Fericirea are chipul nemuririi lui Dumnezeu

Viaţa este extrem de imprevizibilă, iar clipele de fericire sunt rare, consistente şi de neuitat. Fericirea poate fi găsită în diferite ipostaze ale vieţii noastre trecătoare. Magia Crăciunului ne-a strecurat în suflet clipe de fericire dăruite de colindători, de momentele de contemplare în faţa bradului împodobit garnisit cu tot felul de cadouri neaşteptate, de jurămintele de dragoste sau de farmecul primului sărut. Bucuriile iernii sunt variate, iar căderea primei zăpezi ne reaminteşte inevitabil de năzbâtiile şi aventurile nevinovate ale copilăriei. Fericirea fără ,,grija cea de toate zilele” nu poate fi uitată, ocolită sau ascunsă undeva într-o casetă de aur. Ea este spontană, dezinteresată şi uneori imprevizibilă. Fericirea poate să fie o creaţie a imaginaţiei noastre, a voinţei de a evada din chingile supărării, izolării sau egocentrismului. Se spune că pe toată durata vieţii avem parte de multă muncă, examene, emoţiile unor situaţii neprevăzute, în timp ce ,,clipele de fericire sunt tare puţine”. Fericirea este o stare temporară ruptă parcă dintr-o altă lume nevăzută, pentru care luptăm în toată perioada existenţei noastre. Ce este fericirea? Cum am putea noi să o definim pentru a surprinde mai bine esenţa ei? Poate că nici nu există o definiţie a fericirii! Degeaba încercăm să surprindem portretul fericirii în cuvinte şi definiţii. Cuvintele sunt prea sărace să putem înlănţui fericirea, să o putem descrie, să o putem cuprinde în fraze poetice sau în proză. Toată viaţa noastră ne-o petrecem în cele trei planuri existenţiale, în care găsim fărâmele de fericire ca pe nişte „pepite de aur” sau perle strălucitoare. Suntem extrem de abili şi schimbători. Primul plan este cel al lumii reale, pe care o percepem cu simţurile noastre fizice. Al doilea este cel al lumii interioare psihice, iar cel de-al treilea plan este dedicat spaţiului divin, pe care omul îl vizualizează în mintea lui prin intermediul învăţăturilor creştine. ,,Fericirea adevărată e totdeauna o clipă. Mai mult n-ar putea îndura firea omului, care deseori, într-o viață de mulți ani nu are norocul să întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea”. – Liviu Rebreanu În căutarea fărâmelor de fericire, omul este foarte consecvent, insistent şi se sacrifică pentru acest „elixir” fermecător. Ipostazele fericirii sunt variate şi pe gustul tuturor. Unele ipostaze sunt universal-valabile pentru oameni, în timp ce altele diferă, nu în funcţie de starea lor ci de raportarea personalităţilor umane la stropii de fericire. ,,E fericire pentru toată lumea. Mai întâi ai fericirea pe care ți-o dă raza dinăuntru, lumina minții tale și bunătatea inimii tale. Dar natura cu bogăția priveliștilor ei, cu farmecul veșnicei reînnoiri a podoabelor ei! Dar fericirea de-a putea face pe altul fericit! Dar speranțele! Dar visurile!” – Alexandru Vlahuță. Dacă vorbim de lumea înconjurătoare, starea de fericire poate să ne fie provocată de: un peisaj frumos; mirosul îmbătător al florilor de tei; sunetele unor compoziţii muzicale; fascinaţia Căii Lactee; primul sărut; prima dragoste sau trilurile păsărilor. Până şi contemplarea norilor ne provoacă o stare de fericire şi de relaxare. Sigur că da, ipostazele vieţii, în care regăsim stările de fericire, sunt nenumărate şi diversificate în funcţie de percepţia fiecăruia. Aventura cunoaşterii lumii interioare a fiecărui om este fascinantă, ameţitoare şi tulburătoare. Stările de fericire pot lua forme diferite. Trăirile emoţionale ne provoacă: stări de fericire, bună dispoziţie şi relaxare deplină. Dorul, în cazul îndrăgostiţilor, provoacă şi o stare de fericire. Starea de meditaţie, de rememorare a unor situaţii plăcute din viaţa noastră pot să ne facă fericiţi. Proiectele noastre realizate sau în curs de finalizare, mai ales dacă totul merge bine, ne pot face fericiţi. Până şi o conştiinţă curată, nepătată, ne poate crea starea de fericire. Multitudinea de ipostaze ale fericirii interioare este vastă şi diferă de la om la om. Compatibilitatea îndrăgostiţilor generează stări de fericire. Spaţiul divin, care se creează în mintea omului ca un edificiu strălucitor, este un „generator” de fericire. Credinţa în Dumnezeu poate să ne confere o linişte aparte, o fericire inedită, pe care o identificăm cu alte picături de fericire pe care le regăsim în lumea pământeană. Omul devine fericit în momentul în care constată că o dorinţă de-a lui a fost îndeplinită în mod miraculos. Omul este fericit în clipele de revelaţie divină, când înţelege mesajele şi se regăseşte în consistenţa lor. Suntem fericiţi în momentul în care am reuşit să-i împăcăm pe doi prieteni de-ai noştri, care s-au certat din motive minore. Lacrimile de fericire sunt expresia armoniei şi a învingătorului. Ne bucurăm de fericirea celui pe care l-am ajutat... Fericirea poate avea chipul: iubitei, mamei, copilului, jocului, mării, florilor... Fericirea are chipul nemuririi lui Dumnezeu.