Comedia „Nuntă în Oaș”, văzută dintr-o altă perspectivă. Merită citită

Comedia ”Nuntă în Oaș”, jucată pe scena teatrului de Nord, a creat multă vâlvă în mass-media sătmăreană. Însă despre „Nuntă în Oaș", o cronică obiectivă a scris Raluca Cîrciumaru în Ziarul Metropolis, care vede acest spectacol dintr-o altă perspectivă decât cea din care o văd cei implicați sau apropiați. În cele ce urmează, redăm cronica Ralucăi Cîrciumaru în Ziarul Metropolis:

Premieră în Teatrul de Nord Satu Mare, „Nuntă în Oaş” este o comedie duioasă şi feministă scrisă de Anca Munteanu şi regizată de Cristian Ban. Ca orice nuntă tradiţională care se respectă, nu s-a putut ţine fără lacrimi de mireasă sau fără vorbe rele din partea celor care n-au fost invitaţi.

Pentru puțin context, montarea a devenit un real eveniment în Satu Mare după publicarea unui articol în presa locală care a atacat virulent felul în care „Nuntă în Oaș” a reprezentat comunitatea oșenească. Într-un efect de domino, din mândrie zonală, mai multe persoane originare din Oaș și-au exprimat indignarea fără să fi văzut spectacolul, și au devenit agresive la adresa autoarei textului, născută, ce-i drept, la Bacău. Întreaga întâmplare a culminat odată cu prezența televizată a lui Carol Erdos, fost actor al Teatrului de Nord, a cărui părere a fost în asentimentul sătmărenilor deranjați, deși nici acesta nu a ajuns la spectacol.

Întrucât nu provin din regiunea respectivă, nu pot da verdicte referitor la nivelul de ofensă adus Oașului, însă, în cronica de mai jos, mă raportez mai mult la funcția comediei, la intenționalitatea mesajului scenic și la calitatea produsului teatral. De menționat ar fi că, spre deosebire de cei invocați mai sus, eu am văzut spectacolul cu pricina.

Trebuie punctat: subiectul „Nuntă în Oaș” poate fi relocat în oricare altă regiune a României fără să-și piardă credibilitatea. Suntem un popor care muncește în masă în străinătate, un popor guvernat de preconcepții persuasive referitoare la întocmirea unei familii și, în fapt, un popor comic și, pe-alocuri, ridicol. Acest lucru nu se schimbă de la Satu Mare la Bacău. Singura componentă intrinsec oșenească a montării este mândria pentru portul național, caracteristică reprezentată cu sfințenie, onorată de costume elaborate, prezentate și purtate cu fală neironizată. Montarea dedică un întreg moment pentru a explica și lăuda sincer fiecare element din portul oșenesc, atunci când tânăra mireasă renunță la rochia modernă în favoarea lui.

În ceea ce privește satira, aceasta este inevitabilă într-o comedie, însă grija cu care este dres tonul spectacolului este evidentă. „Nuntă în Oaș” este blândă și empatică față de toate personajele sale, până în punctul în care diluează conflictul intergenerațional și pierde din presiunea care, chipurile, ar fi pusă pe umerii tinerei cu îndoieli în ziua nunții. Din scriitură, fiecare personaj are punctele lui oarbe, dar și partea sa de adevăr: și mireasa, și mirele, și prietenul care vrea să-și facă business din banii de nuntă, și femeile căsătorite, și mătușa caricatură.

Tactul regizorului Cristian Ban în abordarea kitsch-ului calmează toate notele cu potențial derizoriu (ca o bluză de trening Adidas peste portul tradițional de Oaș). Ele devin doar un cadru amuzant în care se dezbat probleme cu substanță, referitoare la rolurile femeilor și ale bărbaților în societate, și la așteptările nedrepte la care fiecare dintre noi este supus. „Nuntă în Oaș” pune punctul pe i, într-o manieră emoționantă și subtilă, legat de nesiguranțele unei tinere mirese, de ambițiile și dorințele de împlinire care nu coincid cu expectativele de a se căsători și de a face copii acum. Astfel, reușește să vorbească și despre greutățile muncii în străinătate și despre micile manevre făcute din darul de nuntă – însă o face cu candoare și înțelegere, fără a face din personajele oșene caricaturi meschine sau ridicole.

Problematica financiară este adusă în discuție mai mult pentru a nuanța truda românilor (și da, cu precădere, a românilor din Țara Oașului, care au o apetență documentată pentru nunți mândre și extravagante), iar dacă există o componentă critică, aceasta se adresează sistemului care a condus la preconcepții, la sărăcia și la nefericirea oamenilor.Realmente, „Nuntă în Oaș” este o comedie dulce, în care viața e complicată, lumească și imperfectă. Aceasta jonglează între melodramă provincială nepretențioasă și învățătură pătrunzătoare și ingenioasă despre valori ca respectul, toleranța și fericirea. Este o încropeală românească hazlie, cu profunzimile și superficialitățile de rigoare care îi stau bine unei comedioare care nu pretinde că ar deține vreun verdict referitor la Oaș. Mai mult, susține un discurs progresist și inofensiv, sarcastic și plin de candoare, care nu se ia în serios până la capăt și care poate că nu își merită faima de batjocură la adresa comunității.

