Am vorbit într-unul dintre editorialele precedente despre ”Efectul Dunning-Kruger”
Acest fenomen reprezintă ”o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. Acest comportament se datorează incapacității persoanelor respective de a-și recunoaște nivelul lor, tocmai din cauza lipsei lor de cunoștințe în domeniu” (cfr. https://ro.wikipedia.org/wiki/Efectul_Dunning-Kruger).
Studiul a fost realizat de psihologii sociali americani David Dunning și Justin Kruger, de la Universitatea Cornell, care sunt de părere că supraestimarea: ”nu provine dintr-o evaluare greșită a abilităților altora, ci din lipsa de înțelegere a propriilor noastre abilități. Îmbunătățindu-ne capacitatea de a judeca acuratețea informațiilor, ne putem evalua mai bine propriile cunoștințe și ne putem estima propriile abilități într-un mod mai fiabil”(cfr. https://www.descopera.ro/stiinta/20031716-efectul-dunning-kruger-ce-este-si-de-ce-il-intelegem-gresit). De asemenea, ”într-un anumit domeniu, cei incompetenți: vor tinde să-și supraestimeze propriul nivel de competență; nu vor recunoaște înalta competență a celor competenți în realitate; nu-și vor da seama de propria lor incompetență; vor recunoaște propria incompetență anterioară după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul respectiv” https://ro.wikipedia.org/wiki/Efectul_Dunning-Kruger).
Par cunoscute aceste efecte, nu-i așa? Sau mai bine zis, ne-am mai intersectat pe traiectoria propriei istorii cu astfel de fantome fenomenologice ... ce ziceți nu-i așa?
Nu vorbim despre oameni „incompetenți”, ci despre majoritatea oamenilor din orice domeniu, care pot cade în capcana propriei supra(so)licitări. Culmea este că putem cădea în capcană ca trăitori cu diferite tipuri de IQ-uri ... de la oameni normali, până la supradotați sau genii.
Putem excela în domenii ca și neurochirurgia sau fizica nucleară ... etc. și să cădem din neatenție pradă acestui efect, atunci când discutăm despre politică internă, fotbal, sau pescuit ... să le știm pe toate, crezând în mod fals că și ceilalți cunosc lucrurile la fel ca noi, impunându-le ca atare un astfel de comportament cu al nostru.
De la o extremă ... la alta ...
Dunning-Kruger s-au concentrat asupra subiecților americani, în vreme ce un studiu similar făcut asupra unor subiecți din Asia de Est, sugerează că asupra acestora acționează un efect contrar efectului Dunning-Kruger; indivizii tind să-și subestimeze nivelul și consideră acest lucru ca o motivație să ajungă în rând cu ceilalți (cfr. https://ro.wikipedia.org/wiki/Efectul_Dunning-Kruger#cite_note-9.)
În acest caz, acutizarea fenomenului poate duce la izolarea voluntară a individului / grupului social spre o zonă de fals confort, neparticiparea la viața socială, acutizarea spiritului de imitație, sau ermetizarea mini grupurilor familiale, toate aceste fenomene producând un conservatorism neadaptabil spre schimbare.
”Dar cine e ăsta/asta că vine să ne dea lecții?” ”Ce mă interesează pe mine acest aspect ... treaba fiecăruia ce face.” ”De ce să mă leg la cap, dacă nu mă doare.” ”Toți politicienii sunt hoți și corupți ... de ce să-i mai votez când sunt o apă și-un pământ?”
Am auzit de multe ori astfel de folclorisme, nu-i așa? De multe ori, eu personal m-am închis într-o astfel de carapace ideologică și mă regăsesc în multe din aceste cutume de gândire.
M-am tot întrebat în perioada de elaborare a acestui material, cum mi-aș putea încheia într-un mod cât mai potrivit tematicile dezbătute în material, ... ideea de rezolvare venind dintr-o postare de pe ”nenea Facebook”, pe care am parcurs-o și admirat, (iată că rețelele de socializare ne pot prezenta și teme de valoare), postare care aparține unuia dintre cei mai direcți și valoroși teologi romano-catolici din România ... și pe care am simțit nevoia ca să v-o prezint:
”Pe vremea comunismului, un cetăţean obosit se sprijină de un zid. În urma lui se aşează un altul, apoi un altul, până se creează o coadă. După un timp, un alt cetăţean îl întreabă pe ultimul din rând: ce se dă aici? Acesta îi răspunde: Nu ştiu, dar dacă tot am prins loc, stau până ajung în faţă.
Unu aude că vecinu’ crede în existența unor conspirații venite din partea unui foarte clar indefinit guru, se convertește și el la acea cauză, pentru ca, spune el, “ăștia vor să ne transforme în crocodili”, că a văzut el pe soacra vecinului care a pățit-o. Dacă-i spui că nu-i nimic adevărat te repezește și se răstește la tine spunându-ți că ce, el e liber să creadă în ce crede vecinu’, că el e liber să judece cu capu vecinului, și nu-l poți obliga să gândească cu căpșorul propriu.
Doi văd că lady Maimuțica și-a cumpărat o rochie făcută din ceafă de porc. Dau și ei comanda repede, pentru că zic, de ce sa nu fim noi liberi, adică în rând cu lumea, și să ne îmbrăcăm ca lădița amintită mai sus. De ce să riscăm să fim liberi pe pielea noastră și nu a altuia! Tot mai bine-i să nu-ți uzezi materia ta cenușie, dacă tot o ai pe a vecinului!
Trei bărbați aud că alți trei bărbați cu nume și prenume, dar fără CNP, aseară au devenit femei, numai cu o injecție în călcâi. De ce să nu fie ei liberi sa devină femei? Că doar nu mai suntem în Evul Mediu când comanda primarul și popa, și-ti spuneau cine ești tu ca ființă biologica. Gata, au apus vremurile alea. Dacă eu vreau sa fiu bondar dimineața, pisică la 10, coada șoricelului la 12, iar toată după-amiaza bidon, cine mă poate opri să fiu ce simt eu în orice moment al zilei? Sunt liber să nu fiu liber dacă vreau eu, pentru că așa vreau mușchii mei verzi din pădure.
Sunt liber să cred că neamul meu omenesc se trage dintr-o bufniță. Ce!, Darwin cum de a fost liber să spună că ne tragem din maimuțele! Iaca, și eu sunt liber să nu fiu liber ce sunt!
Și dacă ne tragem dintr-un mare zâmbet cu toții! Iar noi nu știm!”
To be continued?
Valeriu IOAN
