Am descoperit între cugetările predicatorului A. W. Toezer un text care îmi pare acum, la vremuri și vreme, extrem de potrivit: „Unul din necazurile noastre de astăzi – cel mai probabil textul este de prin 1924, n.m – este că știm prea multe lucruri. Tot cursul actual merge spre acumularea de o multitudine de fapte nelegate între ele, fără o filosofie unificatoare care să le dea un înțeles, un sens. Micile reviste informative creștine tind să încurajeze tipul de studiu „de a sări de la o idee la alta”. Acesta produce o superficialitate informată mai rea în multe feluri decât neștiința în sine” (James L. Snyder, Viața lui A. W. Tozer. În urmărirea lui Dumnezeu. Biografie, Perla Suferinție, 2022, p. 65).
Dinaintea creștinului nu există alternativa manipulării propagandistice decât dacă pierde din vedere și din viață, aș îndrăzni, Evanghelia Domnului Iisus Hristos. Devine dureros să vezi cum caută argumente istorice în ură. Cum caută să argumenteze indolența și insensibilitatea la nevoia aproapelui prin argumente istorice propuse de alții, pe care nici nu le înțelege și nici nu le gândește în vreun fel.
E vremea mediocrilor cu gură mare de ceva vreme Dar Părinții Bisericii ne învață că discernerea va fi unul din marile daruri ale sfârșitului. Chiar dacă Sfârșitul nu-i aici, merită încercat să ne activăm discernământul drept armă de apărare la impostură și răutate. Nu suntem chemați nicicum să judecăm evoluția politică a unei situații geopolitice. Suntem chemați să plinim Evanghelia, clară și eficace în a ne oferi soluția practică în situațiile de criză în care ne zbatem.
Orice incitare la nesimțire și ură este semn al agoniei morale în care ne zbatem de ani buni Îndemnul de a vedea dramele de lângă noi și să nu empatizăm cu grava situație a ucrainienilor îmi par puerile și lipsite de etică. Domnul Însuși ne spune că-i avem pururea pe săraci alături de noi și că un sărac nu poate fi opreliște să ajutăm alt sărac. Penibilul începe atunci când afli că grijuliul de acum este un durător în cot de mult timp la adresa celui în nevoi și că nu face alta decât să încropească un capital de imagine.
Penibilul cheamă penalul Nu în forma lui legală, dată de stat, ci în forma lui morală, dată ca amendă de Hristos. Nu vom apuca să penalizăm toți penibilii dar cred că amendăm poziția lor cel mai bine ajutând. Dăruind din plin ceea ce avem. Suntem prea săraci ca să nu înțelegem sărăcia lor. Să nu ne amintim de propria evadare din abisul comunist.
Ce ne face să fim acum atât de pătrățoși sufletește? Binele prefăcut în care locuim de 30 de ani? Curtoazia unei false informări, în care libertățile se îneacă în zoaia libertinajelor ieftine și superficialitatea politicianistă a politicului ne-au creat senzația că ne-am civilizat, că valorile morale la care aderăm sunt vii, ne dăruiesc viață.
Căutarea nu am făcut-o mereu pe Cale ca să aflăm Adevărul și Acesta să ni se facă Libertatea dinlăuntru, fără de care dinafară nu există nimic, numai fronturi deschise în războaie. Dacă avem de unde începe restaurarea clipei?
O singură posibilitate, alternativă celorlalte vânturate ieftin prin viețile noastre: Hristos! Poate părea stânjenitor celor care cred prea mult în tehnicizarea mântuirii, în civilizarea doar prin mecanisme de gândire, în raționarea până la absurd asupra unei realității ea însăși absurde. E vremea recondiționării gândirii noastre în Evanghelie. Vremea în care discernem adevărul de minciună. E timpul să acceptăm că nevoința către nevoință cere schimbare a vieții, Naștere de Sus. Nu doar admitere administrativă în norma lucrării ci Lucrare în Duhul Sfânt al propriilor noastre vieți. Și cum aproapele este viața noastră trebuie să începem să refuzăm superficialitatea informată. Să construim acel mod de a gândi viața în adâncul ei de realism inalienabil. Unde strâmbătatea poate omorî și schilodi sufletește. Să cerem să vedem. Și văzând să creștem iubirea.
Părintele Constantin NECULA
