Ziua culturii naționale. Simpozionul județean „Identitatea națională în opera lui Mihai Eminescu”

Ziua culturii naționale. Simpozionul județean „Identitatea națională în opera lui Mihai Eminescu”
|||||||

Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a organizat cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, în data de 16 ianuarie 2023, începând cu orele 15.00, la Centrul de conferințe „Dăinuirea” din Satu Mare, Simpozionul județean „Identitatea națională în opera lui Mihai Eminescu”.

Prezenți în sala de conferințe au fost profesorii de limba și literatura română, dar și elevi ai județului Satu Mare care au susținut diverse programe artistice în cadrul Simpozionului județean „Identitatea națională în opera lui Mihai Eminescu”.

Simpozionul județean „Identitatea națională în opera lui Mihai Eminescu” face parte dintr-un proiect mai amplu aflat la cea de a treia ediție care s-a bucurat de un real succes în rândul profesorilor de limba și literatura română, dar și în rândul elevilor.

Condiția lui Mihai Eminescu este aproape singulară Poezia, proza, teatrul, publicistica, gândirea politică a lui Mihai Eminescu și-au pus bine amprenta, astfel încât condiția acestui poet este aproape singulară în ceea ce privește modul în care un neam întreg reușește să se regăsească atât de firesc, de spontan, în opera acestuia.

Activitățile din cadrul Simpozionului județean „Identitatea națională în opera lui Mihai Eminescu”, această serie de comunicări științifice pregătită de profesorii de limba și literatura română din Satu Mare au pus în incursiune inedită opera lui Mihai Eminescu. De altfel, în cadrul acestui proiect, s-a realizat acum doi ani, cu participarea profesorului Alexandru Țurcaș și a scriitorului Felician Pop o lucrare în cadrul căreia oameni de cultură au demarat ideile eminesciene care nu încetează să lase semne în timp și peste timp.

„Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare dă startul acestui an calendaristic printr-o manifestare cultural-artistică dedicată poetului Mihai Eminescu. Se insistă din ce în ce mai mult pe acest poet prin lectură și se pretează pe ideea de a sustrage din sfera șabloanelor de orice fel și de a-l aduce în fața iubitorilor de poezie, de literatură, altfel decât formal. Considerăm că nu există o altă modalitate mai precisă de a face acest lucru decât prin această pledoarie, a dumneavoastră, stimați colegi profesori de limba și literatura română, pentru a-l citi și reciti pe Eminescu și de a-l prezenta prin prisma filtrului personal al fiecărui concurent în parte, în cadrul acestui simpozion județean. Așadar, această întâlnire, sub semnul poeziei, al muzicii, este un privilegiu, un mare dar ce ni s-a făcut prin Eminescu”, a precizat inspectorul școlar general Anișoara Boitor.

„Eminescu este un scriitor care fascinează” Profesorul Gheorghe Glodeanu și-a identificat în sala de conferință foarte mulți studenți, dar și foști studenți, potrivit spuselor acestuia. Profesorul a povestit că această întâlnire îi aduce aminte de momentul în care era mai tânăr, respectiv de vârsta celor aflați în sala de conferințe.

„Eminescu este un scriitor care fascinează, un scriitor mit, asupra căruia s-a încercat demitizarea sa după anii 90, dar evident nu s-a reușit. Mai avem nevoie de mituri. El este întruchiparea supremă a scriitorului în literatura română și avem nevoie de un asemenea scriitor, care nu este unul gratuit și evident se bazează pe valoarea operei sale. Îl plasăm în contextul jumătății veacului al nouăsprezecelea, dacă îl comparăm cu scriitorii pașoptiști ai timpului, constatăm că într-adevăr putem vorbi de un miracol, Eminescu, și această afirmație nu este deloc gratuită pentru că se întâmplă ceva dacă îi citiți primele poezii, constatați că nu sunt cu nimic mai bune decât poezia pașoptistă a timpului”, a informat profesorul Gheorghe Glodeanu.

„Eminescu este prea mare pentru mine”, a spus Alexandru Zotta Profesorul Alexandru Zotta a mărturisit în cadrul simpozionului că toată viața a avut un complex și de aceea nu va vorbi prea mult despre poet. „Eminescu este prea mare pentru mine”, însă acest fapt nu înseamnă că nu îi place sau că nu îl provoacă să citească des operele sale.

„Dragostea mea pentru Eminescu a început de când eram mic, aveam vreo 5 ani și mergeam cu mai mulți copii la pescuit, pescarul era și lăutarul satului, iar când se plictisea cu noi că nu eram în stare să facem ce zicea el, mai făceam năzbâtii, pescarul ne cânta și la final ne întreba „voi știți cine a făcut cântarea asta? Unu Inimescu”, iar numele acesta mi-a rămas în minte și când mă gândesc la Eminescu, mă gândesc că este inima culturii și a sufletelor românilor. Așa au început cunoștințele mele despre Eminescu”, a povestit profesorul Alexandru Zotta.

Eminescu este ultimul romantic, a prins trenul romantismului târziu european și a obligat literele românești să se așeze în corul european, conform spuselor lui Felician Pop.

„Eu nu cred în speculația maioresciană, cum că Maiorescu ar fi fost un malefic sau că austriecii l-ar fi terminat pe Eminescu. Un tânăr ca și Eminescu care a fost la Viena, Berlin și a încercat să se racordeze în primul rând la filosofia lui Schopenhauer care era cumva tributar la o parte a creației sale, are obligația de a critica propria lui cultură națională la nivelul marilor culturi. Acesta a fost un efort uriaș”, a spus Felician Pop.

Evenimentul a fost, în fapt, o modalitate prin care profesorii de limba și literatura română din județul Satu Mare s-au străduit să-i aducă un omagiu lui Eminescu, la 173 de ani de la naștere, și să sondeze modul în care această personalitate este astăzi înțeleasă, dincolo de canoanele rigide impuse de grilele de interpretare, de admirația naivă, de un anumit simplism didactic. Moștenirea eminesciană a fost supusă unei migăloase cercetări, pe alocuri, și s-au căutat „semne” care să-l dezvăluie mai organic, mai complex ca niciodată.

Toate aceste mărturii au surprins perfecta îngemănare dintre specificul național și universal, continuitatea filonului românesc de-a lungul veacurilor și creația populară ca permanent izvor al culturii noastre care transced opera lui Mihai Eminescu. În egală măsură, au fost premiați și elevii care au obținut premii și mențiuni în cadrul Proiectului județean „Identitate națională în opera lui Mihai Eminescu”.

Karina Brodi
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble