Chiar dacă prin dicționare cuvintele etic și legitim par a se completa reciproc în viața noastră de zi cu zi ne afundăm în prăpastia ce apare între ele, mai ales pe culoarele tribunalelor. Modul în care sunt concepute legile, nu numai în România, dau șansa celor în drept să folosească diverse inginerii avocățești și metafore justițiare astfel încât „cel rău” să aibă mai puțin de pătimit, iar libertatea „celui corect” să fie mai îngrădită. A devenit o limbă de lemn locuțiunea „libertatea unuia se termină acolo unde atinge libertatea altuia”.
Lumea afacerilor nu este lipsită de vină în această direcție. O mică parte a acesteia, a arealului oamenilor de afacere, este vinovata principală pentru care legile au portițe și justiția are buzunare. Legale, desigur. Să explic: legile sunt date de politicieni; în politică intră cine are bani (nu contează probitatea morală, nivelul de cultură sau cel de inteligență); bani au în principal afaceriștii. Ca să fii eligibil pe o listă electorală, nu contează orientarea politică, este necesar să faci cu ochiul. Ochiul lui Michiduță. Dacă nu te-a tras curentul suficient rămâi cu buza peste buză, dintr-o clipită prima ta grijă devine să recuperezi. După ce ai văzut ce ușor ai recuperat, grija ce a apărut de după orizont este să îți multiplici averea. Cu doi, cu trei... Apoi dacă tot ai apucat pe calea asta a treia grijă este să reușești să-ți însutești cheagul. Chestia asta, cât se poate de actuală, de mărire a salariilor mici din administrație este o perdea de fum. Nu există salarii mici în administrație!
Bine, dar poporul!? Aoleu, poporul! Se apropie noile alegeri. Trebuiesc pregătite pungi cu ceva și saci cu promisiuni.
Bine, dar legea!? Ce lege? Ei o fac. Să îndrăznească magistrații să crâcnească. Li se vor tăia toate facilitățile. De la dreptul de a se naște la dreptul de a muri în pace. Toate!
Una din cele mai uzitate căi de a ocoli adevărul, corectitudinea și moralitatea unei fărădelegi este dovada că s-a încălcat protocolul. Cum se face asta? Pe orice cale. Procedura. Oau, ce cuvânt mișto! Asta e: procedura. Trebuiesc atât de bine încurcate ițele încât încălcarea procedurii să fie imposibil de ocolit. Chiar și dacă nu ai făcut nimic tot ai încălcat procedura. Ceva de genul: s-a deschis ușa de la sala de judecată în timp ce martorul era pe hol. Gata! S-a încălcat procedura...
Astăzi de la dă-te mai încolo la dă-te-n iad nu este decât o încruntătură. Treci peste ea și ajungi prin săli judecătorești. Sau lasă... Ajungi la vorba „l-o pedepsi Dumnezeu!”. O altă vorbă spune că până la Dumnezeu te mănâncă popii. Vă las pe voi să judecați cât e de reală. Curios că după fiecare destăinuire a propriilor fărădelegi în fața unei sutane dispare încruntătura. Dispare și vina? Dar cel nedreptățit? Să-l lăsăm în plata Domnului! Adică în voia sorții.
Nu știu cât de legitimă sau morală este privirea mea peste umăr din această săptămână dar sunt convins că indiferent cât am discuta despre asta nu se va ajunge la aceași concluzie de către toți părtașii. Fiecare o va ține pe a lui. Fiecare va scoate în evidență legi imorale și moralitatea nelegitimă.
Opriți războiul!
