Viața de familie a fost ... este și va reprezenta pentru totdeauna comunitatea umană în care Dumnezeu vrea să-și reverse Binecuvântările, o viață comunitară în drum spre atingere a perfecțiunii, după modelul minunatei unități dintre persoanele Sfintei Treimi, având ca model uman experiențele de viață ale Sfintei Familii de la Nazaret.
Ne apropiem de marea Sărbătoare a Nașterii Domnului, o re/naștere de mai bine de 2021 de ani pe Planeta Pământ a Fiului lui Dumnezeu, care din dragoste pentru noi s-a întrupat devenind copil, cu toate vitregiile vremurilor, așteptat, iubit dar și disprețuit de mulți dintre semeni ... până-n zilele noastre, într-o omenire frământată și nefericită ... și vă propun începând de azi un studiu gazetăresc de cercetare biblică și sciologică, structurat pe patru teme: originea familiei în Geneză prin prezentarea ordinii prin care Dumnezeu a creat lumea, totul culminând cu crearea omului, chip și imagine a lui Dumnezeu; poligamia ... unul din păcatele oamenilor din Pentateuh (primele cinci cărți din Vechiul Testament: Geneză; Exod; Levitic; Numerii și Deuteronom), dar și sfaturile lui Dumnezeu privind evitarea acestui păcat; prezentarea a două realități întâlnite în societatea contemporană, migrația și dezechilibrele demografice, dar și alte două păcate sociale frecvent întâlnite în cotidian, vorbind desre pornografie și traficul de ființe umane; pentru ca în a patra temă să prezint poziția Magisteriului Bisericii Catolice privind conștientizarea și responsabilizarea creștinilor în ceea ce privește combaterea păcatelor împotriva familiei și a ființei umane. Ordinea lui Dumnezeu În Primul capitol din Geneză, se prezintă lucrarea Domnului în cele șase zile ale Creației, de la facerea luminii, a cerului și a Pământului, cu toate câte sunt pe el, de la crearea soarelui, a lunii și a stelelor, până la apariția apelor cu viețuitoarele lor, a uscatului acoperit cu verdeaţă, iarbă, sămânţă și pomi roditori ... locuit de ”vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor” (Gn 1, 24). Întreaga creație a fost realizată de Dumnezeu în ordine și armonie, această ordine plăcându-i Creatorului deoarece toate erau bune ( Gn 1, 25) Omul în prima familie - chip și asemănare a lui Dumnezeu După ce i-a pregătit toate condițiile pentru a fi fericit, Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa pentru ca el să stăpânească ”peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” (Gn 1, 26)
Mai mult, în dorința de a-i face un ajutor, Dumnezeu a creat-o pe Eva din coasta lui Adam spre a-i fi de ajutor, binecuvântându-i să trăiască în iubire și unitate, spunându-le: „Creşteţi*, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” (Gn 1, 28) Astfel că, Creatorul cerului și al Pământului creându-l pe om, a vrut ca acesta să trăiască de pe pământ iubirea și unitatea din sânul Sfintei Treimi, spre a fi fericit alături de perechea sa pentru toată veșnicia.
Alegerea Din păcate, omul n-a fost consecvent în trăirea dragostei primordiale din pragul ”primelor zori ale primei familii” ... înșiși primii oameni căzuți în păcatul neascultării, au ales și experimentat gustul amar al păcatului - dezbinării dintre ei și Dumnezeu, pierzându-și astfel comuniunea cu EL, liniștea și Binecuvântarea Creatorului.
Se povestește că într-o zi, o directoare de succes de la ”Resurse Umane” a fost călcată de un autobuz în timp ce se plimba ... și a murit.
Sufletul ei a fost întâmpinat la Porțile Raiului de către Sf. Petru în persoană care i-a spus:
”Bine ai venit în Rai. Dar înainte să te instalezi, se pare că avem o problemă. Vezi tu, n-am mai avut niciodată un director de la resurse umane care sa ajungă până aici și nu suntem prea siguri ce să facem cu tine.”
”Nici o problemă, doar lăsați-mă înăuntru.”
”Aș vrea eu, dar am ordine de sus. Vei petrece o zi în Iad și una în Rai ... și apoi vei alege în care din ele ai vrea să-ți petreci eternitatea.”
”De fapt eu m-am decis. Prefer să rămân în Rai.”
”Îmi pare rău, regulile sunt reguli.”
Și astfel Sf. Petru o pune într-un lift care mergea direct în Iad ... ușile se deschid ... și ea s-a găsit călcând pe iarba verde a unui teren de golf minunat. Mai departe era un local și în fața ei se aflau toți prietenii ei, directori cu care lucrase și toți o aclamau. Au alergat toți spre ea, au sărutat-o pe ambii obraji și au discutat despre vremurile trecute; au jucat o rundă excelentă de golf, apoi seara s-au dus în local unde a mâncat o cină excelentă formată din friptură și homari. A făcut cunoștință și cu Diavolul, care era de fapt un tip de treabă (chiar drăguț) ... și s-a distrat de minune spunând bancuri și dansând.
La plecare cu totii și - au dat mâna ... și-au luat rămas bun, în timp ce EVA se urca în lift.
Următoarele 24 de ore și le-a petrecut în Rai odihnindu-se pe nori și cântând la harpă ... ce mai, s-a distrat de minune ... și cele 24 de ore au trecut fără să-și dea seama.
Sf. Petru a venit și a luat-o spunându-i:
” Ai petrecut o zi în Iad și una în Rai. Acum alege-ți eternitatea.”
”Nu credeam c-am să spun asta, adică, în Rai a fost beton, dar cred ca m-am simțit mai bine în Iad.”
Așa că Sf. Petru a escortat-o la lift ... care s-a reîntors în Iad.
Și astfel omul a ales Când ușile s-au deschis, EVA s-a găsit stând într-un peisaj dezolant, pustiu, acoperit cu gunoi și mizerie. Prietenii ei erau îmbracați în zdrențe și colectau gunoiul în saci.
Diavolul a venit ... și și-a pus brațul în jurul ei.
”Nu înteleg, spuse femeia tremurând, ieri când am fost aici era un teren de golf și un local unde am mâncat homar, am dansat și m-am simțit bine. Acum nu mai e decât pustiu și gunoi, iar prietenii mei sunt toți mizerabili.”
Diavolul s-a uitat la ea și a zâmbit spunîndu-i:
”Ieri te recrutam. Azi ești angajată…”
ȘI ASTFEL A ÎNCEPUT CALVARUL”
Valeriu Ioan




















