La 6 decembrie, Biserica îl serbează pe unul dintre cei mai iubiţi Sfinţi ai creştinătăţii, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei (aprox. 270-343), căruia i s-a dus vestea atât pentru înţelepciunea şi milostenia de care dădea dovadă, cât şi pentru darul facerii de minuni cu care l-a învrednicit Dumnezeu încă din tinereţe. Sfântul Nicolae s-a remarcat în mod special prin iubirea sa de oameni şi prin bunătatea sa, manifestate faţă de cei aflaţi în lipsuri şi suferinţe. Milostenia o săvârşea în taină, cu maximă discreţie, potrivit îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos: “Când faci milostenie să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, pentru ca milostenia ta să fie în ascuns şi Tatăl tău Care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie” (Matei VI; 1-4). A adormit întru Domnul în anul 343, în ziua de 6 decembrie. Moaştele Sfântului Nicolae se află din anul 1089 la Bari (Italia). Mâna sa dreaptă, împărţitoare de daruri şi dreptate, a fost adusă şi aşezată cu mare solemnitate în biserica “Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti, unde se află şi în prezent. În pictura Bisericii noastre, Sfântul Nicolae este înfăţişat în veşminte arhiereşti, ţinând în mână o carte, Sfânta Scriptură, din care a cules esenţa învăţăturii mântuitoare, impunându-se prin personalitatea sa morală, prin simplitatea spiritului, prin blândeţea sufletului şi bunătatea inimii, câştigate prin înţeleapta povăţuire a părinţilor lui (Teofan şi Nona), prin strădanie proprie şi prin ocrotirea lui Dumnezeu. Nu întâmplător a fost numit “îndreptător credinţei” şi “chip blândeţelor”, asemănându-se lui Dumnezeu prin iubirea de aproapele.
Tradiţia a păstrat, îndeosebi, imaginea moşului blând şi aducător de daruri, ocrotitor al fetelor de măritat şi al copiilor. Însă, el a fost şi aspru atunci când situaţia o impunea, mai ales când Biserica lui Dumnezeu era ameninţată de erezii. Astfel, în anul 325, s-a întrunit la Niceea primul Sinod Ecumenic (convocat de împăratul Constantin cel Mare), la care a luat parte şi arhiepiscopul Nicolae, combătând cu vehemenţă erezia lui Arie, care ştirbea dumnezeirea lui Iisus Hristos, coborându-L în rândul creaturilor. Se spune că Sfântul Nicolae chiar a îndrăznit să-l pălmuiască pe Arie în timpul şedinţelor Sinodului. De aici s-a născut tradiţia “nuielei Sfântului Nicolae”. Tot de la palma dată de Sfântul Nicolae a rămas obiceiul ca în 5 decembrie (ajunul sărbătorii) celor neascultători să li se dea o nuia în semn de avertisment, de preferinţă una de măr, după cum se pomeneşte în colinde: “flori dalbe, flori de măr”. Bătrânii spun că acea nuia a Sfântului Nicolae trebuie să fie neapărat de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Crăciun, înseamnă că Sfântul a mijlocit pentru iertarea păcatelor celui a cărui crenguţă a dat “flori dalbe”.
Sfântul Nicolae, spune Tudor Pamfile în lucrarea sa “Sărbătorile la români”, mai este numit “Sfântul Neculai”, “Sân-Nicoară” sau “Moş Nicolae” (de către copii). În popor se crede că Sfântul Nicolae este al doilea Sfânt făcut de Dumnezeu (după Sfântul Mihail), deoarece stă alături de Părintele Ceresc (în stânga Lui) şi pentru că, în noaptea de către Sfântul Vasile, Dumnezeu şi Sfântul Nicolae stau la masă, arătându-se lumii în lumină mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori. Se zice că Sân-Nicoară, ajutat de Sân-Toader, păzesc soarele de pe cer, care are adesea tendinţa să fugă ca un cal nărăvaş. Ziua dată de Dumnezeu în stăpânirea lui este joia. Tot el ar fi oprit apele potopului pe vremea lui Noe.
În ziua prăznuirii sale este mare sărbătoare pretutindeni. La fel ca în alte zone ale ţării, în judeţul Satu Mare creştinii nu lucrează nimic în gospodării; îşi îndreaptă paşii spre biserică, rugându-se Sfântului Nicolae să îi ocrotească şi să mijlocească pentru ei înaintea lui Dumnezeu. Localitaţile ale căror biserici îşi serbează acum hramul îmbracă straie de aleasă prăznuire, oamenii cinstindu-l aşa cum se cuvine pe patronul şi ocrotitorul lor spiritual. Cei care îi poartă numele îşi ţin ziua, dar fără a face mare petrecere, căci se află în Postul Crăciunului. Totuşi, Biserica se arată îngăduitoare faţă de aceşti sărbătoriţi, dându-le dezlegare la peşte. Bărbaţii duc şi aprind lumânări la biserică, plătind preotului Liturghii. Gospodinele se roagă Sfântului Nicolae pentru ajutor în casă, fetele pentru un viitor luminos, iar copiii pentru a primi darurile dorite. Credincioşii îl mai serbează pe Sfântul Nicolae şi pentru ajutor în diferite boli, el fiind mare făcător de minuni, precum şi pentru ajutor în calamităţi, ca să fie feriţi peste an de cutremure, incendii, inundaţii.
