O excelentă analistă și diagnosticiană a lumii de astăzi, Noreena Hertz, om de televiziune, profesor universitar și influencer în sensul cel mai corect al termenului, lasă moștenire generațiilor viitoare, o privire asupra lumii de astăzi, în lucrarea ”Secolul Singurății. O pledoarie pentru relațiile interumane”, (traducere din limba engleză Simona-Maria Onciu, Editura Humanitas, 2021, 411 pag.).
Găsim aici o lume hiperconectată și totuși izolată, cumplit de izolată, un soi de incubator de insularitate în ciuda îmbolnăvirii lumii de „interese de grup”, prin teribila nestatornicie a piețelor economice ori ierarhiilor de valori.
Autoarea vorbește cu predicatul logic la vedere ... fără scrupulele fricii de adevăr dinaintea unei „epidemii de singurătate” în care ne prefacem că nu ne zbatem, iar citind parte din carte - vă rog ca să nu grăbiți în lecturarea ei - evitați spasmul apocaliptic pe care-l produce lipsa așezării pe lecturi serioase - mi-am amintit de spusa unui Avvă de Pateric Egiptean care spune că sfârșitul vine atunci când între colibele pustnicilor nu mai există cărare de căutare reciprocă, ori între vecini se strică liniștea cărării ce merge spre fântâna comună. Suntem dinaintea unui astfel de peisaj selenar sufletește În timp ce căutăm apă în cosmos, colmatăm izvoarele pentru cei care nu au cu ce plăti apa. Dar este vizibil, că nu din criza economică se naște criza de fericire statornică a vremii de acum, ci din nedorita adâncire într-o morală fără normă, fără nici o urmare asupra celui care fură, jignește, ucide, ia în robie ... și nu e vorba doar de o pandemie sau de-un război ... e ura cumplită care macină verticalitatea trăirii în Bine a adevărului.
Văd des oameni însingurați Unii o fac spre binele lor și al nostru. Monahii, de exemplu, pot crește într-o astfel de forțare a sufletului. Dar ceea ce costă enorm energia lumii în care trăim, e rana celor pe care nu-i vede nimeni, nu-i socotim altceva decât zgura de os ce trebuie aruncată peste marginile nacelei balonului umflat cu minciuni și ideologii nătânge.
Menținem balonul în zbor, datorită aruncării în aerul rarefiat al singurătății a mii de oameni, conștiințele care pot vorbi încă despre al Doilea Război Mondial, ori despre comunism din imediata lor trăire. Unii rostesc cu vervă emoții, alții le tac ... și unii și alții, tot mai puțini, se retrag însingurați spre moarte ... singurul loc unde-i mai așteaptă prieteni.
(Desen realizat de artista plastică Sara Maria Potra, 13 ani, din clasa a 8-a B de la Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” din Satu Mare, laureată la multe concursuri de desen la nivel local, național și internațional n.e.)
O să-mi spuneți că știți foarte bine asta ... ”Zi, ce-i de făcut?”
În primul rând, să reamintim politicului că generația bătrână și însingurată este cea care a construit mijloacele de producție ale unei industrii a energiei, care fără ei nu ar exista.
Tinerețea multora din ei s-a măcinat într-un sistem haotic de clădire a unui comunism, din care „’mnealor ” își ascut cifrele de afaceri ca și cum ar fi fost unici moștenitori ai apelor și aerului național ... iar însingurarea vine și din faptul că nimeni, dar absolut nimeni, nu luptă pentru ei. Și nu, nu-i vorba de facturi ... și atât, ci de fracturile de logică în care omului ce nu are îi iei și ultimele zile de speranță că, totuși, s-a schimbat ceva.
În al doilea rând să ne amintim nouă, cei în plină forță și creație, că nu suntem accidente ale geneticii naționale.
Dacă am reuși să-i vindecăm de îngâmfare măcar pe câțiva dintre cei care s-au școlit zdravăn în România pentru a atinge vârful carierei în Occident – sau aiurea - aruncând de acolo cu fulgi de cenușă pe capul școlii ce i-a format, poate am reuși să vedem că însingurarea la care supunem profesii și sisteme, oameni în căutare și dăruire de Bine, vine și din batjocura continuă la care supunem ultimele petece de soare din umbra ce numim lumină.
Nimic nou sub soare! Recitind pe Noreena Hertz, am înțeles că nu e doar soarta României însingurarea prin care trecem ... și că, în fapt, e procesul din care se pot naște vindecări neașteptate ... dar e nevoie de voință- politică și socială deopotrivă - adică exact ceea ce lumii lipsește; sau, mă rog, unei părți din lume, pentru care nimic din ce-i în jur nu-i alta decât complot, obscuritate ilicită și făcătură.
Dacă vrem să vindecăm însingurarea ... trebuie aleasă mereu Lumina, prin tăria de caracter și vocația lucrătoare.
Părintele Constantin NECULA
