Suntem în vremea vacanțelor ... pentru mulți scopul unui an întreg de așteptare și visare. Ceea ce nu este rău.
E nevoie și de o astfel de motivație ca să treci peste greutatea zilei ... uneori a fiecărei zile și a fiecărei clipe. Fără să vreau m-am gândit: dacă am dărui atâta timp și energie pentru Împărăția lui Dumnezeu cât dăm pentru concedii cum ar fi? În ce mod s-ar modela viețile noastre dacă atitudinea care le-ar cuprinde ar fi, simplu și la subiect, orientată spre Dumnezeu?
Nu sunt adeptul utopiilor sociale, de aceea nici nu caut să exagerez în prezentarea Evangheliei Domnului Iisus Hristos. Nu cred nici în fanatisme și nici în rigorisme ieftine ori spectacole regizate din dorința de a părea ceea ce nu suntem. Cred în schimb în puterea de restaurare pe care Dumnezeu ne-a pus-o la dispoziție prin Biserică, prin Tainele și rigoarea slujitoare, dar uneori mă întreb: cum să te odihnești o dată în an, dacă Duminică de Duminică tu strici ziua de odihnă a lui Dumnezeu, defăimând sacralitatea ei prin tot soiul de acțiuni care nu au în ele niciun miez de Evanghelie? Cum crezi că te poți odihni dacă tu nu-L mai odihnești pe Dumnezeu? Cât de minunat ne spune aceasta Părintele Arsenie Boca, în ”Cărarea Împărăției”:
„Ce ne cere Dumnezeu nouă? Ce-ar dori să cerem? Să fim Iisus, în care S-a îmbrăcat El, dându-ni-Se model și viață. Dumnezeu pune apăsul pe „a fi”, noi pe „a avea”. De aceea, noi, înaintea lui Dumnezeu, mereu suntem în trista situație de cerșetori, pe când, de fapt, trebuie să fim în situația de fii” (op.cit, Charisma, Deva, 2006, p.340).
Ce numim noi odihnă ține de acest soi de cerșetorie în care mâncarea, băutura, distracția ori cine știe ce alte preocupări „de concediu” nu fac decât să ne adâncească neodihna.
Poate că par exagerate cuvintele mele. Îmi asum ... dar văd oamenii cum, întorși din concedii, mai au nevoie de un concediu să-și revină ... și zic și eu, asemeni proverbului albanez: ”A vrut săracul să joace și a spart toba!”
Nu. Nu trebuie să ținem pasul cu cei din jur la concedii și nici la „locații de vis”, deseori lipsite de orice frumusețe și sufocate de moda unei clipe. Excesul prezentării vacanțelor de vis, ne-a făcut să uităm că o mare, foarte mare parte din obiceiurile noastre nu sunt decât copii de comportament; că voința noastră nu tresaltă în acord cu inima noastră ... și oboseala ne sufocă, iară și iar ... pentru că odihna vine din alt izvor, din alt Cer decât cel pe care-l străbatem până departe, prea departe ... de la Domnul Hristos care este ajutătorul celor osteniți. Liniștea celor învăluiți. Ridicarea celor căzuți.
Mi-e greu să cred că simpla aroma-terapie cu miresmele unui ”bine” cosmetizat ne vindecă de oboseală sufletul Rândurile acestea, sper să înțelegeți, nu sunt rânduri împotriva ideii de odihnă ori de concediu, ci gânduri pentru cei dezamăgiți că nu le trece oboseala nici după concedii în orizonturi fabuloase. Simplitatea traiului este nădejdea unei odihniri în decență și cumințenie. Modelul mântuirii este împlinirea sfințeniei, fără spectacular și zgomot, fără teribilisme și răutăți ieftine, fără să ni se pară că suntem în progres doar pentru că ni se spune ceea ce ne place să auzim.
Odihna vine și din înfruntarea greutăților și din purtarea cu nădejde a rănilor Crucii! Priviți în jur și veți vedea că lumina liniștii e pe chipul luptătorilor, nu a celor care fug mereu în edenuri inventate și nerealiste. E o taină odihnirea noastră. Se leagă asemeni întregii vieți – inclusiv întregii veșnicii - de Iisus Hristos. E Taina odihnirii lui Dumnezeu în noi.
Cu smerenie și drag. Părintele Constantin NECULA
