Unul din Părinții Patericului, Avva Antonie cel Mare, ne lasă moștenire duhovnicească câteva cuvinte demne de o reprivire dinspre lumea de astăzi:
„Am văzut toate cursele vrăjmașului întinse pe pământ și suspinând am zis:
Cine poate oare să treacă de ele? Și am auzit un glas spunându-mi: Smerita cugetare!”. Pot părea cuvinte goale dinaintea unei lumi în care orgoliul și vorbăria lemnoasă, din care crește rumegușul rindeluit al bârfei și al șacalismului ideologic, sunt la mare căutare ... dar nimic nu este nou sub soare.
Tot un Avvă de Pateric, Isaia, ne spune despre lumea aceasta „Lumea este risipirea lucrurilor. Lumea este a lucra cele împotriva firii și a împlini voirile tale după trup. Lumea este a cugeta cineva despre sine că rămâne în veac. Lumea este a se îngriji cineva de trup spre păgubirea sufletului și a se mândri cu ceea ce lasă în urmă”.
Nu pare că descrierea lumii s-a schimbat ... poate doar că descrierii lumii în care trăim putem să adăugăm pepiniera sporită de rău, de indiferență și indolență care a făcut să fim sufocați sub ideologii ca nazismul ori comunismul pe care, din nefericire, fără smerita cugetare le-am replicat mahmur și indecent.
(Jos "armele" întoarceți-vă la Dumnezeu – grafică creion: Potra Sara Maria - clasa a VIII –a - Școala Gimnazială Mircea Eliade - Cercul de Pictură ”COLORIA” Satu Mare )
Ce vor să ne spună Bătrânii de odinioară este simplu
La revenirea lumii în normalitate nu putem contribui dacă noi înșine nu ne odihnim în smerita cugetare ... în lucrarea cea dinlăuntru a sufletului, în smerirea inimilor noastre.
Regula este simplă și ea: trebuie ca omul să aibă înlăuntrul său lucrare cu sine și astfel să-l cerceteze pe Dumnezeu.
Aflat înscris într-un astfel de parcurs, omul poate fi cercetat de vrăjmașul firii umane din când în când, dar nu poate afla acela în el loc de lucrare; căci acolo omul este angajat în lucrarea cu Dumnezeu; așa cum dacă omul e angajat în nebuneasca robie a vrăjmașului, îl cercetează Duhul Sfânt deseori dar nu-și află loc odihnirii ... și pentru cele rele din noi pleacă.
Acum înțelegem parcă altfel logica smeritei cugetări Înseamnă a lucra în tine virtuțile lui Hristos, știind că orice om poate pierde aur și argint, case ori carieră și le poate recupera. Dar nu și dacă pierde timp ... nu poate găsi un altul în locul celui risipit ... de aici ispita alergării noastre continue, uneori fără sens ... și lipsa noastră de smerită cugetare. Gâfâim sub cruci fără Hristos
Taina smeritei vine din a nu învăța pe nimeni, ci din cuprinderea îngrijorării și rostirii lui în rugăciune și Liturghie, în forța pe care o dă așteptarea înțeleaptă, curată.
Am aflat la un sfânt contemporan, Cuviosul Iosif Vatopedinul, o spusă care m-a cutremurat. El scria unui ucenic:
„Cât mi-aș dori, fiule, să merg într-o piață și să vină mii de oameni să mă scuipe. Asta, dacă s-ar întâmpla, pentru mine ar fi cea mai mare izbândă și cea mai mare odihnă” (Kostas G. Panagopoulos, Corifeul Iubirii- Părintele Iosif Vatopedinul, Ed. Egumenița, 2022) Cuvintele nu sunt goale de sens ci dovedesc, a câta oară, că în lucrarea cu sine omul are nevoie de înțelegerea smeritei cugetări, de conștientizarea că lumea iubește ca lumea, trecând cu ușurință de la „Osana, Osana” la „Răstignește-L, Răstignește-L”. Suntem deprinși astfel cu esența smeritei cugetări ... așezarea noastră în linia Crucii, în direcția Golgotei pe care o asumăm sau nu. Dar nu o desăvârșim noi, nu o transfigurăm noi din eșafod pentru un Crucificat în colina Învierii, pentru că esența smeritei cugetări este cugetarea la Hristos Iisus ca Domn și Dumnezeu.
(Veniți la Mine și Eu vă voi da pacea! – acuarelă: Potra Sara Maria - clasa a VIII –a - Școala Gimnazială Mircea Eliade - Cercul de Pictură ”COLORIA” Satu Mare )
Aici e greutatea lumii moderne, înghesuite în baze de date și platforme de informare, greutatea omului de lângă noi: îi este greu să facă să răsară sau să apună soarele și tot uită că nu el, grăbitul spre moarte, este Dumnezeu...
Părintele Constantin NECULA
