Ce poate fi un editorial dacă nu o privire peste umăr, o concluzie a unui factor de decizie din industria presei (editorialist) asupra unor evenimente care au o implicare mai mică sau mai mare în viața audienței sale. Bineînțeles, auditoriul, receptorul ca să zic așa, poate fi de acord sau nu cu părerea editorialistului. Poate completa sau combate opinia acestuia după propria sa judecată.
Tema pe care am ales-o poate fi bagatelizată de către unii și supraevaluată de către alții. Cert este că se referă mai puțin la prezent. Mai corect spus scoate în evidență acțiuni ale prezentului și ale trecutului recent (ultimii 200 de ani) care pot dăuna vieții până chiar la dispariția ei în viitorul relativ apropiat (tot vreo 200 de ani).
Am trecut în timp prin foarte multe crize economice, prin crize sociale, prin crize de sănătate (pandemii: malarie, holeră... covid), prin revoluții și războaie, prin cutremure și erupții vulcanice... Toate acestea au împuținat vremelnic populația planetei (circa 7,8 miliarde de pământeni), dar nu a schimbat trendul crescător. Să fim serioși! Mai este loc pe planetă pentru de încă 10 ori pe atâția. Problema este ce facem cu tehnologia. Această mană dispusă să ne ofere ambele capete ale înțelesului său (belșug pe de o parte și boală pe de alta).
Dacă toate păsurile (năpastele) enumerate mai sus nu duc la stârpirea vieții pe planetă, dezvoltarea nesupravegheată a tehnologiei poate duce la efecte nocive implacabile precum amenințarea nucleară sau criza climatică. Dacă amenințarea nucleară este parcă mai palpabilă, mai activă sau, mai bine spus, mai ușor de înțeles, este și mai ușor de supravegheat și de combătut. Amenințarea climatică are ceva din „se poate și așa” sau „facem mâine”, metehne caracteristice omului în general și nu numai românului, cum ne fac alții să credem.
Aceste metehne, împrospătate zi de zi, ne vor face să pierim într-o altă zi. Cu toții. Așa ca o flacără a cărei intensitate se stinge încet și apoi brusc dispare.
Recent (4 aprilie a.c.) la Geneva s-a dat publicității raportul Grupului Interguvernamental de Schimbări Climatice (GISC, IPCC în engleză) în care concluzia este: dovezile sunt clare, timpul pentru acțiune este acum! Se consideră că dacă acționăm astăzi, până în 2025 vom reduce creșterile de emisii medii anuale globale de gaze cu efect de seră până la un nivel maxim acceptabil, iar în următorii 5 ani vom reuși să înjumătățim acest nivel maxim.
Raportul în integralitatea sa conține 3675 de pagini dar există, pentru inocenți ca mine, și un sumar tehnic de 96 de pagini și un comunicat de presă succint de doar 37 de pagini. Am selectat pentru dumneavoastră un sumar al sumarului, încercând să elimin termenii prea tehnici și îl redau pentru cei interesați doar în varianta electronică a ziarului, adică în varianta cu spațiu mai generos pentru acest editorial.
Concluzia pe care am tras-o frunzărind acest raport este cea din titlu. Poate trebuie să plătim acum un preț (nu neapărat unul financiar; de exemplu renunțarea la confortul deșănțat) pentru a crea celor ce ne urmează posibilitatea de a accesa acea parte a tehnologiei (mana belșugului) care duce spre bine. Spre pozitiv.
Pentru cei care doresc să știe mai multe despre GISC îi informez că Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice este organismul ONU pentru evaluarea științei legate de schimbările climatice. A fost înființat de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (PNUM, UNEP în engleză) și Organizația Meteorologică Mondială (OMM) în 1988 pentru a oferi liderilor politici evaluări științifice periodice cu privire la schimbările climatice, implicațiile și riscurile acesteia, precum și pentru a prezenta strategii de adaptare și atenuare. În același an, Adunarea Generală a ONU a aprobat acțiunea OMM și PNUM de a stabili în comun GISC. Grupul are 195 de state membre printre care și România.
Gruiţă Ienăşoiu
