Sâmbătă, 15 ianuarie, s-au împlinit 172 de ani de la naşterea poetului național Mihai Eminescu. La toate manifestările culturale din ţară şi străinătate ,,Ziua culturii române” a fost asociată cu ziua de naştere a poetului. Măreția creației sale poetice este încununată de performanțele obținute în domeniul jurnalisticii și ale prozei. Toate lucrările sale, de altfel, poartă amprenta unei gândiri pragmatice, pline de realism, dar și de o sensibilitate sentimentală nepământeană.
Indiscutabil! Eminescu este sinteza genială a iubirii și spiritualității românești. Eminescu ne-a deschis, prin intermediul cuvintelor alese, poarta către paradisul lumii poetice. Eminescu este „Luceafărul nemuritor”, care și-a ancorat definitiv razele creației în sufletul neamului românesc. Complexitatea creației sale poetice și activitatea sa jurnalistică nu pot fi disociate și nici tratate în mod unilateral. Aceste două coordonate esențiale ale personalității marelui gânditor și poet Mihai Eminescu reprezintă „coloana infinitului”, literară și jurnalistică, a poporului român.
Eminescu trăieşte în fiinţa noastră! Strălucirea creației sale va lumina de-a pururi sufletul și inteligența poporului român. De aceea, cred că ziua de 15 ianuarie ar trebui să fie considerată o sărbătoare a ființei sale vii, care continuă să trăiască și în prezent datorită complexității creației sale literare. În poeziile sale regăsim „scânteia” divină nepieritoare, ca un „organism” diafan, care continuă să „pâlpâie” precum o inimă asemănătoare unui „diamant” șlefuit cu mare migală. Există printre noi români care percep la cote înalte dimensiunea spirituală a poetului și ziaristului Mihai Eminescu, materializată în cuvinte pline de-nțelesuri, metafore, comparații și personificări. Cu ajutorul acestor mijloace stilistice, poetul și-a „creat” magistral adevăratul său portret desprins din Inefabil.
Niciodată, dar niciodată, „cârcotașii” n-ar trebui să emită judecăți de valoare false despre poetul nostru național Mihai Eminescu! Iresponsabilitățile speculante ale acestor „critici” au fost și sunt contracarate în continuare de Eminescu prin intermediul celebrelor cuvinte: „Unde vei găsi cuvântul, ce exprimă adevărul?”. Consider că un critic, oricare ar fi el, trebuie să dispună de o cultură complexă, dar în același timp trebuie să aibă capacitatea psihologică de a se conecta la fascinanta lume a creației poetice, care poartă numele de Mihai Eminescu. Unii vor să intre „cu bocancii plini de noroi” în sanctuarul creației eminesciene. De dincolo din lumea nevăzută, poetul Mihai Eminescu parcă le transmite și acum, acestor „temerari” neavizați, următoarele cuvinte: ,,Eu sunt un geniu...”.
Eminescu trăieşte în fiinţa noastră naţională! Românii adevărați din zilele noastre l-au sărbătorit aşa cum se cuvine în adâncul sufletului lor luminat de creaţiile sale nemuritoare. Indiferent de vârstă, mulți români renasc spiritual în momentul în care își „scaldă” sufletul în „apa vie” misterioasă, plină de miracole, a poeziei eminesciene. Să nu uităm de poeții și jurnaliștii din zilele noastre, care luptă pentru „reabilitarea” imaginii publice a poetului Mihai Eminescu. Se spune că poetul nostru „nepereche” a fost ,,asasinat” într-un chip subtil de mârșav, dar mai cu seamă i-au fost înscenate și „croșetate” tot felul de caracterizări incredibile cu scopul de a-i crea o imagine falsă în „ochii lumii”. Mihai Eminescu a fost unul dintre cei mai incisivi ziariști români, care a știut să scoată în evidență adevăruri pe care alți „jurnaliști aserviți” n-au avut curajul să le scrie pe vremea când era redactor şef la ziarul TIMPUL din București. Se spune că a fost „atenționat” de nenumărate ori... să nu mai scrie „articole incomode” la adresa politicienilor sau „profitorilor”.
Căldura sa sufletească rezidă din fiecare poezie, scrisă cu slove de aur poetic, care trăieşte întipărită adânc în conștiința indestructibilă a poporului român. Una dintre cele mai reprezentative poezii lăsate posterităţii, plină de mesaje nebănuite, este ,,La steaua”, prin intermediul căreia găsim multe răspunsuri la afirmaţiile nedrepte aduse poetului nostru naţional Mihai Eminescu: ,,La steaua care-a răsărit/E-o cale-atât de lungă,/Că mii de ani i-au trebuit/Luminii să ne-ajungă./Poate de mult s-a stins în drum/În depărtări albastre, / Iar raza ei abia acum / Luci vederii noastre,/Icoana stelei ce-a murit/Încet pe cer se suie:/Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem, şi nu e./Tot astfel când al nostru dor/Pieri în noapte-adâncă,/Lumina stinsului amor/Ne urmăreşte încă.”
Dumitru Țimerman
