VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: CONFESIUNILE UNUI ROMÂN PE STRĂZILE EUROPEI

   

     De: Sergiu Auraș Suntem umani, iar trecutul ne va fi instrument în a învăța din greșelile noastre și ne va pregăti mai bine pentru viață. Apoi umbra viitorului etalat în fața ochilor ne va împinge spre bântuirea misterului propriei existențe nepreconizate în care orice alegere a noastră ne poate deplasa destinul într-o direcție diversă.

            Instinctul ce pare a fi căzut din cer de pe undeva în inima unui om și atras în căutarea fericirii proprii, cu o pasiune flămândă de a explora, având mâini expuse spre a cântări necunoscutul, ce inevitabil va veni în întâmpinare cu brațe deschise pregătite pentru înfruntarea greutăților de apoi, având inima antrenată și apăsată de dorul de casă și de cei dragi, atrage vuietul silențios al îngrijorării din vulcanul inimii de părinte ce exprimă:

„zboară liber în lume fiul meu, sper să nu uiți de noi”.

            Totul devine rama icoanei sacre a familiei proprii lăsate în urmă și așezată pe undeva într-un colț de suflet. Plânsul ascuns și silențios de rămas bun lăsat în urma unui microbuz sau avion ce ne îndepărtează cu repeziciune de originea existenței noastre, târăște cu sine umbra lacrimilor tăcute și obosite a părinților ce emană treptat esența parfumului speranței reîntoarcerii noastre acasă, simțind în acel timp a fi parte din aceeași lacrimă. Un sentiment comun și cenușiu pe dinafară poate pune amprenta pe identitatea noastră, de fiecare dată când te uiți în ochii părinților, umezi și ascunși de privirea ta, în momentul în care te conduc la aeroport. Un moment în care poți descifra cuvintele ascunse ce ies din tăcerea lor, care-ți inspiră ideea că cea mai bună parte din sufletul lor se îndepărtează în acel moment spre a-și împlini scopul în viață cu prețul vânătăilor produse de erorile pe care le putem face pe parcurs.

Cum se spune în popor “nu vei găsi câini cu colaci în coadă”

         În acest sens, viața îți poate schimba ideea și intențiile față de propunerile imaginate, tu găsindu-te în fața realității ce te va înfrunta ca o fiară domesticită.

        Este clar că strada justă o găsim în momentul în care ne pierdem, când ni se pare că lumea alunecă de sub picioarele noastre ... atunci va veni și momentul în care-ți vei pune încrederea în propriul destin; în timp ce viitorul personal începe să se clădească lent fiind și alimentat de aparența oportunităților, care se prezintă în fața ochilor. Propria și tumultoasa tinerețe, ne provoacă să nu ne vedem ca o dramă îndepărtarea de pământul natal, având în sine și acea sete în a ne descoperi lucruri noi ce ne pot îmbogăți viața.  Apoi, vine momentul în care te obișnuiești cu acel loc, încât simți că dorul de țară devine cât mai lesne ... și încetul cu încetul, vezi cum golurile interioare se umplu cu prieteni noi și eventual cu  rude din apropiere.

 În general îți așezi primii pași într-o nouă țară, cu intenția de a-ți făuri un viitor mai bun decât în țara natală ...

și simți că a venit momentul schimbării, în care decizi că a venit timpul de a-ți oferi o întorsătură în viață. În acel moment înțelegi că fără să te miști din loc nu vei descoperi necunoscutul care-l cauți... Rămâne veșnică actuală întrebarea: “de ce părăsim țara?”... și de-a lungul timpului am găsi câte un răspuns prin gura orcărui român: “ce să mai faci în țară, nu vezi cum merg lucrurile, observi ce sărăcie e?” În general cine pleacă din țară își caută bunăstarea în afara granițelor locului natal. În realitate rămâne acea dezamăgire de a nu-ți putea realiza viitorul ÎN ȚARĂ, dezamăgire care-ți poate mutila percepția de viitor, și chiar dacă-ți așezi propriul așternut oriunde în lume, în acel moment poti simți că pentru tine e mai zgomotos silențiul interior decât urletul lumii exterioare. În orizontul deschis al vieții călcăm desculți, cu riscul înțepăturilor destinului, spre a înceta la un moment dat a suferi și oțelindu-ne condiția celui care-și vede viitorul mai luminos, înfrutându-ne viața, într-un moment în care libertatea ne sperie mai mult decât închisoarea știind că dintr-un venin naște și un antidot.  Orice om se poate stabili oriunde în lume,                                                   cu toate că din coșmaruri se nasc visuri mai bune Viața pare un tapet colorat, în care tu încerci să pășești pe el cu atenție fără ai deteriora integritatea frumuseții și săltând în înălțimne precum aeroplanurile, cu riscul de a-ți frânge aripile, pășești pe norii vieții care te conduc pe strada propriului destin. E frumos a fi umani ... să vizualizăm râul valorilor proprii care curg în fața ochilor, pentru ca mai apoi să te întrebi: încotro mă va duce esența personală?

           Este frumoasă viața, iar culorile existeței noastre ne vor conduce spre împlinirea menirii pe acest tărâm. Suntem umani!