Preludiu la o operă în redescoperire
Trăind în Grecia Antică, între anii 427 î.Hr. - cca. 347 î.Hr., Platon era discipol al lui Socrate și învățăcel al lui ... în vreme ce Aristotel a fost frământat din tinerețe de provocările filozofice ale acelor timpuri, lumea ideilor sale dezvoltându-se cu precădere în jurul triadei Adevăr - Frumos – Bine.
Platon va dezbate în opera Banchetul sau Despre Amor (dialog etic) o tematică destul de sensibilă a societății din acea vreme, relațiile de iubire inter-umană, sub forma unui banchet ideologic între prieteni, ce se desfășoară acasă la Agaton, unde este invitat și Socrate, aici având loc o dezbatere aprinsă privind rolul și însemnătatea Zeului Eros în cultul poligamic al acelor vremuri.
Când filosofii ”se duelează” prin idei Sosind acasă la Agaton, Socrate este invitat la masă, pentru ca după servirea mâncării, după celebrarea libațiilor (rugăciuni în cinstea zeilor) și cântărilor în cinstea Zeului. Toate sunt săvârșite după datină, petrecăreții se pun pe băut, într-o dezbatere de preamărire a Zeului Eros, urmând ca Fedru, Pausania, Eriximah, Aristofan și Agaton să aducă laude lui Eros: prin asemănarea ”Amorului” cu o mare și minunată divinitate, nu numai la oameni, dar și între zei; el sălășluiește în tot ce ființează ... fiind ”știința lucrurilor amoroase raportată la armonie și ritm” (Banchetul, Platon, pag. 13).
Un punct controversat din discuție, îl reprezintă ... o variantă denaturat - păgână a creării omului, prezentată de Aristofan, care afirmă existența a trei genuri de oameni care au existat la început: bărbatul, femeia și al treilea sex ... care avea câte ceva comun cu fiecare din celelalte două, iar Eros urăște bătrânețea și nu se apropie de ea nici de departe, pentru Agaton ... el fiind un zeu exclusiv al tinerilor și celor frumoși, urâțenia, boala și sărăcia neintrând în grațiile lui.
Toate aceste idei formează o doctrină lacunară din punct de vedere filosofic și teologic, filosofia ateniană ajungând în acest moment la un moment nerezolvat.
ATENȚIE! VORBEȘTE SOCRATE La aceste denaturări de la adevăr, marele filosof nu putea rămâne impasibil.
Astfel, în partea a II-a, printr-o maieutică impecabilă Socrate îl determină pe Agaton să și recunoască erorile filosofiei, conducându-l la descoperirea adevărului prin întrebările: care-i natura lui Eros? ... Eros există pentru ceva sau pentru nimic? ... Eros dorește lucrul de care-i îndrăgostit sau nu? ... în loc de „e firesc“ nu-i mai potrivit să se spună că „e necesar“ să se dorească lucrul de care se duce lipsă și să nu dorească ce nu trebuie? ... dacă cineva este mare, ar mai pofti el oare să fie mare? ... când e tare, ar mai vrea să fie tare? ...
Se ajunge în cele din urmă la concluzia că afirmația lui Agaton că ”zeii au pus rânduială în lucruri din dragostea celor frumoase, căci nu există un Eros al celor urâte!” (Banchetul, Platon, pag. 26) să se dovedească a fi falsă, datorită faptului că Eros duce lipsă de frumusețe și de cele bune. În concluzie, Eros nu este un zeu, Socrate povestind în continuare revelația filosofică pe care a avut-o în trecut în discuții cu Diotima din Mantinea, ”înțeleaptă și-n treburile amorului și-n multe alte direcții.” (Banchetul, Platon, pag. 27) De la această femeie misterioasă, Socrate a învățat că: există un punct mijlociu între înțelepciune și prostie; a judeca cele drepte chiar fără să poți arăta rațiunea lucrului nu se cheamă a ști ... așa cum nu-i nici neștiintă ci numai o dreaptă părere, ceva care stă între știință și neștiință.
Eros este un demon care are rol de comunicare între zei și oameni.
Socrate îmbrățișează și exprimă o idee revoluționară pentru mediul banchetului la care se află și spune că: ”mergerea împreună a bărbatului cu femeia nu-i decât creație; și lucrul este de ordin divin ... căci, deși se petrece într-o ființă muritoare, el conține nemurirea, adică zămislirea și nașterea. Așa ceva nu are loc în ceea ce-i nearmonizat, și urâtul nu se armonizează deloc cu divinul; frumosul însă e în perfectă armonie” (Banchetul, Platon, pag. 32).
Socrate a învățat de la Diotima că creatorii în spirit sunt oamenii care creează mai bucuros în suflete decât în corpuri opere spirituale. Un astfel de om: ”va fi constrâns să contemple frumosul ce se găsește în ocupațiile zilnice și în legi; să vadă și aici că frumosul întreg este înrudit cu sine însuși... așa că își va da atunci seama ce puțin lucru este celălalt frumos, care priveste corpul!” (Banchetul, Platon, pag. 35).
III. ÎN LOC DE CONCLUZII Acel ”Om frumos” spiritualizat, demn și plin de laudă, reprezentat de Socrate reprezintă însăși morala, traseul și ținta oricărui trăitor de pe pământ.
Sosirea lui Alcibiade din partea a III-a a cărții, confirmă autoritatea, tăria și frumusețea morală al FILOSOFULUI. Alcibiade se vede nevoit să-și mărturisească furiile și slăbiciunile cărnii pornite împotriva lui Socrate, se vede obligat în conștiință în a-i lăuda virtuțile și în a da mărturie de curățenia trupească și sufletească a acestuia.
Socrate a reușit prin simplitatea și coerența ideilor prezentate să - și determine prietenii ”de pahar” să-și recunoască șubrezenia umană și inutilitatea zeilor creați după chipul și asemănarea oamenilor, totul terminându-se cu mahmureala din dimineața de după noaptea beției filosofice, din lumea ideilor lui Platon.
Valeriu Ioan
