Chiar așa? Foarte mulți ,,viteji”, care au aplicat această ,,formulă” imperativă au avut ulterior de suferit. ,,Spui, ce spui, dar știi ce spui?”. De multe ori, unii dau drumul prin intermediul cuvintelor la tot felul de afirmații și comentarii ,,șocante”, dar creierul lor doarme precum ,,boul pe coadă”. Când sunt treziți la realitate se miră că s-au întors împotriva lor răutățile și neadevărurile din cuvintele rostite ,,cu mult curaj” în spațiul public. Unii politicieni, de pildă, au pierdut ,,capital electoral” pentru că au ieșit în spațiul public cu tot felul de informații neverificate și nefundamentate cu argumente culese din trăirile oamenilor. Verificarea informațiilor și demararea unor evaluări prin intermediul unor analize, de orice natură ar fi ele, poate să le confere decidenților, vorbăreților ,,care bat apa-n piuă” siguranța păstrării unei imagini pozitive în ochii semenilor. De la aceste premise pornește profesionalismul, indiferent de spațiul public în care se manifestă în fiecare zi.
În mintea noastră îngrijorată se zbat sporadic cuvinte înlănţuite de spaimă şi durere. Dreptul de a vorbi în spațiul public este un drept cumpătat, presărat cu lacrimi nevărsate din ochii întrebători, miraţi, nostalgici, fericiţi sau încruntaţi de „prostia umană”. Cuvintele rostite de-a valma te pot încarcera într-o singurătate greu de suportat. Încarcerarea acestea este mai grea decât toate schingiuirile din evul mediu sau mileniul trei. Dacă nu înveţi să şi taci, mii de suliţe înveninate cu tot felul de cuvinte îţi vor străpunge trupul sidefiu al sufletului. Dacă nu înveţi să rosteşti cuvinte puţine pline de înțelepciune, dominate de consistenţa păcii, te poţi trezi cu tot felul de „bombardamente” născute din hazardul provocat de tine.
Doamne, cât de mult aşteaptă duşmanii să rosteşti anumite cuvinte greşite, pentru ca mai apoi să te „ghilotineze” cu reproşuri şi ameninţări, care-ţi alungă somnul şi măreţia personalităţii tale. Ai vrea să spui mai multe decât îţi este permis, pentru a ţinti adevărurile care nu se ştiu... Adevărul este cunoscut, dar cineva nu vrea să fie cunoscut. Tu, scăldat în entuziasmul ademenitor, nestrunit de interdicţii, dacă spui un adevăr, acesta poate deveni nociv şi incendiar. De câte ori n-am învăţat astfel de lecţii pe propria noastră piele? Durerile noastre suportate în urma unor adevăruri false sunt cumplite. Pentru a ne consola, căutăm tot felul de confidenţi cărora începem să le destăinuim anumite adevăruri pe care n-am reuşit să le spunem în alte împrejurări din cauza fricii. Problema e că de multe ori confidenţii nu prea înţeleg adevărurile dumitale, care se transformă în mintea lor în alte şi alte adevăruri false. Te poţi considera norocos, dacă adevărurile tale nu vor fi popularizate în noua formă construită de confidentul tău. Aceste refulări confidenţiale pot să se transforme în cei mai mari duşmani ai tăi, numai şi numai pentru că ai dat dovadă de nesăbuinţa de a avea încredere în cineva.
Se spune că pentru a fi mincinos sau mincinoasă trebuie să fii foarte deştept sau deşteaptă. Dacă nu eşti atent(ă) s-ar putea, mai devreme sau mai târziu, să uiţi de minciună şi să spui adevărul. Demascarea mincinosului(oasei) este acompaniată de ocara celui sau celei care a descoperit adevărul. Se spune că: „Adevărul este cea mai bună minciună!”. Această „formulă” de a contracara mincinoşii este cât se poate de eficientă, deoarece ei cred că adevărurile tale sunt minciuni.
Dorinţa de a se debarasa de adevăruri, care n-ar trebui să se spună, macină conştiinţe împovărate, iar descătuşarea se revarsă prin cuvintele de uşurare: „Eu ceea ce am de spus, spun, şi nu mă interesează, cine, ce zice!”. Un înţelept al cetăţii spunea: „Bagă de seamă ce spui, mai ales la mânie, pentru că vorbele ieşite din gură nu le mai poţi băga-napoi!”. Acum am trecut într-o altă etapă a vorbirii şi exclamăm revoltaţi: „Nu mai poţi să spui tot ce gândeşti!”. Să fie oare de vină autocenzura, „bat-o vina”, sau dorinţa de a face concesii în folosul supravieţuirii?
Revolta, iscată de conştiinţele iresponsabile în mintea celor lezaţi, mocneşte de multe ori ca un vulcan, care stă să erupă mai devreme sau mai târziu. Nicio forţă din lume nu poate stăvili un „vulcan” uman, care erupe pe nepregătite, fără să ţină seama de niciun fel de consecinţe dramatice. Revoltele de stradă, revoluțiile și alte manifestări revoltătoare sunt doar câteva exemple care pot să confirme declanșarea unor crize periculoase pentru climatul unei democrații normale. Unii dacă au primit o palmă, rabdă, în timp ce alţii nu întorc obrazul cu supunere, pentru a mai primi încă o palmă. Nu iartă! Nicolae Steinhardt a scris în cartea JURNALUL FERICIRII: „Dragostea implică iertarea, blândeţea, dar nu orbirea şi nu prostia: identificându-se de cele mai multe ori cu marea răutate, slăbiciunea faţă de prostie e tot una cu a da mână liberă canaliilor”.
Dumitru Țimerman
