Umbria este o destinație a Italiei pe care puțini turiști o cunosc și asta nu pentru că nu ar avea destule atracții turistice, ci pentru că până acum nu existau zboruri directe. În sfârsit, cei care doresc să vadă și altceva decât cvasi-permanentele Roma, Napoli sau Milano (printre cele mai solicitate destinații italiene) au prilejul să viziteze ceva inedit – o regiune istorică și in același timp atât de cosmopolită în care arta, natura și gastronomia se îmbină armonios.
După mai puțin de două ore de zbor din Cluj ( 318 ron, dus întors) am ajuns pe aeroportul din Bastia Umbra, o comună de 22 000 de locuitori care aparține de provincia Perugia. Aici ne-am stabilit și cartierul general, alegând o pensiune cochetă și curată, P&P Assisi Camere, cu niște gazde foarte agreabile ( n.n grazie Pierra e Piertro!) și care avea avantajul de a se situa la mai puțin de 15 minute de aeroport. Costul camerei a fost de 180 de euro pentru 3 nopți la care s-au mai adăugat câte 5 euro pe zi pentru un Mic Dejun foarte delicios cu preparate pregătite de gazdele noastre în propria gospodărie.
În prima zi a șederii noastre în această splendidă regiune am ales să vedem orașul Perugia, capitala regiunii Umbria, care merită vizitată nu numai pentru frumusețea decorului, ci și pentru clădirile sale vechi. Înainte de a intra sub dominația romană, Perugia antică era unul dintre cele douăsprezece orașe ale federației etrusce și s-au păstrat secțiuni considerabile ale zidurilor etrusce, care se întindeau pe 2.800 de metri în jurul orașului.
Perugia este cunoscută lumii artei ca centrul școlii de pictură din Umbria în secolele al XV-lea și al XVI-lea; membrii săi de frunte, Pietro Vannucci (numit Perugino) și Bernardino Betti (numit Pinturicchio) au lucrat ambii aici. Tânărul Rafael a lucrat în atelierul lui Perugino până în 1504. Veți găsi lucrări ale tuturor trei în biserici și clădiri publice, care, datorită artei, sunt cele mai bune lucruri de văzut în Perugia.
Catedrala San Lorenzo din Perugia, un locaș de cult construit în stil gotic, este renumită în special pentru o fațadă nefinalizată în exterior, dar și pentru decorațiile stucco și picturile ce datează din secolele XIV-XVI. Printre cele mai renumite picturi pe care le puteți vedea în interior este și Coborârea de pe Cruce (Deposizione dalla croce), pictată de Federico Barocci în 1569 și pe care o veți găsi în Capela lui San Bernardino.
La est de catedrala San Lorenzo se află biserica San Severo, renumită pentru că aici veți găsi celebra frescă “Trinitate” a lui Rafaelo.
În centrul locației cunoscută drept Piazza IV Novembre se află o fântână din secolul XIII – Fontana Maggiore. Fântâna este una dintre cele mai frumoase ale acelei perioade și a fost sculptată de doi artiști renumiți din Toscana, Nicola și Giovanni Pisano. Fântâna are două bazine cu multiple fațete, construite din piatră albă și roz, iar deasupra lor sunt sculptate în bronz trei nimfe care țin o urnă din care se scurge apa.
Pe lângă numeroasele edificii de cultură pe care le întâlnești la tot pasul, Perugia mai este sinonim cu muzica jazz, ciocolată, artă, ospitalitate, universități și în special Universitatea pentru străini ce reprezintă Italia în lume. Este una dintre cele mai antice universități din Italia unde, în fiecare an sosesc studenți din întreaga lume pentru a-și îmbogăți experiența lor educațională. Perugia este un oraș tânăr cu caracter multietnic și multicultural ce emană în toate anotimpurile un aer de bucurie, cu cafenelele și barurile sale un pic fashion, pline ochi cu turiști și studenți de toate naționalitățile și toate culorile.
