Am descoperit titlul de mai sus într-o remarcabilă carte a lui Ferenc Visky, păstor al Alianței CE-Bethania de limbă maghiară, dar care a purtat pentru veșnicie rănile mărturiei lui Hristos Domnul în temnițele comuniste din România, spre Cerul Libertății în Împărăție.
Omul care se ascunde
În aceeași carte, care desigur o voi cita la sfârșit, am aflat o făptuire din misiunea lui Richard Wurmbrand și a soției sale, Sabina, la vremea celui De Al Doilea - și speram și ultimul - Război Mondial.
Povestea este spusă în temniță de Acher, colaborator al celui convertit la Hristos de pe ulița evreiască, cum el însuși mărturisește, și consemnată de sensibilul teolog maghiar:
„Spre sfârșitul războiului, armata sovietică a încercuit cu totul Budapesta. Capitala maghiară flămânzea. Vestea asediului a ajuns și la ei - cei pomeniți deja de noi- la București. Așa cum nu suportau mizeria în proximitatea lor, n-o puteau suporta pasivi nici pe aceea din Budapesta. În ciuda nemărginitei lor sărăcii, au început a strânge o colectare de îmbrăcăminte și alimente, au mobilizat comunitatea lor, foarte sensibilă de altfel, față de cauza celor aflați în suferință. Printr-o muncă istovitoare s-a adunat o cantitate cam de un vagon. Dar cum să ajungă toate acestea la Budapesta? Trenurile nu circulau, fiindcă erau ocupate aproape exclusiv cu asigurarea aprovizionării cu material strategic, iar țara, care lâncezea sub ocupație putea, eventual să se gândească la propriile lipsuri, problema ajutorării altora nici nu se punea. Iubirea era însă curajoasă și deosebit de inventivă.
Cei doi preoți – Archer și Richard- au cerut audiență la comandantul rus al Bucureștilor, iar acesta i-a primit. I-au spus ofițerului că și ei acționează din ordin, dar ordinele lor vin de Sus, de la Cel Atotputernic; l-au rugat pe general să țină seama de cererea lor, deoarece din toate acestea toată lumea are de câștigat, inclusiv generalul însuși ... care nu le-a putut rezista. Transportul păzit de soldații sovietici, a sosit la Budapesta înfometată, străpungând încercuirea. Îndrăzniți să faceți ceva pentru Domnul, și-a încheiat nenea Archer istorisirea” (Ferenc Visky, 70 de povestiri despre pușcărie și prieteni, Ed. Aqua Forte/Koinonia, 2004, pp. 88-89).
Emoționant nu-i așa?
Mai mult decât atât ... Hristos când inspiră o misiune, dăruiește și curajul împlinirii ei Să spargi blocada urii și foamei induse prin război, să eviți memoria răului făptuit de celălalt și să acționezi pentru că e nevoie de tine, iată câteva elemente care - l educă pe omul cel ascuns, îl aduce aproape de dimensiunea sa dumnezeiască, chip al Slavei, în ciuda păcatelor. Curajul vine de la Dumnezeu care nu se dă bătut.
Tot scriem, din februarie, că ideologia de luptă a rușilor e neschimbată. Așa o fi ... dar curajul ajutorării omului, uneori reținut de memoria gândirii colective drept dușman, s-o fi schimbat la noi, creștinii cu identitate? Mă întreb ... dar în parte știu răspunsul.
Entuziasmul ajutorării oamenilor la nevoi a trecut. De-acum rămâne lupta, veghea, răbdarea, dinții strânși a neputință ... Homo Abscondibus are nevoie să se vădească ca Om. Fie nouă după curajul ce-l cerem de la Hristos!
Părintele Constantin NECULA
