Sfeştania sau slujba Aghiasmei mici, adică Sfinţirea cea mică a apei se face “spre toată trebuinţa”, putându-se săvârşi atât în prima zi a fiecărei luni, cât şi ori de câte ori vor cere credincioşii, binecuvântându-se şi stropindu-se cu apă sfinţită oamenii, casele şi toate ale lor. Această apă, pe care Duhul Sfânt, prin rugăciunile preoţilor, o sfinţeşte, are “mai multe feluri de lucrări” (efecte), precum remarcăm din rânduiala propriu-zisă: “se gonesc duhurile viclene din tot locul”, creştinii sunt izbăviţi de năluciri diavoleşti şi de gânduri rele, mintea “se curăţeşte de lucrurile cele spurcate şi se îndreptează spre rugăciune” şi credincioşii dobândesc sănătate sufletească şi trupească, bolile fiind îndepărtate. Cu alte cuvinte, “toţi cei care primesc apa sfinţită iau sfinţenie şi binecuvântare”. Însă, este esenţial să primească apa cu multă credinţă, având convingerea că le va fi de folos în viaţă, în familie, în casă, în gospodărie, la locul de muncă. Sfeştania se poate săvârşi atât în biserică (de exemplu, la Rusalii, la hramuri), cât şi în casele credincioşilor, atunci când solicită aceştia, când se mută într-o casă nouă, când fac anumite modificări asupra locuinţei, când se simt împovăraţi de griji şi probleme, când traversează anumite perioade grele ale vieţii, în momente de cumpănă, de îndoială, de boală.
Ca atare, Sfeştania este rânduiala prin care preotul săvârşeşte sfinţirea mică a apei. La momentul potrivit, preotul afundă de trei ori mâna dreaptă în apă, făcând cu ea semnul Crucii şi zicând de fiecare dată: “Şi acum trimite harul Prea Sfântului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, care sfinţeşte toate, şi sfinţeşte apa aceasta”. În continuare, el se roagă fierbinte: “Şi prin gustarea şi stropirea cu apa aceasta, trimite nouă binecuvântarea Ta, care spală întinăciunea patimilor. Aşa ne rugăm, cercetează neputinţa noastră, Bunule, şi tămăduieşte cu mila Ta bolile noastre cele sufleteşti şi trupeşti”. Spre finalul slujbei, preotul zice (în taină) următoarea rugăciune, deosebit de sugestivă în ceea ce priveşte efectele Sfeştaniei: “Pleacă, Doamne, urechea Ta şi ne auzi pe noi, Tu, Cel Ce ai primit a Te boteza în Iordan şi ai sfinţit apele; şi ne binecuvintează pe noi, pe toţi, care, prin plecarea capului nostru, arătăm semnul supunerii. Şi ne învredniceşte a ne umple de sfinţenia Ta, prin gustarea şi stropirea cu apa aceasta. Şi să ne fie nouă, Doamne, spre sănătatea sufletului şi a trupului”.
Când preotul săvârşeşte rânduiala binecuvântării casei noi, în care urmează a locui cineva pentru prima oară, el face mai întâi Sfeştania şi luând apa sfinţită, stropeşte – în chipul Crucii – toţi pereţii casei de jur împrejur şi toate camerele, zicând: “În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, prin stropirea cu această apă sfinţită, să se depărteze toată lucrarea diavolească cea vicleană. Amin”. După ce a stropit peste tot, ia un beţişor, la capătul căruia a înfăşurat vată (bumbac), îl înmoaie în untdelemnul sfinţit şi face cu el semnul Sfintei Cruci pe pereţii camerelor, zicând: “Se binecuvintează casa aceasta, cu ungerea cu acest untdelemn sfinţit, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”, cântându-se: “Binecuvintează, Doamne, casa aceasta şi o umple de bunătăţile Tale cele pământeşti şi, pe cei ce voiesc cu evlavie să locuiască în ea, păzeşte-i nevătămaţi de toată întâmplarea cea rea şi le dăruieşte toată îndestularea binecuvântării Tale celei cereşti şi pământeşti şi ca un îndurat miluieşte-i după mare mila Ta”.
Preotul stropeşte fiecare încăpere cu apă sfinţită, ceea ce înseamnă că binecuvântarea lui Dumnezeu se pogoară în acea casă şi asupra celor care locuiesc într-însa. Prin însemnarea camerelor cu semnul Sfintei Cruci, preotul aşază acea casă şi pe locuitorii ei sub ocrotirea Crucii, ştiind cu toţii ce mare putere are Crucea în viaţa celor care au credinţă. Crucea este armă împotriva păcatului şi a diavolului, deoarece prin jertfa Domnului a fost biruită puterea celui rău, a păcatului şi a morţii. De asemenea, semnul Sfintei Cruci constituie cea mai scurtă mărturisire de credinţă a creştinilor, în clipa în care ne însemnăm cu Sfânta Cruce mărturisindu-ne credinţa în Sfânta Treime, adică în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt, un singur Dumnezeu în trei Persoane. În cadrul Sfeştaniei, preotul îi stropeşte cu aghiasma mică pe toţi cei care participă la rânduială, dându-le să sărute Sfânta Cruce şi însemnându-i pe frunte cu untdelemn sfinţit. Apa rămasă este consumată de către cei din casă, fiindu-le spre sănătate şi linişte sufletească. Dacă această apă este consumată îndată, credincioşii păstrează pentru tot restul anului aghiasma cea mare.
Preotul face sfinţirea cea mică a apei şi în alte momente din viaţa credincioşilor, ca de exemplu: la casa şi la locul care “sunt supărate de farmece sau de descântece”, la sfinţirea fântânii, a ţarinii, când se îmbolnăvesc animalele (stropindu-se animelele bolnave), la binecuvântarea brânzei şi a ouălor în Duminica Paştilor etc., deoarece “apa, spune părintele profesor Ene Branişte, este elementul natural cel mai necesar pentru viaţa materială. Apa pătrunde şi înviorează totul; ea este absolut necesară pentru dezvoltarea vieţii organice. Apa sfinţită are putere harică spre folosul trupesc şi sufletesc al credincioşilor”.
Preot dr. Cristian Boloş
