“De la cel mai mic fir de praf şi până la stelele cereşti cele mai mari şi mai îndepărtate, toate lucrurile şi fiinţele sunt supuse unor nenumărate legi, gândite şi rânduite după o dumnezeiască înţelepciune. Lumina, căldura, mişcarea, toate plantele, toate corpurile şi toate fiinţele se nasc, se dezvoltă, cresc şi rodesc după legile statornice şi veşnice date de Dumnezeu în firea lor, fără de care viaţa este cu neputinţă”.
În viaţa omului, legea lui Dumnezeu are aceeaşi importanţă precum lumina şi căldura în viaţa şi rodirea pământului. Când râurile se revarsă peste maluri, înecând munca şi viaţa omului, când cutremurele mişcă pământul din temelie, ne îngrozim deoarece se încalcă legile firii, fiind pusă în pericol viaţa umană. Tot o astfel de primejdie aduce cu sine încălcarea legilor lui Dumnezeu; omul care nu ţine cont de legile divine este ca şi râul care se revarsă şi distruge tot ce întâlneşte în cale, este aidoma trenului căzut de pe linie: se distruge pe sine şi pe cei care cad sub el, este ca Sodoma şi Gomora (Facere, cap. XVIII-XIX), ca şi Babilonul (Apocalipsa, cap. XVII- XVIII).
Legea lui Dumnezeu, sfântă şi veşnică, îl ajută pe om să se lumineze, să se îmbunătăţească, să înainteze, să progreseze, să ajungă la fericire, devenind un “cetăţean” al Împărăţiei Cerurilor. În Simbolul de credinţă (Crez) învăţăm cine este Dumnezeu în Treime (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt) şi ce credem despre El şi de ce credem în El. În legile lui Dumnezeu şi în poruncile morale ni se spune ce trebuie să facem spre a trăi fericiţi, mântuindu-ne sufletele. În Crez şi în cultul Bisericii, Domnul Iisus Hristos ni Se înfăţişează ca Mântuitorul nostru. În legile şi în poruncile morale, Iisus Hristos ni Se prezintă ca modelul nostru suprem, ca cea mai frumoasă pildă de virtute şi sfinţenie.
Oricine îşi întemeiază viaţa pe legile şi poruncile lui Dumnezeu este asemenea omului înţelept care îşi zideşte casa sufletului pe piatră: “De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare” (Matei VII; 24-27).
Înainte de întruparea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria, Dumnezeu S-a descoperit oamenilor în “legea firii”, în “legea conştiinţei” şi în “legea Vechiului Testament”. Firea/natura este ca o oglindă în care se vede şi se citeşte ca într-o carte “înţelepciunea şi atotputernicia Făcătorului a toate. Făptura Îl descoperă pe Făcător, firea pe Făptuitor şi lumea pe Dumnezeu”. În acest sens, în Sfânta Scriptură citim următoarele: “Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare” (Romani I; 20); “Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Psalmi XVIII; 1); “Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta” (Psalmi 103; 25); Dumnezeu, pe toate le-a “rânduit cu măsură, cu număr şi cu cumpănă... Deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel Care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înţeleagă pe Meşter” (Înţelepciunea lui Solomon XI; 20, XIII; 1).
Conştiinţa/cugetul reprezintă o altă cale prin care S-a descoperit Dumnezeu oamenilor: “Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor… Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără” (Romani I; 19, II; 14-15).
Pe lângă legea firii şi legea conştiinţei, Dumnezeu S-a mai descoperit neamului omenesc prin legea Vechiului Testament (prin patriarhi şi prin prooroci), iar, “mai pe urmă”, ni S-a revelat prin Fiul Său, prin Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos: “După ce Dumnezeu, odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin care a făcut şi veacurile” (Evrei I; 1-2).
În concluzie, “legea firii, legea conştiinţei şi legea Vechiului Testament ne descoperă şi ne învaţă ce este bine şi ce este rău”. Prin prisma acestor trei legi, “chiar dacă nu am avea Noul Testament, inima ne spune ce avem de făcut ca să fim plăcuţi lui Dumnezeu”.
Doamne, dăruieşte-ne sănătate şi înţelepciune spre a cunoaşte, trăi şi mărturisi credinţa cea adevărată!
Bibliografie: 1.“Biblia” sau “Sfânta Scriptură”, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti. 2.“Catehism creştin ortodox”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1990, pp. 175-178.
Preot dr. Cristian Boloş
