Într-un anumit punct din călătoria noastră prin această viață, ajungem să înțelegem și să acceptăm că va veni un moment când vom trece Dincolo. Vom deveni umbre pentru ceilalți. Acesta este cursul drumului nostru. Dar trecerea nu ar trebui să însemne uitare. Credința noastră fierbinte, este că vom trece ca umbre în Lumină, în Pace, Iubire și Recunoștință. Uitarea ar întuneca totul ca o negură groasă, în care noi, umbre, am dispărea pentru totdeauna. E trist când un om care a clădit sute de alți oameni, a deschis drumuri, a dat noi sensuri multor destine, este trecut în umbră, fără nici măcar o scânteie de amintire. Lupta lui, orele, zilele și anii dăruiți ar fi în zadar. E aproape un sacrilegiu. De aceea am încercat să adun aici, câteva crâmpeie din viața, puterea și carisma celui care a fost profesorul, mentorul, părintele nostru spiritual, Rectorul pentru un deceniu al Academiei de muzică ”Gh. Dima” din Cluj, Director al Operei Naționale Cluj-Napoca, maestrul Alexandru Fărcaș.
Alexandru Fărcaș s-a născut într-o familie simplă, ”dar harnică și bogată” după cum mărturisea chiar el, care respecta credința și valorile vieții. De la părinți a învățat că munca este cea care îl poate crește pe om, că disciplina și respectul față de ceilalți sunt lucruri fără de care nu îți poți clădi un caracter, că neclintirea și perseverența te pot face să reușești în tot ceea ce îți propui. Crescut așadar în credință, a îmbrățișat muzica de mic, în corul bisericii. A urmat apoi Școala Populară de Artă din Arad, devenind în scurt timp solistul Corului bărbătesc al Atelierelor CFR din același oraș. În 1962 este licențiat al Conservatorului de muzică ”Gh. Dima” din Cluj Napoca.
De la terminarea studiilor a fost cadru didactic la catedra de canto-operă și regie teatru muzical pe care a slujit-o până la sfârșitul vieții. Începând cu 1990 a fost vreme de zece ani Rector al Academiei de Muzică clujene, apoi între anii 2001 – 2004, Director al Operei Naționale Române din Cluj. Din 1993 a fost membru în Consiliul European pentru Învățământ Superior, din 1994 membru în Consiliul Național de Evaluare academică și acreditare, membru fondator al Fundațiilor ”Sigismund Toduță” și ”Gheorghe Dima”, membru fondator și președinte de onoare al Fundației profesioniștilor vocii cântate, scandate sau vorbite, membru de onoare al Enesco Fundation – Canada, membru în juriile concursurilor internaționale de canto ”Hariclea Darclee” și ”Traian Grozăvescu”, Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea, al Academiei de Muzică ”Gavril Musicescu” Chișinău și al Universității Internaționale ”Pro Deo” New-York.
În anul 2002 i s-a conferit distincția prezidențială în grad de cavaler pentru merite deosebite în activitatea artistică. Sub conducerea sa ca Rector al Academiei din Cluj-Napoca, două zeci și șapte dintre cele mai marcante personalități artistice internaționale, au primit distincția de Doctor Honoris Causa a acestei academii. Printre care: IANNIS XENAKIS (1993), ERICH BERGEL (1993), MARIN CONSTANTIN (1994), REMUS TZINCOCA (1994), IOAN HOLENDER (1994), MARIANA NICOLESCO (1996), YEHUDI MENUHIN (1998), LIVIU COMES (1998), KRZYSZTOF PENDERECKI (1999), VIRGINIA ZEANI (2000).
Ca solist vocal a susținut peste patru sute de recitaluri și spectacole de operă, atât în țară cât și în turnee oficiale în străinătate. A abordat partituri de bariton din lucrări vocal-simfonice, de muzică de cameră dar și peste douăzeci de roluri în opere (G. Verdi – Trubadurul, Don Carlo, Bal Mascat, Traviata, Rigoletto; G. Puccini – Manon Lescaut, Tosca, Mantaua; P. Mascagni – Cavaleria Rusticană; Leoncavallo – Paiațe, G. Rossini – Bărbierul din Sevilla, Mozart – Nunta lui Figaro, etc). A fost laureat al concursurilor de canto de la Roubaix și Toulouse ( Franța), fondator și director coordonator al Centrului Național de Excelență pentru perfecționarea și lansarea tinerilor interpreți și creatori de spectacole, centru prin intermediul căruia a lansat foarte mulți tineri artiști lirici, deschizându-le drumul spre impresionante cariere naționale și internaționale.
O bogată activitate în domeniul regiei spectacolului liric, reprezintă o altă față a personalității creatoare a lui Alexandru Fărcaș, el reușind să pună în scenă 17 spectacole, dintre care, unele în premieră absolută: ”Lorelei” de Valentin Timaru (1992), ”Cântăreața cheală” de Dan Voiculescu (1995), ”Idomeneo” de W.A. Mozart (1998, 1999), ”Meșterul Manole” de Sigismund Toduță (2001), și premiera mondiala a operei ”The Incarnation of Desire” de Luis de Los Cobos (1999).
La câteva dintre acestea, a avut-o drept colaboratoare pe partea de scenografie și costume, pe artista plastică Mariana Pachis, pe atunci, o tânără cu idei îndrăznețe, ce avea să confirme peste ani, devenind un foarte cunoscut regizor de film și TV în București. Iată câteva cuvinte ale Marianei Pachis legate de memoria lui Alexandru Fărcaș: ” Era acel regizor care știa să țină în mână colectivul, mai ales atunci când erau toți pe scenă. Fiecare cuvânt al lui avea o trimitere, o forță, căci forța sa era cea a unui conducător care știa foarte bine să laude, dar atunci când ceva nu mergea, știa la fel de bine să spună ”stop” și să o ia de la capăt. De la el am învățat că decorul poate să fie viață, poate să se miște, să se clădească ca orice construcție, dar în același timp să aibă și un suflu propriu, în ritmul muzicii.(...) Îmi pare rău că nu am apucat să îi mulțumesc. Acest om a fost un mentor! (...)
Să ne aducem aminte că acel ”bravo” pe care îl spunea la finalul unei repetiții sau a unui spectacol, este esența oricărui artist.”
(continuarea articolului săptămâna viitoare) Ina Hudea
