VERTICALI PENTRU ROMÂNIA-NARATORII PROPRIILOR NOASTRE POVEȘTI

Nu, nu este ușor să fii tânăr și niciodată nu a fost. Și, cel mai probabil, nu va fi prea curând, pentru că noile generații vor reprezenta întotdeauna cauzele unor probleme, sursele anumitor neîncrederi și pioni ai celor care au uitat ce înseamnă debutul în viață. Dar totodată, noi, cei răzvrătiți și sensibili, însemnăm geneza unor noi universuri, perspective și realizări ... suntem creatorii propriilor noastre lumi și regizorii celor mai profunde trăiri. Și astfel, întrebarea pe care vreau să le-o adresez tuturor cititorilor mei e următoarea: Este universul în care trăiți cel pe care l-ați visat, cândva, cu ochii deschiși?

Din fericire, sau nu, există doar două variante de răspuns...

fie vă aflați într-un orizont care se lărgește pe zi ce trece, fie sunteți cuprinși în vârtejul apelor învolburate în care ați ajuns mai mult sau mai puțin voluntar. Și atunci, oare, care sunt uneltele care ne ajută să construim cosmosul în care să putem străluci așa cum știm noi mai bine? Principala unealtă a propriei capodopere suntem chiar noi. Mai întâi s-a născut pictorul, iar apoi a apărut tabloul. Mai întâi a fredonat compozitorul, iar apoi a apărut melodia. Mai întâi a plâns artistul, iar apoi a apărut bucuria.

      Deci, mai întâi de toți și toate suntem noi, perfecționând imperfecțiunea noastră cu fiecare pas, cu fiecare gând, cu fiecare vis ... noi reprezentăm soarele propriului nostru sistem planetar, generatorul propriei noastre energii și principalul obstacol al tuturor neîncercărilor noastre.  

Ca să putem oferi iubire, trebuie să ne iubim mai întâi pe noi

      Ca să putem înfăptui minuni, trebuie să ne vedem minunați; așa cum suntem noi creați și lăsați, trebuie să strălucim, ca să nu devenim umbrele propriilor noastre insecurități. Pera Novacovici spunea că respectul de sine e primul, apoi vine de la alții. Respectul înseamnă admirație, admirația înseamnă prețuire, iar prețuirea vine întotdeauna de la oamenii în care ne oglindim: prietenii. Prietenii sunt prima familie pe care ne-o creem și primii oameni care intră în lumea noastră fără pașaport și fără vameși. Ei sunt oamenii care ne țin mâinile la bucurie și spatele la nevoie și tot ei sunt cei care dau culoare vieților noastre atunci când ne pierdem în monocrom. Am și eu câțiva prieteni pe care îi pot număra pe degete, dar nu îmi ajung brațele ca să îi pot cuprinde cât mi-aș dori și nu îmi e de ajuns sufletul ca să îl pot oferi tuturor cât li s-ar cuveni.

Din timpul petrecut cu ei am tras niște concluzii la care

mi-ar fi fost greu să ajung de unul singur

        Am învățat că prietenia înseamnă familie și însăși familia a început dintr-un sâmbure de...prietenie. Am învățat că nu există competiție, ci muncă de echipă, că nu există eșec, ci motivația de a cere sprijinul și că bucuria devine fericire abia atunci când este împărtășită.

         În literatură, subiectul operei are mai multe momente: expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul, iar povestea noastră este strict despre noi numai și numai în expozițiune. Intriga, sau punctul de start, începe odată cu primul gând, cu primul om sau cu prima întâmplare din propriul nostru univers. Iar de aici încolo, desfășurarea acțiunii ne poate ține în suspans, ne poate urca pe culmile fericirii sau ne poate ancora într-un abis fără ieșire. Ceea ce eu vă doresc vouă este să fiți naratorul omniscient și omniprezent al poveștilor voastre și, astfel, veți putea jongla cu punctele culminante ca, în final, deznodământul să fie cel pe care îl meritați.

Ca să vă puteți controla pe deplin destinația voastră,

trebuie să țineți minte întotdeauna de unde ați plecat

        Nu puteam să nu scriu, pe scurt, despre evenimentele din ultima săptămână și despre țara noastră frumoasă. Și pentru că mai devreme vă spuneam despre importanța prietenilor, aș dori să preiau cuvintele unui om pe care, mândru,îl consider parte din familie și căruia îi vor rămâne alături toată viața:

''Țara noastră mi-a oferit o familie, o casă și o școală care m-a format și e datoria mea să rămân în țară, să îmi ajut semenii și să mă pot revanșa pentru toate aceste binecuvântări''. Acestea sunt cugetările unui tânăr medic, pe care le-am preluat și le-am transformat în principiu, prin simplul fapt că asta simt și eu și așa mi se pare corect.   Tuturor semenilor mei le doresc tot ce e mai frumos pe acest pământ, iar celor cu sufletul veșnic tânăr le doresc să se aprecieze pentru ceea ce sunt ca să poată fi apreciați pentru tot ceea ce pot oferi. Vlad Mulcuțan