VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: ”ÎNTR-O LUME ÎN CARE TOTUL PARE PE DOS, TE ÎNTREBI OMULE ÎNCOTRO MERGI”?

Bună ziua Satu Mare ... o zi bună dragi români! Ce frumos sună limba grăită cu respect și bun simț, șoptită cu iubire și frică de Dumnezeu! Intrăm într-o nouă săptămână a Postului Mare, pe care am dori-o frumoasă, liniștită ... și da, iubiți cititori acest editorial e pentru și despre dumneavoastră. Vrem să fim portavocea  ideilor dumneavoastră neexprimate, neîmplinite, iar titlul materialului de azi mi-a fost sugerat de eroina pe care doresc să v-o prezint. Profesor de matematică la Școlile Gimnaziale ,,Ion Creangă” și ,,Constantin Brâncoveanu” din Satu Mare, doamna Daniela Ariana Ileș este absolventă a Facultății de Științe ale Naturii din Timișoara, Secția Matematică - Fizică, având două fete minunate, dintre care una a ales și ea drumul spinos – dar minunat- al învățământului, așa cum ne - a mărturisit, fiind și o bunică fericită.

”Cu toate că prima mea alegere a fost medicina (de mică răspundeam cui mă întreba ,,ce vei fi când vei fi mare”, că mă fac doctoriță sau profesoară),  Universul în marea Sa înțelepciune, a ales pentru mine. Îmi place vocația mea, pentru că a fi dascăl, în mod real, nu este o meserie ... sau, cel puțin, așa ar trebui ( prof. Daniela Ariana Ileș) Și fac cu drag acest lucru de imediat 36 de ani. Mult, puțin, nu știu. Au trecut ca o clipă. Cu suișuri și coborâșuri, cu bune și rele, cu oameni minunați prezenți în viața mea și cu unii care au lăsat dâre amare în urma lor. Tuturor însă, le mulțumesc pentru toate lecțiile date. Pentru că -nu-i așa- fără întuneric nu ne-am da seama cât de minunată este Lumina. Toată viața mi-a plăcut să studiez, așa că, la 45 de ani, am urmat cursurile Facultății de Sociologie - Psihologie București, din cadrul Universității ,,Spiru Haret”, pe lângă multe alte cursuri, de diferite facturi și în domenii diferite. Care este sensul a tot ce  (în virtutea unor cutume vechi și din ce în ce mai puțin folositoare), continuăm să facem, să gândim, să manifestăm? Și de ce (ceea ce e mai grav), mânjim cu noroiul indolenței și a incapacității noastre de a iubi, niște suflete inocente și curate, ca apoi să ne mirăm cu candoare, de ce se manifestă așa cum o fac ?Răspunsul e simplu: într-o lume în care cel de lângă tine nu mai contează, în care uităm să ne bucurăm de răsărit, nu  vom vedea decât apusuri.

(,,Efectele nevăzute ale învățământului " - desen pe foaie A4 realizat în soft pastel-uri. Maria Tămaș - clasa a VII-a - 13 ani - elevă la Școala Gimnazială Mircea Eliade din Satu Mare)

Îmi place meseria de dascăl, îmi place să văd în fiecare zi fețișoarele adormite sau vesele ale prichindeilor, mă încarc de iubire și inocență și trezesc copilul din mine. Însă, am obosit să sper că ne vom trezi la realitate noi, adulții, și vom face o lume miraculoasă pentru elevii noștri.

De ce nu facem? Pentru că ne este frică de schimbare!

Oare ce s-ar întâmpla dacă de încercare  - că de! asta tot facem de ceva ani - am accepta ca programa școlară să fie gândită și creată de copii ? Poate nici ei nu ar ști ce e mai bine pentru ei, pentru că avem noi grijă să le spunem care sunt regulile. Și nu mă refer la reguli de bun simț care implică cei ,,7 ani de acasă” care s-au redus la 6 sau 5 și care - din nefericire - nu mai constituie o prioritate pentru mulți părinți,  care au impresia că școala trebuie să le educe copiii. Da, partial au dreptate: școala este un mediu de educare. Dar e vorba despre cultura generală, de științe. Restul, se presupune că trebuie să facă ei, cei care i-au născut. În ziua de azi însă, e dificilă această misiune. Informațiile curg lanț și  - din nefericire -, nu întotdeauna sunt constructive. Din contră, dacă se poate, punem răul înainte. Că așa se poartă! Valorile morale, etice….o prostie!  Respectul….desuet! Bunul simț….mai lasă-mă cu tâmpenii de genul! Eroii noilor generații sunt cei care sunt mai grosolani, care înjură cât mai vârtos, rebelii fără cauză, cei care cauzează anomalii comportamentale în jurul lor (păcat că, de multeori, aceștia sunt chiar părinții).

Și cât de greșit e totul!

         Vrem să schimbăm ceva? Atunci să începem cu începutul. Cu noi, adulții. Dacă noi ne schimbăm, copiii ne urmează. Nu zice nimeni că e ușor, dar ”pic cu pic se face marea”. Și pentru a mișca o căruță, trebuie trasă în aceeași direcție de către noi toți: stat, mass-media, părinți, profesori. Altfel, stă pe loc sau  (și mai rău), se rupe în bucăți. Să le oferim tinerilor stabilitate, încredere, un teren ferm pe care să se simtă în siguranță. Iar o educație și o cultură generală de calitate, face diferența.

Ori, în ultimii ani, în România totul merge pe încercate

      În învățământ mai ales! Dăm o lege, dacă merge continuăm, dacă nu, nu. Însă, ce realizăm așa? Generații întregi de tineri bulversați, dezorientați, fără vise, fără ținte, fără modele reale.  

