A FI OM DE OMENIE ... un mare Har și realitate moral – umană. Un ”DAT” de la Dumnezeu care trebuie păstrat, muncit și înmulțit ... dăruit.
Dar ce înseamnă a fi OM! ”Pentru a pătrunde în inima misterului omului, este nevoie de o stare de spirit potrivită – de admirare sau veneraţie (Kant) ori de surpriză (G. de Maupassant) – pentru a abandona propriile certitudini şi a începe să cauţi noi soluţii; fiind o invitaţie de a parcurge întrebările sufletului uman, de a te mira înaintea vieţii, a cerceta (străbate) căile istoriei …” ne explica la unul dintre cursuri Părintele Profesor Mihai Tegzeș, un cercetător admirabil al lumii Teologiei Morale.
Dar „Ce trebuie să fac” îl întrebă tînărul bogat pe Învățătorul Isus? Cum trebuie să acţionez? ... întrebăm și noi ... oameni ai acestor timpuri, aflați în plină eră a vitezelor tehno-existențiale.
De ce ne închidem în granițele propriilor neputințe și nu mai avem timp de Dumnezeu ... de noi și aproapele?
”Nu cumva aceste întrebări fac apel la libertatea umană care trebuie gestionată, la persoana care se construieşte prin alegeri şi fapte (bune ori rele), la proiectul de viaţă pe care fiecare îl are în minte… Întrebarea – vizavi de cum trebuie să faci un lucru – este semn de speranţă. Nimic nu este prevăzut (prestabilit) şi există speranţa într-un mâine pe care intenţionezi să-l construieşti prin alegerile pe care le faci astăzi. Nu din întâmplare tânărul bogat din Evanghelie se adresează lui Isus, conştient că există o legătură între deciziile sale şi viaţa veşnică, între prezentul „azi” şi „veşnicia” lui Dumnezeu. În mod paradoxal, prin acţiuni istorice care au loc într-o perioadă a vieţii, persoana se construieşte pe sine şi propriul destin.”
Eu ca om mă construiesc zi de zi - oră de oră - secundă cu secundă, pentru a deveni din ce în ce mai UMAN, mai OM ... și nu vreau să am acea falsă siguranță, că acel DAR oferit de Dumnezeu, la propria-mi Facere, îmi va și oferi împlinirea umană și ontologică fără propria mea contribuție ... fără propria muncă.
De ce avem nevoie de o viață morală? ”Nu avem un răspuns precis. Schizofrenia care tinde să caracterizeze timpul prezent cunoaşte doi poli opuşi: pe de o parte, un moralism reîntors, cerinţa de norme sigure pentru a îndigui aşa-zisa „derivă” a unei lumi fără etică; pe de altă parte, o exigenţă de libertate absolută a individului care dictează legile sale proprii, necontrolabile, inspirate de dorinţele proprii. La fel ca-n toate epocile, şi a noastră are întrebările şi dubiile ei.”
Am nevoie de frică pentru a face BINELE și pentru a fi BUN? Cât timp ne mai putem ascunde în spatele propriilor palme ”înroșite de sângele păcatelor”, arătându-ne părțile albe ale mâinilor, într-o fariseică auto - îndreptățire?
Îmi cercetez mâinile formate de-a lungul timpurilor, prin ”embrionata-mi viață” dăruită de Creator. Aceste mâini mi - au fost alcătuite, formate și perfecționate de Dumnezeu și de cei care au avut câteun rol în pântecele istoriei mele ... prin clipele trăite până acum, pentru ca eu să redevin acel ”Dat” minunat pe care îl vrea EL ... DUMNEZEU.
Dar ce sunt punctele acestea roșii – gălbui cadaverice care-mi pigmentează pielea? „Adevăr, adevăr îţi spun, dacă cineva nu se naşte din nou, nu poate să vadă împărăţia lui Dumnezeu”... i-a spus Isus fariseului Nicodim, un conducător al iudeilor. ”Nicodim i-a zis: Cum poate să se nască un om când este bătrân? Oare poate să intre din nou în sânul mamei sale şi să se nască?” (Ioan 3. 3-4)
Oare până la ce vârstă mai poate omul să-și schimbe mersul de pe calea plângerii spre noua CALE A VIEȚII? Există o rețetă de succes în acest sens? Cine mă poate scăpa de povara propriilor neputințe și păcate ... Isuse al meu ce să fac pentru a fi fericit?
”Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. 6 Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut din Duh, duh este.” (Ioan 3.5-6)
Cad în genunchi în fața LUI ... și vreau să-L chem în ajutor, dar cuvintele se încăpățânează să nu iasă din carcasa inimii mele ... DOAMNE ISUSE, ai milă de mine păcătosul!
Afară se crapă de ziuă.
Valeriu Ioan
