Noile idei de libertate făcute publice pot să se transforme în lanțuri, pot să incomodeze, pot să aducă prosperitate celor care vor ști să le folosească sau pot să profite de ele în mod egoist. Altruismul este confundat de multe ori cu dorința nestăvilită a unora de a lua cuiva, cu orice preț, puterea poziției sale sociale, care-i conferă un anumit grad de libertate. Unii chiar „calcă peste cadavre” pentru a obține un strop de libertate efemeră, după care, mai încolo, sucombă sub propriile lor „cadavre”.
În „mult îndrăgita și iubita noastră economie de piață”, versus capitalism, supărările interioare duc la tot felul de consecințe nefaste pentru sănătatea noastră. Ele se consumă în microcosmosul nostru interior sau, cel mult, le destăinui partenerului de viață sau altor membri din familie. La „străinii”, care se pretind prietenii noștri, nu prea ai curajul să te confesezi pentru că s-ar putea să dai tot felul de explicații mai devreme sau mai târziu. Revoltele „curg râu”, toți le cunosc, dar „viteza de reacție” pentru rezolvarea unor probleme sau a unor anomalii, pe care le descoperim în spațiul public, rămân în continuare în stare latentă.
Iată câteva dintre motivele care accesează în noi revolte, aproape în fiecare zi, culese din popor. Veniturile populației nu sunt corelate cu prețurile occidentale cerute fără nicio milă de unii practicanți de servicii vitale pentru populație. În foarte multe situații, veniturile lunare sunt echivalente cu o pensie de supraviețuire. Dimineața, când omul se grăbește la serviciu sau pentru a-și duce copiii la școală apar în calea lui tot felul de „vânători de mici greșeli”, care „stau la pândă”, pentru a lua bani din „salariul ăla de tip occidental” al omului de rând. Uneori spaima e mai mare decât teama de a încălca regulile dimineții. Medicamentele sunt de două feluri. Unele la prețuri de tip occidental, iar altele la prețuri accesibile omului, care folosește „aspirina săracului”.
„Papagalii”, care au devenit „ochiul și timpanul democrației”, sunt incapabili să reproducă informațiile veridice, pe care de altfel nu le înțeleg, motiv pentru care primesc și câte un premiu consistent. În Japonia, cărările care apar în parcuri sau pe alte spații publice sunt transformate în alei asfaltate. La noi, se pun bolovani pe cărări și vorbe de ocară. Un litru de lapte crud este mai ieftin decât un litru de suc occidental. Verificați bonurile de casă în magazin, pentru ca să nu fiți dezamăgiți după ce ajungeți acasă. Citiți cu atenție contractele de vânzare-cumpărare, că după ce le-ați semnat sunteți buni de plată, iar lacrimile și regretele sunt de prisos.
Băgați de seamă pe unde treceți strada. Mai bine mergeți pe jos câteva sute de metri până găsiți o zebră de tip african. Dacă nu respectați aceste reguli s-ar putea să vă lovească o mașină sau o amendă. Decât să încălcați, pentru câțiva metri semnul rutier, pentru a ajunge la drumul principal, care vă obligă să virați la stânga sau la dreapta, mai bine înconjurați tot cartierul, pe sensurile unice, pentru a ajunge la drumul principal, pe banii dv. Băgați de seamă de unde vă procurați cele necesare traiului zilnic. Prețurile la produsele de subzistență sunt „schimbătoare ca și vremea” pe timp de primăvară. Negocierea nu prea mai funcționează pe la noi. În schimb funcționează formula: „Dacă-ți convine bine, dacă nu poți să mergi în altă parte!”. Nu acceptați orice fel de ajutoare, pentru că s-ar putea, mai târziu, să deveniți niște datornici dezamăgiți, poate chiar „sclavi”, pe toată durata vieții.
Mai există români, care zice-se vor chema la masa judecății pe toți cei care au jefuit această țară. Străinii, care au datorii față de România, vor fi obligați să le restituie integral... Se vorbește de o suprastructură națională, din care să facă parte oameni curați, care pun mai presus de orice adevăratul interes național. Alții spun că nu mai e cine să înființeze o astfel de suprastructură pentru că Banul străin e mai puternic deocamdată decât tentativa de coagulare a unei forțe românești, capabilă să-și recâștige autoritatea națională pentru gestionarea avuției naționale. Lupta continuă în secret..., iar tinerii reprezintă speranța renașterii României.
Printre noi mai există personaje care gustă din plin perorațiile deșănțate ale îngâmfaților politici. România încă mai are politicieni care prezintă programe sustenabile în fața electoratului. Imaginea lor este „umbrită” de scornelile defăimătoare ale îngâmfaților politici emise de pe piedestale finanțate de profitorii vremii. Respectul pentru adevărații demnitari ai țării nu poate fi atribuit de oameni care nu pot face încă deosebirea între „orăcăielile” îngâmfaților politici și declarațiile credibile ale politicienilor serioși. Pentru orice defăimare „confecționată” și postată pe site-urile internetului, unii români se bucură de subestimare și-i pufnește râsul prostiei. Dacă asculți „glasul” poporului s-ar putea să devii „cel mai iubit dintre pământeni!”.
Dumitru Țimerman