Vorbind despre bunătatea Sfântului Nicolae, se spune că el a scăpat de la pierzare trei fete ajunse în sărăcie cumplită. Era un om pe care Dumnezeu îl binecuvântase cu trei fete. Pentru că nu avea cu ce trăi, se gândea să le dea spre desfrânare spre a-şi câștiga existenţa. Auzind acestea, Sfântul Nicolae a miluit pe acel sărac într-un mod minunat. Noaptea, pe ascuns, s-a dus la casa săracului şi i-a aruncat o pungă de galbeni pe fereastră. Aflând banii, tatăl a mulţumit lui Dumnezeu pentru darul primit şi cu ei şi-a căsătorit prima fiică. După un timp, Nicolae a aruncat noaptea prin fereastra săracului o altă pungă cu galbeni şi îndată s-a făcut nevăzut. Aşa s-a căsătorit şi cea de-a doua fiică, scăpând de păcatul desfrânării. Când a aruncat şi a treia pungă pentru a treia fiică, tatăl fetelor a fugit după el şi, ajungându-l, l-a recunoscut şi i-a mulţumit cu lacrimi pentru marea lui milostivire. L-a numit înger al cerului pentru că a păstrat, prin darul său, nevinovăţia fetelor, iar lui viaţa şi onoarea. Sfântul Nicolae l-a mângâiat şi l-a rugat să nu spună nimănui taina aceasta. Astfel, Sfântul Nicolae le-a izbăvit pe cele trei fete de pierderea sufletelor prin păcatul desfrânării. Pornind de la această întâmplare, Sfântul Nicolae este aşteptat cu nerăbdare de către toţi copiii în fiecare an, pentru a le aduce daruri în timpul nopţii, precum a adus pungile cu galbeni în casa acelui sărac ce avea trei fete. Tot lui i se roagă tinerii pentru a primi de la Dumnezeu “dar de căsătorie fericită”.
Sfântul Nicolae este călăuză şi sprijin celor care călătoresc pe ape. Pescarii îi rostesc numele cu evlavie în clipele de primejdie, chemându-l în ajutor. Din vechime, când era furtună mare şi oamenii îi cereau sprijinul, marele păstor de suflete se arăta în veşminte arhiereşti la cârma corăbiilor, certând vânturile şi călăuzind corăbiile la liman, salvându-le de la naufragiu. Dintotdeauna, Sfântul Nicolae s-a dovedit apărător şi izbăvitor al marinarilor, astfel încât aceştia (creştini şi necreştini) purtau pe vase icoana sa, considerându-l patronul tuturor corăbiilor şi, implicit, al marinarilor.
De asemenea, un bocet ne arată că Sfântul Nicolae, care toată viaţa lui a fost bun şi milostiv cu semenii săi, poate să conducă sufletele oamenilor în Împărăţia lui Dumnezeu: “Draga noastră mămucuţă/Iubita noastră miluţă!/Eu ţi-aş mai spune ceva:/Roagă-l pe cine-i ruga,/Roagă-l pe Sân’ Neculai/Să-ţi facă parte de Rai!” A doua zi de Sfântul Nicolae se fac slujbe bisericeşti, se ridică parastase şi se dă pomană pentru cei morţi de moarte năpraznică, cum ar fi cei înecaţi, ucişi sau mâncaţi de fiare sălbatice, precum şi pentru cei pierduţi fără urmă prin lume.
Iarna adevărată începe o dată cu sărbătoarea Sfântului Nicolae. Oamenii spun că el este un moş bătrân cu barbă albă. De ziua lui (6 decembrie), Sfântul Nicolae trebuie să-şi scuture negreşit barba sa cea albă, adică trebuie să ningă neapărat. Când se întâmplă ca la Sfântul Nicolae să fie pământul neacoperit cu zăpadă, în popor se zice: “Hei, a întinerit Sfântu’ Neculai!” Prin unele părţi, se crede că şi hoţii se roagă acestui mare Sfânt al lui Dumnezeu, ca să le ajute în isprăvile lor. În legătură cu denumirile “Sfântu’ Niculae din cui” sau “Sfântu’ Nicolae de pe coardă”, acestea se dau biciului şi vărguţei cu care părinţii îi ameninţă pe copiii mai obraznici, arătând biciul şi nuiaua numai cu degetul pentru a-i înfricoşa şi a-i determina să fie mai cuminţi.
Putem afirma cu certitudine că Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai mari şi mai iubiţi Sfinţi ai noştri, fiind patronul copiilor. Către el se îndreaptă rugăciunile părinţilor pentru creşterea şi ocrotirea copiilor. Pe el îl aşteaptă copiii încărcat de daruri. Apoi, el este salvatorul celor din închisori şi primejdii, ajutătorul săracilor şi al celor nedreptăţiţi, protectorul fecioarelor şi al călugărilor. Mulţi creştini îi poartă numele şi i se roagă cu credinţă, primind ajutorul său. Să urmăm pilda vieţii lui şi, în special, iubirea lui de aproapele, manifestată prin fapte de milostenie. În împrejurările grele din viaţă, să nu ezităm să apelăm la dânsul, zicând: “Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”
Preot dr. Cristian Boloş
