Crăciunul sau Naşterea Domnului Iisus Hristos este praznicul familiei, al bucuriei şi al păcii. An de an îl aşteptăm cu o emoţie sfântă, străduindu-ne să devenim mai buni, să ne împodobim sufletele cu cele mai alese virtuţi, eliberându-ne de patimi şi păcate, de ură, invidie, mândrie şi egoism. Totodată, ne aducem aminte de tradiţionalele, frumoasele şi înălţătoarele noastre colinde, de “cântecele noastre de leagăn”, cum le numea Înaltpreasfinţitul Justinian Chira, care au însoţit existenţa zbuciumată a poporului nostru de-a lungul veacurilor şi care ne inundă întreaga fiinţă de bucurie şi de linişte.
Însă, din nefericire, unii luptă, cu fervoare, împotriva a tot ce este sfânt, încercând să ne despartă de valorile autentice ale creştinismului. De pildă, zic unele voci, termenul “Crăciun” nu mai trebuie folosit, cuvântul “mamă” trebuie înlocuit, expresia “sfintele sărbători” nu mai trebuie să facă parte din vocabularul nostru! Este parodiată însăşi icoana Sfintei Familii, din care fac parte Pruncul Iisus Hristos, Fecioara Maria şi Dreptul Iosif! Este pusă la îndoială naşterea lui Iisus din Fecioara Maria, pe motiv că nicio o femeie nu poate rămâne însărcinată fără un spermatozoid!
Şi, atunci, cum ar trebui să ne raportăm la Naşterea Domnului? Noi, ca şi creştini, în calitatea noastră de români credincioşi, nu putem accepta să fim privaţi de bucuria pe care o aduce în lume Iisus Hristos, prin naşterea Sa din Fecioara Maria/Maica Domnului, naştere pe care o serbăm la Crăciun! Nu putem tolera să fim lipsiţi de “duhul Crăciunului”, duh care ne ajută să devenim mai iubitori, mai iertători, mai umani, în societatea actuală, aflată, din păcate, într-o progresivă desacralizare! Oare, nu din iubire pentru neamul omenesc S-a născut Fiul lui Dumnezeu? Noi nu putem accepta să spunem simplu “sărbători de iarnă” sau “sărbători de sezon”, după cum se exprima Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Pentru noi, sărbătorile Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei, reprezintă “sfintele sărbători de iarnă”, nu zile obişnuite! Sunt zile care ne unesc cu Dumnezeu şi cu semenii, zile de iubire curată, zile de bucurie, zile duhovniceşti!
Bradul împodobit şi Moş Crăciun constituie două simboluri sau două “accesorii” la modă, am putea spune. Noi, românii, am preluat aceste simboluri din Apus, nu am luptat şi nici nu luptăm împotriva lor. Ca atare, nimeni să nu încerce să ne răpească nici nouă “duhul” şi “bucuria” Crăciunului! Nu vom tolera acest lucru! Noi nu confundăm Crăciunul cu bradul, cu moşul sau cu darurile. Le acceptăm, dar nu le divinizăm. Pentru noi, Crăciunul înseamnă Naşterea Domnului Iisus Hristos. Dacă nu ar fi fost aşa, această sărbătoare nu ar fi putut dăinui nealterată până în prezent!
O persoană relatează faptul că, într-o capitală occidentală, în trenul în care se afla alături de alţi călători, domnea o atmosferă extrem de tensionată. Era dimineaţă şi fiecare dorea să ajungă cât mai repede posibil la destinaţie. Toţi erau copleşiţi de gânduri şi probleme. La una dintre staţii, urcă o mamă cu un copilaş în braţe. Copilul, foarte vesel, gângurea mereu, iar mama îi răspundea, alintându-l. Treptat, treptat atenţia călătorilor a fost atrasă spre cele două persoane, trimise parcă de Dumnezeu spre a risipi tensiunea existentă. Feţele lor triste s-au înseninat, iar zâmbetul a răsărit pe buzele tuturor. Stresul dispăru şi bucuria îşi făcu apariţia, determinându-i pe cei prezenţi să uite măcar pentru câteva clipe de agitaţia şi grija zilei. O mamă şi un copil au fost capabili să realizeze acest lucru deosebit!
Am recurs la acest episod pentru a evidenţia următoarea realitate: după cum în acel mijloc de transport în comun o mamă şi un copilaş au reuşit să alunge supărarea existentă, la fel, am putea afirma, că tensiunea şi tristeţea care caracterizează timpul nostru sunt înlăturate de Pruncul Iisus, bucuria prin excelenţă, Care vine în lume prin Fecioara Maria, spre a ne elibera de păcat. De fiecare dată când prăznuim naşterea Sa în peştera săracă din Betleem, suntem cuprinşi de nădejdea mântuirii, iar sentimentul care ne cuprinde în modul cel mai pregnant este cel al bucuriei.
Hristos vine în lume, bate la uşa inimii noastre şi aşteaptă ca noi să-L primim; El nu forţează intrarea, ci doreşte ca noi să-I auzim bătaia, să deschidem, să-L invităm în suflet şi în familie şi apoi să trăim împreună cu El. Trăind cu Iisus pe pământ, cu siguranţă şi în viaţa viitoare vom fi tot alături de El, în dreapta Sa.
Susţinând parcă tema pe care o dezbatem, Înaltpreasfinţitul Nicolae Colan al Ardealului, menţiona: “Bucuria Crăciunului pentru noi, credincioşii, este bucurie adevărată, bucurie cerească, bucurie veşnică. Bucuria Crăciunului este adevărată, deoarece ne este împărtăşită de Însuşi Dumnezeu, Care nu-şi amăgeşte cu deşetăciuni făpturile Sale însufleţite. Bucuria Crăciunului este cerească, fiindcă îngerii cerului au fost primii ei vestitori pe pământ. Bucuria Crăciunului este veşnică, pentru că fără de margini şi fără de sfârşit este iubirea Ziditorului a toate, dintru care a purces. Căldura şi lumina ei ne învăluie pe toţi credincioşii: ea întăreşte pe cei slabi, mângâie pe cei îndureraţi, înţelepţeşte pe cei neştiutori, pe toţi îi îmbogăţeşte duhovniceşte, tuturor ne împărtăşeşte viaţă nouă”.
Într-adevăr, primindu-L pe Iisus în noi înşine începem o nouă viaţă, care are ca principală directivă împlinirea necondiţionată a binelui.
Bucuria autentică a Crăciunului poate şi trebuie să ne stăpânească întreaga fiinţă în permanenţă, nu doar pe perioada praznicului, deoarece aceasta este voia lui Dumnezeu. Înarmându-ne cu ea, Însuşi Hristos va fi prezent în toate acţiunile bune pe care le vom întreprinde, dându-ne putere, încredere, linişte, siguranţă şi împlinire.
Preot dr. Cristian Boloş
