Se fac și lucruri bune pentru oameni! Asta este cel mai important!

Se fac și lucruri bune pentru oameni! Asta este cel mai important!

Sigur că după doi ani de pandemie, scumpiri și o serie de probleme, am tinde să spunem că nu se fac lucruri bune în țară, dar iată că am găsit o Hotărâre de Guvern adoptată luni, 11 aprilie, care mi se pare laudativă. La inițiativa ministrului PSD al Sănătății Alexandru Rafila și prin Hotărârea de Guvern pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cei 2000 de specialiști care au fost angajați în perioada stării de alertă declarată în contextul pandemiei COVID-19 în direcțiile de sănătate publică și în serviciile de ambulanță vor putea fi menținuți în sistemul de sănătate. Prin Hotărârea aprobată luni de Guvern, a fost stabilit cadrul legal pentru organizarea examenelor în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată pentru personalul angajat pe perioada stării de alertă pe cele 2.000 de posturi aprobate pentru personalul contractual din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului Bucureşti și al serviciilor de ambulanță județene și Serviciului de Ambulanță Bucureşti – Ilfov.

De asemenea, documentul aduce o serie de modificări ale structurii organizatorice în vederea eficientizării activității și a creșterii capacității administrative a Ministerului Sănătății.
În cadrul ministerului se va înființa o structură de specialitate în vederea implementării reformelor și de monitorizare a stadiului de îndeplinire a țintelor și jaloanelor cu privire la Planul Național de Redresare și Reziliență, mecanism prin care România poate accesa fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență.

Desigur că vor fi unii care nu sunt de acord cu mine și vor zice că iar se umflă aparatul de stat cu bugetarii care nu au obiectul muncii. Eu zic așa : cei care au fost angajați au făcut niște sacrificii, s-au expus în perioada pandemiei, merită o șansă și de acum înainte căci în domeniul sănătății cei care au fost în prima linie au avut de “pătimit”, sunt ferm convins că vor avea “obiectul muncii” și de acum încolo și în plus nu cred că ar fi corect acum să fie lăsați la greu după ce au muncit pe brânci unu sau doi ani în condițiile care au fost, și-au pus viața lor și a familiilor în pericol. În plus, dacă ar fi trimiși în șomaj statul i-ar plăti fără să muncească și să fim realiști că în actuala perioadă și context economic ar fi destul de greu să găsească un loc de muncă decent.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble