În ultima perioadă, în mediul online, că vorbim de business, sau de viața de zi cu zi, se discută din ce în ce mai mult despre puterea feminină și râvnita ei egalitate față de bărbat (cfr. ), în vreme ce întreaga lume se bazează pe dualități gen: masculin-feminin, bine-rău, mamă-tată, soț-soție, frate-soră, alb-negru, ying-yang. Ba chiar și corpul nostru a fost creat astfel încât să fie dual: două mâini, două picioare, doi ochi, două nări, două urechi. Putem aminti și de ritmul cardiac, care este unul binar, de cele două emisfere ale creierului, de creierul mare și cel mic ... și lista ar putea continua.
Luând toate acestea în calcul, considerați că o bătaie a inimii poate fi mai importantă decât cealaltă? Că mâna stângă e net superioară mâinii drepte ... sau cel mai probabil le veți considera pe ambele la fel de importante? Cum ar sta lucrurile și în privința dualității masculin-feminin? Oare femeile, ar trebui să fie egalele bărbaților... aceasta fiind menirea noastră pe acest pământ?Incursiuni în istoria femeii Pornind din Perioada Preistorică, descoperirile arheologice recente, au scos la iveală faptul că bărbații și femeile nu aveau roluri clar stabilite, conform definițiilor de caz din sociologia cuplului din zilele noastre, fiind nevoiți să conlucreze pentru a putea supraviețui și a-și duce mai departe specia, pe care fără modestie urmașii au numit-o impunător homo sapiens („Omul înțelept”).
”Multă vreme, preistoria a fost scrisă din punctul de vedere al bărbaților, iar atunci când erau menționate femeile, acestea erau prezentate ca niște creaturi neajutorate și speriate, protejate de vânători masculini prea puternici...” scrie Sophie de Beaune, profesor de preistorie la Universitatea Jean-Moulin-Lyon III din Franța, în prefața cărții „Lady Sapiens: the Woman in Prehistory”.
Femeia de acum 10.000-40.000 de ani participa la vânătoare! Ba mai mult, după excavarea a cinci situri funerare din Peru, s-a descoperit mormântul unei femei în vârstă de până-n 20 de ani, care avea alături o trusă de unelte pentru vânătoare. În timpurile care au urmat, femeii i se atribuie o imagine fragilă, sensibilă, mereu urmărită de nevoia de protecție a bărbatului.
Puține femei din Antichitate au reușit să aibă un rol social-politic proeminent Acestea au ajuns pe tron, fie prin preluarea puterii prin influență și constrângere, fie prin propriile puteri, putând-o exemplifica în acest caz pe Regina Cleopatra în Egipt, care a urcat la putere după moartea tatălui său. În secolul al X-lea, femeia putea fi întâlnită preponderent în două medii sociale: în înalta societate a palatelor sau în cruda realitatea a vieții de zi cu zi, cu visele neîmplinite, dar mai ales cu deziluziile stării, într-un moment în care autoritatea religioasă era reprezentată strict de bărbați, care interpretau rolul femeii ca fiind net inferior din punct de vedere fizic, mental și moral. Cu toate acestea, în societatea Evul Mediu virginitatea era considerată virtutea de aur, urmată apoi în scara virtuților de căsătorie.
(Desen realizat de artista plastică Sara Maria Potra, 13 ani, din clasa a 8-a B de la Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” din Satu Mare, laureată la multe concursuri de desen la nivel local, național și internațional)
În acest punct, ne putem întreba dacă ar fi corect ca masculinitatea și feminitatea să nu fie concepute ca fiind egale încă de la începuturile timpurilor, într-un spațiu în care ambii parteneri sunt responsabili pentru siguranța familiei lor, pentru a-și putea duce în mod înțelept umanitatea mai departe, pentru ca voi să puteți ajunge să citiți aceste rânduri. Eu sunt femeia care formează ÎNTREGUL alături de bărbatul ei, fiind deja prin natură pe aceeași treaptă cu el Eu sunt ”vocea” din ce în ce mai puternică în societatea contemporană. Mai trebuie oare să-mi depășesc neapărat, (conform curentului), sexul pereche? Nu ar trebui mai degrabă să - mi desăvârșesc propriul rol, în feminitatea-mi dedicată alături de partener? Nu cumva rolul primordial al meu, la fel ca și al bărbatului pe care-l iubesc, a fost și trebuie să rămână de-a lungul timpurilor supraviețuirea și perpetuarea speciei prin colaborare, nu prin comparație și competiție? Oare această egalitate pe care dorim să o dovedim azi, nu își are natura între masculin și feminin, acestea fiind egale încă de la crearea omului pe acest pământ? În realitatea vieții, din păcate încă nu socială, femininul și masculinul sunt deja pe aceeași treaptă, iar dovedirea egalității trebuie să aibă loc doar în conștiința societății, pentru că în realitatea adevărată bărbatul și femeia nu au nevoie de o dovadă a egalității, într-o societate contemporană care pare să dezbată atât de mult subiectul feminismului, încât ajunge ca în loc să unească cele două jumătăți, să le dezbine din ce în ce mai mult. Gianina Vancea
