Trăind în Grecia Antică între anii 427 î.Hr. - cca. 347 î.Hr., Platon, era discipol al lui Socrate și învățăcel al lui ... în vreme ce Aristotel, a fost frământat din tinerețe de provocările filozofice ale acelor timpuri, lumea ideilor sale dezvoltându-se cu precădere în jurul triadei Adevăr - Frumos – Bine.
Începându-și activitatea filosofică cu “Dialogurile din tinereţe”: Hippias minor, Alcibiade, Apologia lui Socrate, Euthiphron, Criton, Hippias major, Charmides, Lahes, Lysis, Protagorar, Georgius şi Menon și ajungând la maturitate prin operele: Phaidon, Phaidros, Statul (Republica), Ion , Menexenos, Eutidemos şi Cratylos”, Platon va dezbate în opera Banchetul sau Despre Amor (dialog etic) o tematică destul de sensibilă a societății din acea vreme, relațiile de iubire inter-umană.
Banchetul ideologic între prieteni se desfășoară acasă la Agaton, unde este invitat și Socrate, aici având loc o dezbatere aprinsă privind rolul și însemnătatea Zeului Eros în cultul poligamic al acelor vremuri.
UN BANCHET ÎN CINSTEA LUI EROS Sosind acasă la Agaton, Socrate este invitat la masă, pentru ca după servirea mâncării, după celebrarea libatiilor (rugăciuni în cinstea zeilor) și cântărilor în cinstea Zeului, toate savârșite după datină, petrecăreții să se pună pe băut, într-o dezbatere de preamărire a Zeului Eros.
Pe rând, Fedru, Pausania, Eriximah, Aristofan și Agaton, aduc laude lui Eros, aducând ca și argumente în favoarea afirmațiilor lor următoarele argumente:
”Amorul” o mare și minunată divinitate, nu numai la oameni, dar și între zei; el e pentru oameni izvorul celor mai mari binefaceri și ”ceea ce ar trebui să călăuzească pe oameni întreaga viață — fireste, pe aceia care vor să trăiască frumos — nu-s legăturile de înrudire apropiată, nici onorurile, nici avuția; nici una din acestea nu-i în stare s-o facă așa de frumos ca amorul” (Banchetul, Platon, pag. 6).
În continuare este evidențiată o problemă de onoare pentru orice bărbat care iubește, care prins fiind că savârșește o faptă urâtă sau că îndură cu lipsă de curaj o jignire nerăzbunată, ... suferă mai puțin când e văzut de tată sau de prieteni, față de cum ar suferi în fața persoanei iubite.
Pentru un soldat îndrăgostit: mult mai greu i-ar fi să fie văzut de persoana iubită cum părăsește frontul sau că aruncă armele, decât să-1 știe armata întreagă.
Pentru doctorul Eriximah: ”amorul sălășluiește în tot ce ființează” (Banchetul, Platon, pag. 12), existând două tipuri de ”eros”: al sănătății și al bolii, doctorul cel mai bun, fiind acela care pune un diagnostic sigur prin care se delimitează amorul superior, de cel rușinos, muzica la rândul ei fiind ”știința lucrurilor amoroase raportată la armonie și ritm” (Banchetul, Platon, pag. 13).
O variantă denaturat - păgână a creării omului, este prezentată de Aristofan, care afirmă existența a trei genuri de oameni care au existat la început: bărbatul, femeia și al treilea sex ... care avea câte ceva comun cu fiecare din celelalte două.
Numită androgin, cea de-a treia specie umană avea înfățișarea rotundă, cu spatele și coastele în forma de cerc, cu patru mâini și tot atâtea picioare; cu două chipuri, identice, asezate pe un gât circular și cu un singur cap pe care erau desenate cu două fețe opuse una alteia: ”fiecare jumătate dorea să se alipească celeilalte jumătăți. Când se întâlneau, se prindeau în brate și se strângeau atât de tare, că-n dorul lor de contopire uitau și de mâncare și de tot, și deveneau incapabile pentru oricare altă treabă, întrucât una fără alta nu mai voiau sa se apuce de nimic. Când una din ele murea, partea ramasă singură căuta împreunarea cu altă jumătate părăsită, fie că dădea chiar peste jumătatea unei femei întregi (ceea ce noi numim astazi „o femeie"), fie că era jumătatea unui bărbat. Rasa mergea astfel spre stingere” (Banchetul, Platon, pag. 16).
Se observă în discurs o aplecare filosofică a pseudo – rasei umane spre relațiile umane inverse, întâlnite pe parcursul primei cărți și-n discursul lui Agaton de preamărire al lui Eros, zeul care: ”fuge repede de batrânețe, care, precum se știe, e grăbită totdeauna și s-apropie de noi ceva mai iute decât ar trebui”.
Prin firea sa, Eros urăște bătrânetea și nu se apropie de ea nici pe departe. Dimpotrivă, el este pururea cu tinerii, stă cu dânșii [....]”(Banchetul, Platon, pag. 20).
Pentru Agaton, Eros este un zeu exclusiv al tinerilor și celor frumoși, urâțenia, boala și sărăcia neintrând în grațiile lui, toate aceste idei formând o doctrină lacunară din punct de vedere filosofic și teologic, care va fi combătută în mod magistral în următorul editorial de însuși marele Socrate.
Valeriu Ioan
