Ideea de ”păcat și decadență” ne poate aduce înaintea ochilor minții o imagine a rușinii omului vinovat, care se ascunde de un Dumnezeu care stă cu barda ridicată pentru a-i pedepsi nerușinarea de a gusta din fructul oprit al dorinței nelegiuite, într-o amenințare a pedepsei că Domnul este gardianul care stă cu satârul ridicat, așteptând de fiecare dată momentul în care noi am greși ... pentru a ne decapita.
Și totuși, Pruncul Isus pentru ce a venit pe pământ? Cât de veridice ne sunt vorbele și faptele ... viețile noastre, în fața Fiului lui Dumnezeu care de peste 2000 de ani alege să se nască gol în ieslea Bethleemului, pentru ca noi să ne dezbrăcăm de armurile fricii și falsităților? Cât de mult am fost dispuși în această Sfântă Perioadă a Nașterii Domnului, să ne dezbrăcăm de dorințele păcătoase pentru a ne face un timp numai pentru El; pentru a-L primi cum se cuvine în suflete?
Ce este păcatul?
Sfântul Toma D’Aquino vorbeşte despre păcat ca „aversio a Deo et conversio ad creaturas”, a întoarce spatele lui Dumnezeu și a-și îndrepta atenția spre creaturi. (Tommaso d’Aquino,
Summa theologiae III, q.86, a.4.). El nu se declanșează în mod fulgerător când cerul este senin, când omul este împăcat cu propria existență și cu Dumnezeu, ci pătrunde în biografia şi în istoria individuală, într-o „înainte istorie”, printr-o decădere pregătită care pregăteşte terenul favorabil păcatului.
(
,,Cuprinși de întunecime " -pictura pe foia A3 realizată in acrilice. Tămaș Maria - clasa a VI a - 12 ani - elevă la Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” - Prof. coordonator: Dragoș Mădălina - Cercul de artă: ,,Atelierul Fanteziei,, Satu Mare)
Ocaziile de păcat se prezintă în chip diferit
De la obiceiurile aparent nevinovate care promovează ”tradiția colindării” pe la rude, prieteni și vecini ... care duce până la urmă la un festin pur gurmand, în defavoarea adevăratului sens al sărbătorii, al participării cu trup și suflet la Sfânta Liturghie în Sărbătorile ”Nașterii Domnului”; până la a folosi urările de Crăciun Fericit în locuri și momente care nu au nimic de a face cu cele sfinte ... prin toate acestea putem găsi scuzele de rigoare ale bunelor intenții ... nu-i așa?
Dând negura timpurilor deoparte, îmi vin în memorie acele ”vremurile de dinainte de ’89”, în care, prin ordine de la cel mai înalt palier erau organizate activități cultural-sportive, activiștii și ideologii PCR veneau în satele și orașele patriei în zi de Duminică dimineața, pentru a-i convinge de tovarăși să nu meargă la biserică. Astfel aveau loc manifestări cultural – patriotice de educare și formare a omului nou multilateral dezvoltat ... etc.
Ce-a urmat?
Partidul Comunist a ieșit din scenă, dar au rămas aceste ideologii ... iar discursurile politice comuniste s-au transformat în oferte comerciale pur occidentale care mai de care mai ademenitoare.
Vorba aia ... bani să iasă. În toată perioada de dinainte și din timpul Sărbătorilor Nașterii Domnului, reclame publicitare oferă poporului oferte de cadouri care mai de care mai strălucitoare, în timp ce agențiile de turism se întrec în a oferi creștinilor pachete de petrecere a sfintelor sărbători, la prețuri imbatabile și în cele mai exclusiviste locuri de pe planetă.
În fața unor astfel de oferte, mai contează cele sfinte?
(,, Tristețea ascunsă sub mândria luxului" - pictura pe foia A4 realizată în acuarela și marker. Tămaș Maria - clasa a VI - a - 12 ani - elevă la Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” – Prof. coordonator: Vidami Klara)
Santa Klaus comercial a luat locul Pruncului Isus, iar românul nostru cel de toate zilele, însetat de distracție și de senzațional, ”evadat din chingile” Pandemiei de COVID 19 și rătăcit într-o Europă zdruncinată de zece luni prin reculul războiului din Ucraina, a ales cheful în detrimentul sufletului; l-a ales pe Irod ... părăsindu-L pe Isus.
A trecut Crăciunul existențial ...
ce-a rămas în urma lui?
Dezamăgirile – în urma marilor aşteptări neîmplinite – sentimentele de gol interior; criza existenţială care are efecte paralizante la diferite nivele: autojustificarea (care mişcă raţiunea să caute argumente în apărarea propriilor idei), tratativele cu proiectele de viaţă alternative căzând victimă propriei lumi interioare şi a sentimentelor. Se trăiesc două lumi: una reală şi una imaginară, aceasta din urmă, dominând persoana.
(,,Moartea de după lumină" - desen pe foia A4 realizată markere. Tămaș Maria - clasa a VIII a - 13 ani - elevă la Școala Gimnazială Mircea Eliade)
Apare astfel o paralizare a propriei puteri de împotrivire şi o întunecare a idealurilor legate de alegerile de viaţă făcute; toate acestea vestind căderea şi falimentul ... într-o lume în care aparenţa atrage mai mult decât realitatea şi omul ajunge victima unei înşelăciuni provenite dintr-un privilegiu al sinelui, ca singurul criteriu necontrolat – dar coerent – de comportament.
Este minciuna existenţială care ne conduce să nu mai fim stăpânii propriei istorii personale, drumul care-l conduce pe om spre ruina totală.
Valeriu IOAN