        Vrem ca învățământul românesc să ,,fie în rând” cu învățământul din celelalte state avansate. Păi atunci, hai să facem ceva : să scoatem balastul informațional din materii, să mergem pe lucruri mai practice. Hai să vedem tot ce e bun ,,dincolo”, să adaptăm la condițiile și felul nostru de a fi și să construim împreună.

Să vedem:

Finlandezii vor ca elevii lor sa fie fericiți, le oferă toate condițiile materiale să își dezvolte abilități practice, în fiecare școală, în mod egal. ( asta doare la buget, nu?)

Belgienii și francezii le oferă condiții, dar există niște reguli stricte de comportament pe care dacă elevii le încalcă, sunt penalizați, iar părinții trași la răspundere. (nu ne convine….cum mai aruncăm mâța moartă în curtea profesorilor?) La japonezi, primii ani de școală sunt fără note și se învață reguli de comportament. Copiii fac curățenie și întrețin locul de studiu, că na! așa învață să respecte munca altora. Și încep din gradiniță. (Auleu! Nu o să mă cobor la acest nivel! Păi ce, eu sunt gunoier?-replică reală). Iar părinții sunt responsabili direct.( Nu bone, nu bunici, nu…. alții.) În Italia, dacă există elevi cu cerințe educaționale speciale, pe lângă învățător, mai este un profesor care se ocupă doar de acel copil (unul Singur într-o clasă), predându-i la nivelul lui de înțelegere lecția de zi.

 Problema la noi, românii, este că le știm pe toate, fără să știm de fapt, nimic

       Analfabetismul functional e în plină dezvoltare, (grație internetului în primul rând, care e ca o Fată Morgana), dăm din gură, dar nu găsim soluții. Sau, dacă le găsim, nu le aplicăm, pe principiul că oricum, nu iese. Doar comentăm, suntem Gică-Contra, fără fundament real. Din nefericire, ne călcăm singuri în picioare, ne punem bețe în roate pe principiul: să moară și capra vecinului. Si dacă noi nu ne iubim și apreciem, cu smerenie și cumpătare… atunci cine? Pentru că avem ce iubi: suntem inteligenți, extrem de capabili, adaptabili și buni. O dovedesc rezultatele la concursurile internaționale și o spun străinii care aici găsesc o gură de Rai.  (Nu? România=Om în Rai)

Ce aș schimba eu?

Multe! În primul rând, i-aș învăța pe copiii români, cine suntem cu adevărat (istoria reală), pentru a ști să ridice fruntea cu demnitate. Apoi, i-aș învăța să mediteze, pentru a se cunoaște mai bine pe ei înșiși, ce se ascunde în interiorul lor, poate așa ar înțelege ce moștenire ne-a lăsat Mântuitorul. Cu o meditație – rugăciune aș începe fiecare dimineață de școală. Cu a ne transmite iubire și iertare reciprocă, pentru că am uitat ce înseamnă, mulți dintre noi. Apoi, aș schimba programa care e stufoasă, greoaie și cu muuulte informații inutile și aș merge pe parte practică, pe descoperire prin proiecte, experimente personale, acordând timp suficient pentru fixarea informațiilor. Ne grăbim, facem totul pe repede înainte, totul e superficial, de cele mai multe ori fără succesul contat. Din punctul meu de vedere (și nu zic că este cel mai bun, doar că este al meu),  aș face materia din clasele 5-8 în 6 ani, până în clasa a 10-a. Totodată, aș oferi posibilitatea copiilor dotați să facă doi ani într-unul singur și aș înființa centre speciale, cu profesori bine pregătiti, care să se ocupe numai de acești elevi dornici de a ști mai multe, în plus față de școală.  Trebuie să înțelegem odată, că nu toți sunt talentați la matematică sau română. Unii au cu totul alte preferințe și am fi datori să le oferim șansa de a se manifesta în conformitate cu talentele lor.

            Ori, cu programele de acum, cu manualele care sunt din ce în ce mai greoaie și mai prost întocmite, nu evoluăm spre mai bine. Din contra! Elevii sunt plictisițiși fără chef de studiu, profesorii sunt deziluzionați și obosiți de (aproape) inutilitatea muncii lor, părinții depășiți și exasperați că nu mai pot să-și ajute copiii.

(,,Un viitor incert" - desen pe foaie A4 realizat în grafică. Maria Tămaș - clasa a VII-a - 13 ani - elevă la Școala Gimnazială Mircea Eliade din Satu Mare)

Așa că, nu vă mirați că tinerii noștri nu-și mai doresc să fie dascăli. Iar situația e chiar gravă, se va resimți puternic dacă cei responsabili nu fac ce trebuie, peste câtiva ani, (nu foarte mulți) când generația mea va ieși la pensie.  Pensie! ... încă visăm frumos, nu?”   Cred că nu stimată Doamnă Profesoară ... și gestul de a apela la redacție, pentru a vă  oferi dreptul la opinie, este lăudabil, civic și responsabil. Vă mulțumim pentru mărturia pe care ne-ați oferit-o. Ați scris o altfel de pagină într-o carte a istoriei contemporane, în care noi, oamenii mici și aparent neînsemnați putem schimba prin educație și bun simț mentalități și vieți.  Și pentru astfel de fapte merită să ne trăim viața... nu-i așa? Până data viitoare, haideți să facem binele. Cu respect!           Valeriu IOAN    valeriunordvesttv@hotmail.com   Sponsorul ediției: