ cu Jertfa”, partea care urmeazǎ stând “în legǎturǎ cu Taina, adicǎ privind împǎrtǎşirea credincioşilor, care constituie scopul ultim al Sfintei Liturghii”.
Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată!
Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti. 2.“Catehism creştin ortodox”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1990, pp. 152-153. 3.“Catehism ortodox”, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, pp. 88-89. 4. Sfântul Nicolae Cabasila, “Explicarea Sfintei Liturghii”, trad. din limba greacǎ de Pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2016, pp. 31-36. 5. Pr. Prof. Florian Nechita, “Tâlcuirea Sfintei Liturghii”, tipǎritǎ cu binecuvântarea P.S. Justinian, Episcopul Maramureşului şi Sǎtmarului, Baia Mare, 2006, pp. 38-40.