În a doua zi am ales să vizităm una dintre cele mai frumoase așezări din Italia. Pe versantul sudic al Muntelui Subasio, între Assisi şi Foligno, se află Spello, un oraș mic, amplasat în verdeața rurală a Umbriei, și care se caracterizează prin casele sale construite din piatra tipică a zonei, remarcabile pentru culoarea roz. Istoria Spello este lungă și bogată, iar plimbându-vă prin oraș puteți admira reperele și monumentele sale arhitecturale, lăsate de cei care au dominat cândva orașul: romani, lombarzi, papi și domni.
Asezarea oferă vederi maiestuoase ale dealurilor verzi din jur. Centrul istoric – o enclavă înconjurată de ziduri groase, cu străzi pavate din cărămidă și case trandafirii din piatră, cu ghivece colorate presărate din loc în loc – este locul ideal unde să rătăciți pentru câteva momente de liniște.
Ultima zi a șederii noaste am dedicat-o superbei Florența, printre cele mai frumoase locuri de vizitat din Italia, un oraș cu multe obiective turistice apreciate. Florența este renumită ca unul dintre cele mai impresionante centre culturale și istorice din lume.
Umbria are o infrastructură excelentă și legături rapide de transport către alte locuri din Italia. Se află la jumătatea distanței dintre Florența și Roma, fiind nevoie de aproximativ 2 ore pentru a ajunge în oricare dintre cele două. Un bilet de tren din Bastia până în Florența costă 15.80 euro.
În antichitate, Florența a fost un oraș roman și apoi s-a dezvoltat într-o comună medievală înfloritoare. Este cunoscut ca locul de naștere al mișcării Renașterii și, de-a lungul secolelor al XII-lea, al XV-lea și al XVI-lea, a fost unul dintre cele mai importante orașe ale lumii. Printre cei mai de seamă locuitori ai Florenței se numără Machiavelli, Lorenzo Medici, Dante, Michelangelo, Donatello, Galileo și Rafael.
Ar dura săptămâni pentru a vedea tot ce are de oferit Florența. Aproape oricare dintre zecile sale de biserici ar fi atracția turistică premiată a unui oraș mai mic. Unele dintre obiectivele sale sunt printre cele mai cunoscute obiective turistice ale Italiei — Ponte Vecchio, David al lui Michelangelo, Domul lui Brunelleschi — iar întregul oraș este o vitrină a Renașterii italiene, mișcarea artistică umanistă care a scos Europa din Evul Întunecat.
Revenind la Umbria această regiune este căutată și pentru bucătăria excelentă și vinurile de înaltă calitate Este renumită pentru utilizarea cărnii și a vânatului în rețete, precum și trufe din zonă și ciuperci porcini.Umbria are trufe atât de bune, încât găzduiește chiar propriul târg dedicat acestora, Festivalul Trufelor Negre din Norcia, care are loc în luna februarie a fiecărui an în orașul Norcia. Mai mult, acest frumos oraș din Umbria are un fel de mâncare specială și delicioasă pe bază de paste, oferind restului Italiei, “Strozzapreti”.
În afară de mâncarea de calitate, fiecare sat din Umbria are podgorii abundente și livezi de măslini, iar oamenii din Umbria sunt renumiți pentru vinurile excelente pe care le produc. Unul dintre cele mai bune este Sagrantino di Montefalco, cel mai renumit vin umbrian, făcut 100% din struguri Sagrantino din Montefalco. Microclimatul zonei oferă strugurilor un gust deosebit și aromat, care nu trebuie ratat.
Nu în ultimul rând trebuie să știți că potrivit unui studiu publicat de ziarul economic italian “Il sole 24 ore”, Umbria este regiunea italiană în care oamenii sunt cei mai fericiți. Ritmul lent al vieții în mediul rural face ca oamenii de aici să fie mai puțin stresați, mai veseli și mai sănătoși.




















