Zilele premergătoare Crăciunului sunt pline de nenumărate bucurii, care se materializează în momentele pline de surprize din timpul cumpărăturilor sau în reîntoarcerea acasă a celor dragi din străinătate. Un preot din Țara Oașului spunea că există foarte mulți sătmăreni, care se reîntorc acasă de sărbători și că motivul principal este dorul irezistibil de casă, de cei dragi și locurile pe unde au copilărit. Oriunde ar merge în lume și oricâți bani ar câștiga fiecare, mulți dintre cei care au luat calea străinătății sunt aninați de acest sentiment magic al Dorului plin de cele mai alese amintiri.
Din nefericire, datorită îndepărtării de locurile natale în comunitățile noastre, după cum spunea o bunicuță, s-a instalat un fel de egoism greu de înțeles la prima vedere, un fel de răcire a relațiilor interumane, altădată calde și pline de ospitalitate. Unii au devenit suspicioşi, alţii prevăzători şi parcă frica, egoismul, invidia şi indiferenţa ne-au îndepărtat unii de alţii. Facebook-ul, internetul, televizorul, calculatorul au devenit mijloacele prin care oamenii comunică „verzi şi uscate”. Şezătorile de altădată s-au transformat în şezători virtuale, iar comunicarea prin intermediul internetului este pragmatică, prescurtată şi rece.
Dacă ne gândim la cei rămași acasă, iată o expresie care circulă prin popor cu referire la egoismul nostru cel de toate zilele, de care avem parte cu nemiluita: „Nu trebuie să ai mamă şi tată, când e vorba de tine!”. Adică, să fii nemilos faţă de semenii tăi? „Interesul poartă fesul!”. Asistăm în zilele noastre la o „luptă pentru supravieţuire”. Fiecare îşi drămuieşte veniturile, în mare parte, şi teama de a nu avea cele necesare pentru ziua de mâine se transformă în cumpătare. Fiecare „ieşire în oraş” costă bani. „Cheful de chef” se lasă cu „goluri”, mai mari sau mai mici, în bugetul familiei. Recuperarea pierderilor este anevoioasă. Mulţi preferă să rămână la sfârşit de săptămână închişi în „sânul familiei”. Nici de oaspeţi nu se mai bucură omul, pentru că şi aceste întâlniri prieteneşti diminuează bugetul familiei. Mai nou, la reuniunile de familie fiecare vine de-acasă cu merindea lui. Gazda nu poate să suporte toate cheltuielile necesare pentru meniu şi băutura aferentă.
Oamenii, care fac bine semenilor fără să le ceară acestora nimic în schimb, sunt consideraţi de multe ori „proşti”, mai „pe faţă, mai pe dos”. Deocamdată, pe la noi, în multe situaţii valorile sunt date la o parte „elegant”, iar prăpastia dintre noi şi aproapele nostru se adânceşte iremediabil. Veniturile modeste, lipsurile, cheltuielile mari, interesele, lupta pentru avere, discrepanţele dintre anumite categorii sociale şi alte motive, mai mult sau mai puţin întemeiate, ne înstrăinează unii de alţii „până la nenumărate lacrimi”. Respectul, solidaritatea, iubirea faţă de aproapele nostru şi aprecierea valorii omului în sine sunt terfelite, ignorate şi aruncate în marele coş al egoismului. Asistăm la o criză morală fără precedent, în care indiferenţa a devenit dominantă. Datorită acestei înstrăinări, care se pare că este regizată din culise, parcă nu mai avem deocamdată „coloana vertebrală” necesară pentru renaşterea noastră „din propria cenuşă”. Mulţi dintre cei rămaşi acasă au sentimentul că sunt străini în propria lor ţară.
Dincolo de aceste drame, pe care le trăiesc unii semeni de-ai noștri de acasă, în multe familii domnește armonia, chiar dacă ferestrele ospitalității sunt temporar închise, susținută de toți cei care se întorc din străinătate cu bani și daruri de Crăciun. Chiar dacă discuțiile între vecini sau cu alți membri ai comunității sunt mai rezervate, iar secretomania îi îndepărtează unii de alții, mai există români cu suflet de aur. În urma unor discuții purtate de cei veniți acasă cu tinerii din comunitate, după ieșirea din biserică în zilele de duminică, mulți dintre ei primesc informațiile necesare pentru a putea pleca și ei la muncă în străinătate. Dorul și iubirea de locurile natale îi determină pe foarte mulți să-și renoveze casele părintești pentru ca la pensie să se retragă în vatra satului sau a orașului natal. În acest sens, se mai îndulcesc relațiile cu meseriașii din comunitățile respective, care în timpul concediilor celor plecați, sunt solicitați pentru ca proiectele de modernizare sau de construire a unei case să fie finalizate la un nivel de calitate de tip occidental. Cu bune, cu rele, dorul de casă și înstrăinările de acasă construiesc o nouă lume a relațiilor interumane, chiar dacă acestea nu se mai bazează în exclusivitate pe conviețuirile tradiționale. Importantă este cinstea și omenia, iar banii și abundența n-ar trebui să-i schimbe pe dinlăuntrul sufletului pe unii dintre aceia care fac parte din Diaspora românească. De Crăciun, te rog să ai grijă de noi, Dorule nemuritor...
Dumitru Țimerman