Din punct de vedere al umorului, iese în relief prin câteva scene nonverbale dozate cu deosebit bun gust: coregrafia contemporană a mirilor, executată solemn în straie populare incomode, și momentul în care mama miresei iese de sub masă cu amantul ei cavaler de onoare, propulsat în ridicol și în cringe de reacțiile înmărmurite ale nuntașilor. Virgule iscusite ale jocului actoricesc, acestea surprind și elevează spectacolul, care nu rămâne amuzant doar din replici fistichii.

Altfel, Raluca Mara în rolul lui Tanti Anica este o categorie separată de comic. Aceasta devine un soi de maestru de ceremonii, singura componentă a distribuției care face voit notă discordantă și neverosimilă. Prin compoziția de vârstă, vocea tremurată de Gollum, aparteurile la public și trimiterile hiper-moderne, necaracteristice unei bunici, conturează o ramă inedită a spectacolului și devine motorul spectacolului. Stridențele și exagerările sunt alăturate unei estetici de desen animat, în care se desfășoară mătușa useristă, purtătoare de iPhone, și recitatoare de pastile de râs și pilde ridicole. Și, culmea, începe să funcționeze după un punct. Ba chiar devine simpatică și tridimensională în toată improbabilitatea ei.

Betoniera care dansează pe muzică tradițională, alăturările ascuțite între muzică tehno pusă pe Macbook și haine sclipicioase de nuntaș, punga de plastic pe post de husă de telefon, cele patru înjurături (pe numărate!) și toate celelalte alternări grotești dintre modern și pe vechi demonstrează și capacitatea de sinteză parodică a montării. Cu siguranță că nu trec testul unui ochi de spectator rigid, însă sunt prea banale și cuminți pentru a da motive reale de indignare.

Dacă ar fi să vorbim despre vinele premierei de la Satu Mare, acestea sunt aproape exclusiv referitoare la cadență. „No”-urile ardelenești nu ameliorează și nu scuză întreruperile de ritm, sacadările, momentele o idee prea muzicale și prea disruptive. De asemenea, nu justifică faptul că spectacolul are cel puțin trei începuturi diferite, lucru care derutează, frustrează și pare că trage de timp. Chiar dacă muzica își îndeplinește din belșug rolul de leitmotiv și este o cârjă scenică întrebuințată inteligent, aceasta nu maschează burțile și timpii morți, ci le evidențiază neinspirat.

Totuși, fără să judece prea mult, „Nuntă în Oaș” are toate datele unui spectacol emoționant și feminist, dar neaoș și sincer până la capăt. Miza este una mică și necomplicată, dar un început bun de conversație. Actorii trupei Mihai Raicu de la Satu Mare interpretează cu zvâc și farmec, fără a-și propune să îngreuneze situațiile cu problematizări cehoviene sau dramatisme nejustificate. Partiturile sunt ușurele, bine îndeplinite, fără intenția de a lua peste picior personajele.

Se potențează la maxim poezia de a visa la lucruri mărunte, care ar trebui să fie normalități, precum acțiunea de a bea liniștită o cafea (fără cei mici), luxul de la spitalul frumos de la Târgu Mureș (unde s-a operat și Angela Similea), emanciparea de a merge la facultate la Cluj, sau oportunitatea de a lucra într-o casă cochetă de prin vest. Și, în aceste aspirații mici se ascunde o cheie de lectură a spectacolului care transcende glumițele și care rezonează cu fiecare dintre noi, oșean sau nu.

Teatrul de Nord Satu Mare

NUNTĂ ÎN OAȘ de Anca Munteanu

Regia: Cristian Ban

Decor și costume: Tudor Prodan

Costume oșenești: Cristina Milea

Muzica: Vlad Giurge

Light design: Lucian Moga

Distribuția:

Maricuța – Roxana Fânață

Ionuț – Andrei Stan

Mama – Alina Negrău

Lenu – Ioana Cheregi

Bobo – Andrei Gîjulete

Tanti Anica – Raluca Mara

Vlăduț – Vlad Giurge

Regia tehnică: Botos Eniko

Sufleur: Yvette Princz

Lumini: Ioan Iluță, Călin Mocan

Sunet: Gabriel Feleg

Data premierei: 12 martie 2023

Vârsta recomandată: 14+

Joi 23 martie, ora 18.00

Joi 30 martie, ora 19.00

Duminică 9 aprilie, ora 19.00