Ministrul Finanţelor a declarat la un moment dat: ”Cred că suntem toţi de acord că ar trebui să avem o analiză pe impozitarea muncii, pentru că mi se pare, şi nu numai mie, toţi ne spun că impozitarea muncii este foarte ridicată. De ce trebuie să ne menţinem în acest mecanism în care avem o impozitare a muncii ridicată?” Relaxarea fiscală se lasă îndelung așteptată în mediul de afaceri. Nimeni nu găsește o strategie economică în urma căreia să trăiască bine și omul de afaceri și statul? Nu o dată am auzit expresia vehiculată de unii oameni de afaceri: „... Dăm la stat ce este de dat, dar aleșii ce fac pentru noi?”. Chiar așa, ce ar trebui să facă decidenții pentru încurajarea mediului de afaceri românesc? Ce face statul pentru ca o parte măcar din economia subterană să intre relaxată și de bună voie în zona legalității? De ce avem evaziune fiscală? Iată întrebări, la care omul de afaceri răspunde în mod sincer: „Datorită presiunii fiscale, omul de afaceri caută subterfugii pentru a supraviețui în continuare, mai ales că în vremurile acestea de criză consumul este scăzut, iar blocajele financiare sunt la modă! Numai noi știm, câte într-o lună, cum adunăm banii: pentru rata la bancă, de salarii, de impozite la stat, consumabile și alte cheltuieli. De multe ori, nu suntem ajutați să încasăm banii de la rău platnici și nici nu suntem protejați suficient de bine împotriva prețurilor de damping!”.
Unul dintre marii analiști economici ai României a afirmat la un moment dat că produsele românești sunt foarte slab prezentate la diverse târguri internaționale în comparație cu cele din alte țări. Iată una din coordonatele esențiale ale desprinderii economice a României din lentoarea unui cadru juridic fiscal greoi și stufos. Expansiunea capitalurilor străine în țara noastră este evidentă, iar distrugerea sistematică a industriei românești a creat premisele dezvoltării multinaționalelor. Dacă în ultimii 30 de ani nimeni n-a luat atitudine împotriva demolării fostelor întreprinderi (culmea, atunci nimeni n-a ieșit la miting), construite din bani împrumutați tot de la FMI, astăzi unele partide politice vorbesc de reindustrializarea țării. Realizarea acestui deziderat ar duce la o altă componentă importantă a desprinderii economicului de forțele politice preocupate cu luptele interpartinice.
Reindustrializarea treptată a țării ar fi nevoie să devină obiectivul principal al legislativului, care ar trebui să gândească împreună cu oamenii de afaceri români un cadru legal atractiv și stimulativ pentru investitorii autohtoni. Toţi avem nevoie de bani mai mulţi, şi statul şi mediul privat, dar trebuie găsite noi şi noi alternative eficiente pentru intensificarea dezvoltării economice a României. Trebui să ajungem la performanţa de a avea excendent şi nu deficit bugetar. Împrumuturile externe sunt soluţii temporare. Intensificarea dialogului cu reprezentanții cei mai puternici ai mediului de afaceri din România ar putea crea strategii economice reale menite să ducă la o creștere economică accentuată. Unii politicieni vorbesc în mod demagogic despre reindustrializarea țării, dar de fapt ea a fost demarată deja de cei mai curajoși investitori români. Mulți dintre ei au reușit să acceseze fonduri europene cu o cofinanțare proprie și-au investit în industria alimentară și agricultură. Ce-i drept, acești producători români se confruntă cu marea problemă a valorificării produselor. Costurile de producție sunt mai mari la noi, în comparație cu cele ale unor producători existenți pe piața europeană. Pentru o evoluție pozitivă în ceea ce privește valorificarea produselor obținute în România, unii politicieni se gândesc să acorde niște facilități producătorilor români pentru combustibil și imputuri. În acest fel, produsele românești ar putea fi prezente mai bine la marile târguri internaționale, cu oferte de preț atractive în vederea încheierii unor contracte externe, care ar duce la creșterea exportului. Înființarea unei burse a produselor agricole, care să fie conectată la cererea și oferta existentă pe piața europeană și cea internațională ar oferi posibilitatea producătorilor români să-și orienteze producția agricolă în funcție de cererea de consum.
O altă coordonată semnificativă a desprinderii economice a României de stufoasele lupte politice ar fi aceea a organizării unor întâlniri periodice între oamenii de afaceri români și reprezentanții supermarketurilor din țară și din străinătate. În acest fel, s-ar putea intensifica producția românească în funcție de consumul existent pe piață. Redeschiderea unor colaborări economice cu țările din est și din Asia, cum de altfel procedează și alte țări, ar putea duce la accelerarea reindustrializării românești. Oamenii de afaceri români de succes sunt de părere că și parteneriatele public-private ar putea contribui la o creștere economică semnificativă.
Regândirea sistemului economiei de piață din România printr-o legislație adecvată, ancorată în realitățile pe care le trăiesc oamenii de afaceri, ar putea stimula reîntoarcerea acasă a mii și mii de români în momentul în care salariile ar fi egale sau puțin mai mari decât cele pe care le obțin prin muncă în străinătate. O parte din analiștii economici români sunt de părere că ținta principală a mediului de afaceri indigen ar fi aceea de a ajunge ca economicul să determine politicul în vederea elaborării unui sistem fiscal puternic, constant și eficient. Acesta ar putea aduce profituri substanțiale oamenilor de afaceri și implicit României în urma confruntărilor concurențiale specifice pieței libere.
Dumitru Ţimerman
