VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: CONFESIUNI LA FIRUL IERBII

Niciodată viața nu ne-a adus în cale mai multe provocări decât putem îndura. Niciodată astrele nu s-au aliniat împotriva noastră ... și nimeni, niciodată, nu va putea să ne înlăture din drumul pe care ni-l croim clipă de clipă și zi de zi. Suntem rezultatul propriilor noastre dorințe, creația propriilor noastre conflicte, interioare sau exterioare, și idealul propriilor noastre visuri. Viața ne oferă oameni, momente și situații care pot însemna, privind dincolo de aparențe și idei fixiste, adevărate binecuvântări, bucurii dar și provocări.

Astăzi vreau să vorbim despre oameni și situații, despre cum ne putem bucura sufletele din nimic, despre cum putem sădi roade din praf și pulbere dar și despre cum țânțarul transformat în armăsar ne poate măcina interiorul

        Omul, ființa supremă pământească sau soarele propriului univers, traversează de-a lungul propriei sale călătorii, de la geneză și până la fine, de la răsărit și până la apus, momente de extaz, momente de cumpănă și momente de agonie. Sau, cel puțin, așa interpretăm noi experiențele proprii. Dar, în același timp, definițiile tuturor acestor stări și situații variază foarte mult de la un suflet la altul. Ajungem să regretăm momente din trecut sau prezent care oricând ar putea reprezenta cheile succesului din viitor. Ajungem să regretăm oameni din trecut sau prezent care oricând ar putea reprezenta sprijinul din viitor. Ajungem să regretăm alegeri din trecut sau prezent care, oricând ar putea reprezenta oportunități în viitor.

      Cu alte cuvinte, omul, în tumultul său de binecuvântări, de multe ori nedescoperite, ajunge să fie veșnic nemulțumit. Ratăm răsăritul senin al vieții pentru un ideal de apus conturat de gânduri irealiste. Ne dezvoltăm zi de zi și atingem obiective pe care alții poate că nici nu au curaj să și le contureze. Obținem ceea ce ne dorim și în loc să ne recompensăm mintea și sufletul cu bucurie, pentru că bucuria hrănește viața din noi, ne lăcomim să clădim următorul etaj din acest palat vicios numit “orgoliu”. După cum v-am mai spus și în alte mesaje de-ale mele, nimic în viață nu este întâmplător iar lucrurile cu adevărat frumoase se obțin greu. Fiecare moment dificil din viața noastră ne pregătește să primim cum se cuvine tot binele care urmează să vină.

Fiecare pas mic făcut contribuie la consolidarea caracterului nostru prin experiențe, prin eșecuri dar și prin mândria că am fost capabili de niște lucruri atât de mărețe pentru niște oameni atât de mici.

Tineri, neliniștiți și foarte răzvrătiți

         Când ne atingem obiectivele realizăm că drumul nostru spre succes trebuia să cuprindă toate acele momente de cumpănă ca să ajungem la rezultatul mult visat, atunci când conștientizăm că tot ce se întâmplă în viața noastră se întâmplă cu un scop, abia atunci suntem cei mai câștigați. Nimeni nu s-a născut învățat, nimeni nu s-a născut pregătit pentru viață, în schimb, cu toții am venit pe această lume cu o misiune.

(,,Mâna care mi-a colorat lumea" - desen pe foaie A3 realizat în acrilic. Maria Tămaș - clasa a VII-a - elevă la Școala Gimnazială Mircea Eliade - Satu Mare)

Venim pe acest pământ în același mod, primind un trup, un suflet și un nume. Din acest moment începe adevărata noastră responsabilitate de a trece prin capitolele vieții prin propriul cuget și propriile alegeri.

Am să vă povestesc azi despre noi, tinerii, și despre cum nimic nu ne poate mulțumi despre cum trece uneori viața pe lângă noi și o ignorăm, preocupați fiind de lucruri neesențiale

        Împinși de la spate de foarte multe ori, atingem obiective doar pentru că “așa trebuie”. Dar ne-am întrebat vreodată, oare, de ce “trebuie” să fie “așa”? Visăm la cariere care sună foarte frumos, dar dacă s-ar putea ca efortul angrenat să fie minim, ar fi perfect. Știu că acesta este tiparul gândurilor unui tânăr pentru că și eu mă încadrez perfect în anumite situații similare. Ne plângem de o lume întunecată nevăzând culorile prin proprii ochi. Facem zgomot încercând să fim auziți  ignorând armoniile care ne înconjoară. Contestăm toate intrigile de zi cu zi, uitând că noi suntem naratorii propriilor noastre povești. Scufundarea în adâncuri și revenirea la suprafață, sunt suișurile și coborâșurile colinei pe care, încăpățânați, alegem să o traversăm singuri. Dintr-o naivă dorință de validare, încercăm să le afișăm celor din jur o variantă a noastră mult prea îndepărtată de realitate Din dorința de apartenență la anumite grupuri sociale sau trenduri, suntem dispuși să facem compromisuri până în pânzele albe. Cel mai frumos moment este atunci când ni se luminează mintea și realizăm că noi suntem singurii cărora trebuie să ne dăm explicații, singurii cărora trebuie să ne demonstrăm lucruri și singurii care avem dreptul să judecăm momentele și alegerile naive ale tinereții.

Nici problemele, nici suferința și nici măcar boala nu ar trebui să ne pună la pământ

       Și atunci când suntem copleșiți de ceea ce ni se întâmplă, să nu uităm, totuși, că în adâncul nostru, al tuturor, zace un suflet care are suficientă energie și putere încât să ne ridice ca să o luăm de la capăt. Suferința este trecătoare. Dar trecător este și binele din viața noastră. Haideți să alegem să trecem și noi frumos, odată cu binele, prin viață. Așa cum, acum, întorcând privirea spre trecut, zâmbim amintindu-ne cât de frumoși și de naivi eram, haideți să luptăm ca prezentul să fie o amintire frumoasă peste ani și ani.

       Dacă ne întoarcem în timp și considerăm că ar fi trebuit să schimbăm ceva esențial în cursul vieții noastre, înseamnă că ar trebui să fim puțin mai atenți acum, ca să neutralizăm această părere de rău pentru atunci când ne vom reaminti de cei care suntem azi. În același timp, dacă nu am schimba nimic din trecutul nostru, înseamnă că am căpătat înțelepciunea și încrederea de sine care să ne asigure că suntem pe drumul cel bun și că trebuie să continuăm în același ritm. Haideți să fim deschiși cu noi înșine. Să ne fim cei mai buni tovarăși atunci când viața o ia la vale și cei mai aspri critici atunci când trăim superficial. Lăsați-vă să fiți voi cu adevărat! Perfecți în originalitate și originali în imperfecțiuni. Vlad Mulcuțan – Chiș